Skip to main content

Mihai Gâdea a anunţat că Antenele se vor muta

 
Mihai Gâdea a anunţat că Antenele se vor muta

Mihai Gâdea a anunţat, în ediţia de marţi seară, a emisiunii ”Sinteza zilei”, că în calitate de director al Antena 3 a luat decizia ca întreaga redacţie, cu tot ceea ce presupune ea, să se mute din sediile în care îşi desfăşoară activitatea.

Publicitate

El a mai spus că Antena 3 nu va renunţa la demersurile făcute în justiţie pentru aflarea adevărului. „Am luat decizia de a muta tot ceea ce se află în sediile despre care se face vorbire într-un alt loc. Că va fi greu, sunt momente care par aşa, imposibile, e adevărat. Dar, pe de altă parte, nu avem cum să aşteptăm ca ANAF să vină să ne pună sigiliul pe poartă. (...) Este singura variantă la momentul acesta. Asta nu înseamnă că renunţăm la demersurile în justiţie pentru a se face dreptate”, a anunţat Mihai Gâdea, la Antena 3.

„Am început deja demersurile de mutare”, a precizat Mihai Gâdea.

Paginademedia.ro a anunţat în premieră încă de ieri că Antenele sunt în discuţii pentru preluarea unor studiouri din Pipera care, în ultimii 10 ani, au fost închiriate de Prima TV pentru Cronica Cârcotaşilor şi Trăsniţii. Ulterior, surse din Inatact au confirmat pentru paginademedia.ro mutarea.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Dan Patru Dan Patru
    "înc are îșid esfășoară", "Inatact" ...
    No comment

Trimite un comentariu

sus