Skip to main content

15 burse în valoare de 2.500 de lei fiecare pentru reportaj social de la OvidiuRo

 
jurnalisti
jurnalisti

Asociaţia OvidiuRo şi The Alex Fund lansează Bursele de Jurnalism Civic ediţia 2016, în memoria Oanei Livadariu. Anul acesta Bursele OvidiuRo se adresează în special, dar nu exclusiv, jurnaliştilor şi fotojurnaliştilor din presa locală - scrisă şi audiovizuală.

Publicitate

15 burse, în valoare de 2500 Ron fiecare, vor fi acordate jurnaliştilor care sunt interesaţi să documenteze în profunzime lipsa accesului la educaţie preşcolară a copiilor săraci din judeţul lor, problemele cu care se confruntă şi, atunci când există, soluţiile pe care le găsesc la nivel local actorii relevanţi pentru această problematică.

„Din 15 februarie 2016 tichetul social pentru grădiniţă este un drept al fiecărui preşcolar sărac din România dar lupta se dă acum la firul ierbii, în implementare. Avem nevoie de cât mai mulţi ochi şi de cât mai multe condeie din toate judeţele, pentru a afla ce nu funcţionează şi ce e de făcut în continuare pentru ca fiecare copil sărac să aibă o şansă la educaţie.” a declarat Maria Gheorghiu, cofondator OvidiuRo şi mebru al juriului Burselor pentru Jurnalism Civic.

Tema de anul acesta este accesul la educaţie timpurie al celor mai săraci copii din România, inclusiv calitatea implementării în comunităţile sărace ale ţării a legii nr. 248/ 2015 Fiecare Copil în Grădiniţă care oferă un stimulent educaţional de 50 lei / lună sub formă de tichet social părinţilor săraci care îşi duc copiii regulat la grădiniţă.

  • Selecţia bursierilor va avea în vedere următoarele criterii:
  • Calitatea predocumentării şi planul documentării (30%)
  • Subiectul ales & unghiul de abordare a temei (30%)
  • CV (top 3 materiale/ articole realizate) (20%)
  • Componenta vizuală (foto/video)(20%)
  • Acord de publicare (publicaţie locală, regională sau naţională)(condiţie eliminatorie)

Membrii juriului (în ordine alfabetică):

  • Cosmin Bumbuţ (fotograf şi voluntar OvidiuRo din 2013)
  • Andrei Crăciun (jurnalist şi voluntar OvidiuRo din anul 2014)
  • Maria Gheorghiu (Cofondator OvidiuRo)
  • Leslie Hawke (Cofondator OvidiuRo)
  • Viorel Ilişoi (jurnalist)

Calendar:

31 martie 2016 termen limită pentru trimiterea aplicaţiilor

15 aprilie termen desemnare castigători

15 aprilie – 15 iunie documentare, scriere, tutoriat, editare

30 iunie termen limită publicare/ difuzare material

Ce trebuie să facă cei care vor să beneficieze de bursă?

Trebuie să completeaze formularul de înscriere (disponibil pe site-ul OvidiuRo) şi să-l trimită până la 31 martie 2016 pe adresa [email protected].

Textele premiate în ediţia din 2015 a Burselor de Jurnalism Civic pot fi citite AICI.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus