Skip to main content

Răzvan şi Dani fac reclamă la invitaţii de nuntă fără voia lor

 
Răzvan şi Dani fac reclamă la invitaţii de nuntă fără voia lor

Matinalii Răzvan şi Dani s-au trezit că fac reclamă, fără voia lor, unei firme care realizează invitaţii de nuntă. Cei doi apar pe afişul de promovare al unei societăţi care se ocupă cu realizarea unor astfel de invitaţii.

Publicitate

Întâmplarea a fost povestită de Dani Oţil în ediţia de luni a emisiunii Neatza cu Răzvan şi Dani. Realizatorul matinalului de la Antena 1 s-a arătat revoltat de faptul că i-a fost folosită imaginea fără acceptul său şi i-a transmis celui care deţine firma ce produce invitaţiile de nuntă că "s-ar putea să te caute un domn avocat şi să te întrebe de sănătate".

Dani Oţil, co-realizator la Neatza cu Răzvan şi Dani:

"În weekend mă sună un prieten cu care lucrez pe diverse proiecte şi îmi spune: 'Băi, d-aia nu îţi place să lucrezi pe proiecte mari pentru că ţie îţi plac proiectele mici. Faci reclamă la unii care fac invitaţii de nuntă. Ai vreun gând? Am primit acest pliant la târgul de nunţi care a avut loc în weekend'. Ce e important de ştiut este că noi ne-am făcut poza asta cu invitaţii de nuntă pentru Anda Adam, când Anda ne-a adus invitaţiile de nuntă. Nu contest că poate invitaţiile sunt făcute poate pentru nunta Andei.

Dar dacă ne foloseşti imaginea să-ţi faci reclamă nu e tocmai ok că s-ar putea să te caute un domn avocat şi să te întrebe de sănătate. Îl las deocamdată pe domnul de la Iaşi, a avut târg în weekend, nu-l sun să-l deranjez, dar astăzi o să-l sunăm eu şi avocatul să-l întrebăm cum e drumul spre Iaşi dacă e deszăpezit... Îl anunţ pe această cale pe domnul care este un bun întreprinzător că nu e ok ce-a făcut. Mâine poimâine cine ştie la ce naiba mai facem reclamă"

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • mircea mircea
    Minciuna, si cu asta au facut alta reclama, da. La divorturi nu fac

Trimite un comentariu

sus