Skip to main content

ONE MAN SHOW. Dragoş Pătraru, mai mulţi telespectatori decât Mircea Badea în 2015 la nivel naţional şi pe comercial. Aproape egal la oraşe

 
ONE MAN SHOW. Dragoş Pătraru, mai mulţi telespectatori decât Mircea Badea în 2015 la nivel naţional şi pe comercial. Aproape egal la oraşe

Publicitate

AUDIENŢE ONE MAN SHOW. Care este cea mai urmărită emisiune de tip One Man Show anul trecut? Cine a ţinut cei mai mulţi telespectatori pe post la fiecare ediţie dinte Starea Naţiei, cu Dragoş Pătraru, În gura Presei, cu Mircea Badea şi Lumea lui Banciu, de la B1 TV?

Datele arată că, în 2015, Starea Naţiei cu Dragoş Pătraru, de pe TVR 1, a fost cea mai urmărită emisiune de tip one man show pe două targeturi: naţional şi comercial. La oraşe, media emisiunii lui Mircea Badea a fost cu puţin peste Starea Naţiei. De notat că emisiunile nu au concurat direct, fiind la intervale diferite. Care sunt cifrele?

DRAGOŞ PĂTRARU. La nivelul întregii ţări, emisiunea Starea Naţiei a avut o medie de aproape 430.000 de români pe post, dintre care 230.000 de la oraşe.

Cifrele emisiunii prezentate de Dragoş Pătraru sunt peste media de audienţă a postului public, mai ales la nivel urban şi pe targetul comercial. Astfel, Pătraru a avut o audienţă de două ori mai mare decât media postului public pe 2015 (în 2015, media TVR 1 în Prime-Time era de 120.000 de telespectatori la oraşe şi 37.000 pe targetul comercial).

În 2015, Pătraru a avut două intervale diferite de difuzare. La începutul anului, emisiunea Starea Naţiei era difuzată de la ora 22.50. După plecarea lui Moise Guran, ora s-a schimbat. Din toamna lui 2015, Dragoş Pătraru a fost pe post de luni până joi, de la ora 22.00, apoi de la 22.30. TVR 1 mai difuza un Best of în fiecare duminică, difuzare care nu a fost luată în calcul în topul Paginademedia.ro.

MIRCEA BADEA. Mircea Badea a avut o medie de 330.000 de telespectatori pe minut la emisiunile În gura presei de pe Antena 3, dintre care 240.000 de la oraşe.

De notat că emisiunea de seară nu a avut un interval constant de difuzare. Cele mai multe ediţii În gura presei au fost difuzate aproape de miezul nopţii şi unele chiar după (un interval mai puţin ofertant în materie de public potenţial decât Starea Naţiei, program dat două ore mai devreme, de la 22.00, din sezonul de toamnă).

Pe Antena 1, la difuzările de a doua zi audienţa medie a lui Badea a fost de 165.000 de români, dintre care peste 100.000 de la oraşe.

RADU BANCIU. Radu Banciu s-a apropiat de o medie de 200.000 de telespectatori la emisiunea difuzată de B1 TV. Dintre aceşte, 115.000 au fost de la oraş. Şi Banciu a trecut prin intervale de difuzare diferite. Cele mai multe emisiuni au fost pe post de la ora 23.00, dar o perioadă postul de ştiri a experimentat Lumea lui Banciu şi de la ora 20.00. Au revenit ulterior la 23.00. Banciu este recordman la numărul de ediţii: a avut aproape 280 de emisiuni

Audienţa medie a emisiunilor de tip One Man Show în 2015 (Nr. persoane/Rtg%):

URBAN NATIONAL COMERCIAL
In gura presei Antena 3 237.000 (2,3) 331.000 (1,8) 61.000 (1,2)
In gura presei Antena 1 107.000 (1) 165.000 (0,9) 50.000 (1)
Starea Natiei TVR 1 231.000 (2,3) 427.000 (2,3) 68.000 (1,4)
Lumea lui Banciu B1 TV 115.000 (1,1) 181.000 (1) 30.000 (0,6)

Vârfurile programelor. Cele mai tari ediţii One Man Show

Cea mai vizionată ediţie Starea Naţiei (după targetul urban), a fost ediţia din 5 februarie, când 340.000 de telespectatori din mediul urban şi peste jumătate de milion de la nivel naţional s-au uitat în fiecare minut la emisiune. Pe targetul comercial, media emisiunii a sărit de 100.000 de telespectatori.

Vârful lui Mircea Badea (după targetul urban) a fost emisiunea din 16 februarie. Media: aproape 400.000 de telespectatori de la oraşe şi aproape jumătate de milion la nivel naţional. Cifră bună pe comercial la emisiunea de atunci: 115.000 de telespectatori între 18 şi 49 de ani.

Radu Banciu a ţinut cei mai mulţi telespectatori pe post la ediţia din 21 iunie: o medie de aproape 200.000 de telespectatori din mediul urban şi aproape 300.000 de la nivelul întregii ţări.

Cele mai urmărite ediţii În gura presei, Starea Naţiei şi Lumea lui Banciu (Nr. persoane/Rtg%):

Data URBAN NATIONAL COMERCIAL
Starea natiei 5 februarie 339.000 (3,4) 544.000 (3) 109.000 (2,2)
In gura presei 16 februarie 386.000 (3,8) 482.000 (2,6) 115.000 (2,3)
Lumea lui Banciu 21 iunie 193.000 (1,9) 281.000 (1,5) 55.000 (1,1)

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Valentin Valentin
    O să facă Badea icter când o să vadă cifrele. La egalitate cu "cap de dop", aşa ceva... Tocmai el care se crede buricul universului.

Trimite un comentariu

sus