Skip to main content

Rareş Bogdan şi Patrick André de Hillerin: Televiziunile nu pot fi mutate în cinci zile. Ciutacu: evacuarea subită a Antenei 3 e o mizerie

 
Foto: tudorlupu.wordpress.com
Foto: tudorlupu.wordpress.com

Rareş Bogdan, realizator la Realitatea TV şi Patrick André de Hillerin, ziarist al revistei Caţavencii, spun că mutarea unui post TV în cinci zile este imposibilă. Victor Ciutacu, jurnalist al postului România TV este mai direct: "este o mizerie", a scris ele despre faptul că posturile grupului Intact au fost notificate că trebuie să evacueze până vineri sediile pe care le ocupă în prezent şi care se află în proprietatea Statului.

Publicitate

Rareş Bogdan şi Patrick André de Hillerin au spus că este imposibil ca cinci televiziuni să se mute în alt sediu în cinci zile.

"Oamenii de acolo, conducerea, vor înţelege că trebuie să părăsească clădirea, dar să le lase timp. În cinci zile nu poţi să muţi o televiziune", a spus realizatorul de la Realitatea TV.

La rândul său, Patrick a spus:

"Fiind vorba şi de o primă somaţie, termenul de 5 zile este el în sine abuziv. Pentru că, dincolo de toate, vorbim despre nişte televiziuni, cu mii de aparate şi mii, probabil kilometri de cablaje. Imposibil nu de mutat, dar şi de dezasamblat în cinci zile."

Patrick André de Hillerin a scris pe blogul său o amplă analiză asupra cazului Antena 3 - ANAF, pornind de la condamnarea lui Dan Voiculescu pentru o privatizare considerată ilegală şi până la notificarea primită ieri de grupul Intact prin care a fost anunţat că televiziunile trustului trebuie să părăsească actualele sedii.

Victor Ciutacu a fost mai direct în exprimare şi a scris, pe blogul său, că "evacuarea subită a Antenei 3 e o mizerie".

"Ştiu că unul dintre motivele atacului dezlănţuit al atleţilor statului de drept la adresa lui Gelu Diaconu era că fostul şef al ANAF nu scotea odată Antena 3 din sediu. Nu grija pentru veniturile statului îi freca pe nervoşi, ci nerăbdarea de a-i vedea executaţi pe Gâdea, Badea & co", a scris Ciutacu, pe blogul său.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • geo geo
    Poziția lui PAH mi se pare pe lângă lege...De ce este un abuz demersul ANAF, domnule PAH...pentru că pune în aplicare o decizie judecătorească definitivă și irevocabilă ?
  • ady ady
    stiau de un an jumatate ca trebuie sa se mute de ce au asteptat pana acum!?...ce legatura are guvernul cu salvarea unei televiziuni particulare?...taricene, esti mic si vrei sa te faci mare!
  • Danny Danny
    Eu sunt de acord sa se aplice legea, domnilor, si in cazul Antenelor, dar cu o singura conditie: daca s-ar aplica la fel si in celelalte cazuri si nu s-ar mai gasi fel si fel de chichite astfel incat marii infractori sa ramana cu averile dobandite ilicit.
    Jurnalistii de care se pomeneste in articol au o pozitie echilibrata si se disting fata de ceilalti care, fie se bucura, fie se lamenteaza zgomotos.
  • eu eu
    Pot emite din orice locatie fara nicio problema. Au SNG-uri care pot ridica semnalul pe satelit asa ca victimizarea in direct este doar o strategie necastigatoare
  • Iulian Iulian
    Televiziunea ABC din America a facut un nou sediu in 8 luni, cu aparatura noua deoarece mutarea "vechii televiziuni" era imposibila.

    @Larion Constantin .. Daca o tot dam pe lege, de ce inca parlamentarii sunt liberi?:) De ce aia care au scris zeci de carti sunt liberi? De ce averea le este intacta si nu recuperata de Romania? De ce intra in inchisoare cu o pedeapsa de 10 ani maxim iar ei sa fure milioane de euro, iar dupa 2-4 ani sa fie eliberati bine mersi pe baza unor carti scrise sau a unor relatii? .. Romania ***!
  • telespectator telespectator
    Tot presa a scris de luni de zile despre aceste cladiri asa ca ce stiau toti romanii cei de la Antene nu stiau ?
  • LARION CONSTANTIN LARION CONSTANTIN
    Daca era o hotarare judecatoreasca impotriva mea eram executat pe loc. DE CE CEI DE LA A 3 SUNT DIFERITI...?
    CAND O SA INVATATI CA NIMENI NU E MAI PRESUS DE LEGE......ATUNCI O SA TRAITI CIVILIZAT INTR-O TARA UNDE LEGEA SI ORDINEA VA GUVERNEAZA SI PROTEJEAZA VIATA....PANA ATUNCI SUNTETI IN JUNGLA.
  • Dan Andrei Dan Andrei
    Daca exista un MINIM de interes fata de aplicarea legii, Intact Media Group nu statea pana in ceasul al 13-lea, fara sa schiteze niciun gest ca ar tine cont de decizia instantei.
    Pisiceli de genul celor de mai sus, nu intalnesti decat la ipocriti.
    Asa ca, mai usor cu pianul pe scari, baieti!...

Trimite un comentariu

sus