Skip to main content

Licenţa Radio 21 de Zimnicea, prelungită de CNA

 
CNA a aprobat prelungirea cu încă nouă ani a frecvenţei din Zimnicea a postului Radio 21.
Publicitate

Potrivit proiectului depus la CNA, Radio 21, parte a grupului francez Lagardere, este un post care se adresează în principal generaţiei tinere, ce vizează un public cu vârste între 18 şi 30 de ani.

În acelaşi document se mai menţionează că postul derulează anual studii pentru a identifica preferinţele ascultătorilor. „Cercetările muzicale sunt denumite Auditorium şi CallOut şi se referă la testarea diferitelor melodii care corespund profilului, formatului şi adresabilităţii postului Radio 21”. Auditorium, studiu care se desfăşoară în două sesiuni pe an înseamnă testarea în total a unui calup de peste 900 de melodii, prin organizarea unor interviuri de grup cu respondenţi care sunt selectaţi astfel încât să îndeplinească criterii de preferinţe muzicale, vârstă, sex, educaţie şi ocupaţie.

Cercetarea cu caracter permanent Call Out - „timp de 48 de săptămâni, în fiecare an, o agenţie cu experienţă în domeniul cercetării media testează noutăţile muzicale. În funcţie de rezultatele acestor evaluări se formează biblioteca muzicală a radioulu”, au explicat cei de la Radio 21 în proiectul depus la CNA.

Societatea Radio XXI SRL care operează postul de radio deţine 9 licenţe audiovizuale: 2 pentru Radio 21 (satelit şi reţea naţională) şi 7 pentru Vibe FM (satelit şi staţii locale în Bucureşti, Bacău, Buzău, Oneşti, Tulcea şi Zimnicea).

Grila Radio 21:

7.00 - 10.00 - Dimineaţa-n mare fel cu Bogdan şi Shurubel, zilnic de luni până vineri.

10.00 - 14.00 - 21 Music, prezentată de Andreea Remeţan, zilnic de luni până vineri.

14.00 - 18.00 - 21 music, prezentată de DJ Optik, zilnic de luni până vineri.

18.00 - 22.00 - Muzica ta, prezentată de Cristi Stanciu, zilnic de luni până vineri.

Sâmbăta şi duminica de la 12.00 la 15.00 - Hit Super 30.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • banibanibani banibanibani
    Asta da stire demna de articol! :))

Trimite un comentariu

sus