Skip to main content

Gorghiu: PNL îl va susţine pe George Orbean la şefia TVR. Nu girăm proiectul PSD, "TVR falimentar"

 
Gorghiu: PNL îl va susţine pe George Orbean la şefia TVR. Nu girăm proiectul PSD, "TVR falimentar"

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, astăzi, că PNL va susţine propunerea Guvernului la şefia TVR, pe George Orbean, afirmând că spera ca PSD să nu mai folosească "tertipurile" de săptămâna trecută pentru a nu asigura cvorumul de şedinţă, notează Mediafax.

Publicitate

"Votul pe TVR, începând cu ora 18:00 în plenul reunit va fi un vot pentru directorul TVR. Vom susţine această propunere venită din partea Guvernului. Sunt curioasă să vedem în ce măsură PSD va practica aceleaşi tertipuri de săptămâna trecută pentru a nu fi cvorum de şedinţă. (...) Ar fi prea frumos să se rezolve lucrurile într-o şedinţă şi să nu lăsăm TVR fără o conducere legitimă", a declarat copreşedintele PNL Alina Gorghiu, la finalul şedinţei BPN PNL.

Alina Gorghiu a spus că PNL refuză să gireze proiectul PSD, "un TVR falimentar" "Evident, că preferinţa lor pentru un TVR falimentar este cunoscută, numai că noi refuzăm să girăm un asemenea proiect şi ne dorim astăzi să avem o conducere legitimă a TVR", a conchis Gorghiu.

Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului se va reuni, astăzi, la ora 18.00, pentru a relua votul privind propunerea lui George Orbean ca preşedinte-director general al TVR. Săptămâna trecută, votul a fost blocat din cauza lipsei de cvorum.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • livia pila livia pila
    Sustinerea Alinutei nu l-a ajutat pe Georgel. Georgel a ramas definitiv repetent. Semn rau pentru PNL, semn rau. Ramine si ea corigenta la localele din vara si repetenta la parlamentarele din toamna?
  • Gabriel Gabriel
    Mi se pare ciudat ca PNL nu sustine membrul ales din partea LOR in Consiliul de Administratie ! Precizez ca nu am nimic cu dl Orbean, a carui declaratie pe care am citit-o tot aici, in acest aricol http://www.paginademedia.ro/2016/03/george-orbean-propunerea-guvernului-pentru-sefia-tvr-respins-de-plenul-reunit, o gasesc de bun simt. Si da, LUCREZ in TVR...
  • livia pila livia pila
    Absolventa de particulara fara frecventa sustine pe unul asemenea ei. Fara scoala. Cu studii aproximative.

Trimite un comentariu

sus