Skip to main content

Mesajul prin care Iohannis îl felicită pe românul care a câştigat maratonul de la Polul Nord a adunat sute de comentarii

 
Foto: Facebook
Foto: Facebook

Mesajul de felicitare adresat de preşedintele Klaus Iohannis lui Tiberiu Uşeriu, românul care a câştigat cel mai greu maraton din lume, de peste 500 de kilometri la Polul Nord, a fost comentat intens de internauţi.

Publicitate

Textul publicat de Iohannis pe pagina sa de Facebook a adunat peste 500 de comentarii pe reţeaua de socializare, potrivit unei monitorizări Facebrands pentru Paginademedia.ro.

"Îl felicit pe Tiberiu Uşeriu pentru reuşita deosebită obţinută în cadrul Maratonului Arctic. El a dus steagul şi numele României pe primul loc în această competiţie. Un astfel de rezultat, obţinut în condiţii extreme datorită perseverenţei şi ambiţiei cu care s-a pregătit, este demn de aprecierea şi respectul nostru. Felicitări campionului nostru!", a scris şeful statului pe Facebook.

Trei din top cinci cele mai comentate mesaje de pe Facebook din zona politică au fost ale lui Klaus Iohannis.

În topul postărilor de pe Facebook din categoria politic cu cele mai multe comentarii, Dacian Cioloş şi Traian Băsescu au avut postări publicate pe pagina sa de Facebook.

1. Pagina oficiala Klaus Iohannis, 514 comentarii pe Facebook la mesajul adresat românului care a câştigat maratonul Arctic.

2. Pagina oficiala Klaus Iohannis, 440 comentarii pe Facebook la mesajul:

Am ajuns la un acord, în această seară, în cadrul Consiliului European - returnarea în Turcia a noilor migranţi care ajung ilegal în Grecia de pe teritoriul Turciei. Returnarea va putea avea loc doar cu respectarea cadrului juridic european şi internaţional, cazurile de returnare urmând a fi analizate individual. Deci nu poate fi vorba de expulzări colective. Deciziile de astăzi nu impun obligaţii suplimentare României. Ţara noastră nu va primi un număr mai mare de refugiaţi, faţă de ce s-a convenit anul trecut la nivelul UE. Sper că înţelegerea la care s-a ajuns va conduce la reducerea semnificativă sau chiar la stoparea fluxurilor de migranţi ilegali care pătrund în Uniunea Europeană dinspre Turcia. De asemenea, prin acest acord se va consolida protecţia frontierelor externe ale Uniunii.

3. Pagina oficiala Klaus Iohannis, 351 comentarii pe Facebook la mesajul:

Vestea morţii fostului vicecancelar, ministru federal de externe şi fost preşedinte al Partidului Liberal Democrat din Germania, Guido Westerwelle, m-a întristat profund. Guido Westerwelle a fost una dintre figurile marcante ale liberalismului şi ale scenei politice din Germania. În aceste momente dificile, transmit sincere condoleanţe familiei şi celor apropiaţi.

4. Pagina oficiala Dacian Ciolos, 313 comentarii pe Facebook la mesajul:

În graficul de mai jos puteţi regăsi câteva detalii despre situaţia în care se găsesc, în prezent, micii fermieri din România. Luni vom lansa în judeţul Alba un pachet complex de măsuri care aduce soluţii pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate. #pachetrural

5. Pagina oficiala Traian Basescu, 254 comentarii pe Facebook la mesajul:

Cu surprindere, am aflat că înregistrarea Mişcării Populare a fost respinsă la solicitarea procurorilor. Este fără precedent ca procurorii să facă o contestaţie la înregistrarea unui partid. Mai mult, judecătorii CAB au admis contestaţia în complet de divergenţă, deşi zilnic sunt înfiinţate noi partide. Trebuie să respectăm decizia. O fi consecinţa faptului că "Secta Securităţii Naţionale" a stabilit că, în România, trebuie să existe doar două partide mari, controlabile? V-aţi încurcat, băieţi, vom candida la locale sub numele PMP şi cu simbol mărul. PMP, refaceţi listele de semnături pentru candidaţi!

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus