Skip to main content

Grilă nouă, de astăzi, la Tanănana. „Patinalul” devine „Tanănimineaţa”

 
Grilă nouă, de astăzi, la Tanănana. „Patinalul” devine „Tanănimineaţa”
Tanănana a revenit din această săptămână cu noua grilă, după ce în luna februarie a trecut printr-o restructurare. Patinalul, fostul matinal prezentat de Vlad Craioveanu şi Ciprian Muntele, a ieşit de pe post. În locul său a intrat Tanănimineaţa (de la 7.30), avându-i la microfon pe Ciprian Muntele şi Anca Maco (fosta producătoare a Patinalului).
Publicitate
Fostul matinal Vlad Craioveanu, care în februarie a fost în preaviz la Tanănana, a părăsit postul şi s-a alăturat Smart FM, radioul lui Marius Tucă.

În cea de-a doua parte a zilei, Gojira şi Anca Niţă vor fi la „Camera de Gară”, o emisiune ca va debuta la 16.30.
Ciprian Muntele: „Faptul că şi eu şi Maco suntem amândoi din Bacău, chiar din oraş, ar putea fi suficient pentru a avea material de emisiune în următorii vreo doi ani ani. Fără să ne repetăm. Din fericire pentru cei care ne ascultă, am stabilit că asta o s-o facem amândoi, separat, dar mai târziu, când o să ne apucăm de scris. Acum vrem să facem doar ce ştim noi cel mai bine. Adică radio.”
Anca Maco: „Ne rostogolim accentele urbane prin poveşti sănătoase din lumile noastre outdoor şi indoor. S-ar putea să-i transmit virusul serialelor şi să mă aleg cu tentaţia mersului pe bicicletă. Ar mai fi şi alte schimburi ce stau la rând, cuminţi. După schimburile de replici din studioul #TANANANA.”
.
Între cele două, de luni până vineri, vine un format interactiv - Butoanele sunt Tanănana. Realizatorii postului vor ţine legătura cu ascultătorii prin WhatsApp. „Replicile şi mesajele suficient de TANĂNANA ajung pe post şi primesc răspuns. La fel şi obsesiile muzicale, ce-şi primesc leacul cu încă o difuzare.”, anunţă reprezentanţii postului.
Grilei de programe de bază i se vor adăuga în scurt timp şi alte formate specializate pe anumite genuri muzicale - genuri care se regăsesc în formatul postului.
Grila Tanănana, pe scurt:
  • 07.30 - 10.30 Tanănimineaţa
  • 10.30 - 16.30 - Butoanele sunt Tanănana
  • 16.30 - 19.30 - Camera de gardă
  • De la 19.30, zilnic de luni până vineri, vor intra emisiuni specializate pe anumite genuri muzicale.
Reamintim că aproape toţi angajaţii postului Tanănana au fost în preaviz în luna februarie. Măsura a fost luată de conducerea postului ca urmare a cifrelor slabe de audienţă, anunţate în luna ianuarie, după cum Paginademedia.ro a scris AICI. blicitate
“Analizăm fiecare om în parte şi vedem cine şi cu ce continuăm, după perioada de preaviz. Din punctul meu de vedere, toată lumea este în preaviz. Toată lumea a fost înştiinţată că rezultatele au fost sub aşteptări şi că există posibilitatea reorganizării staţiei.”, a declarat şefa staţiei, Liliana Georgescu, pentru paginademedia.ro, la începutul acestei luni.
Pe de altă parte, Craioveanu declara la momentul respectiv, pentru Paginademedia: „Indiferent de reorganizare, dezorganizare, neorganizare, eu aleg să plec”.
Postul Tanănana a fost rebrenduit în prima parte anului trecut, din Activ EFEM, cu Craioveanu şi Ciprian Muntele la matinal.
Tanănana este un post alternativ de muzică şi entertainment lansat în Aprilie 2015, ce poate fi ascultat pe 92,7 FM în Bucureşti, 89,7 FM în Timişoara, 93,5 FM în Medgidia şi 97,6 FM în Huşi şi online pe www.tananana.ro.
Anul acesta vor începe emisia şi noile staţii din Târgovişte, 90,5 FM şi Hunedoara, 92,1 FM, anunţă reprezentanţii postului.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Alina Alina
    Sunt foarte multi oameni care se pricep sa faca radio. Nu au lucrat la vreo statie si probabil nici nu o vor face, dar se declara foarte competenti. Arunca cu vorbe, ca din fata computerului e usor sa faca asta. Vorbesc, desigur, de pareristii de serviciu. De care eu m-am saturat si prefer sa vad partile bune ale proiectului, sa ascult programele care se potrivesc cu gusturile mele si din care pot sa invat ceva. Cu cat peisajul radio e mai variat, cu atat ascultatorii au mai mult de castigat.
  • fane fane
    Guerrilla e intr-o continua asteptare,vad :) si ei abia cumpara microfoane si cabluri de un an de zile de parca le aduc din luna. asa e cand te dai liber,dar banii de la mogul sint tot ce conteaza; fara mogul...ioc radio. binili lor e pe bani multi nu pe pasiune. lasa ca vine acu campania electorala ...
  • Bogdan Bogdan
    Ce e in continuare misto la radioul asta, este muzica. Daca o fi plecat si Alex, care facea update la playlist, pacat. Muntele este profi si un om de radio inteligent, dar spre dezavantajul lui si al matinalului, nu are pic de chimie cu Maco, la fel cum nu a avut nici cu Craio, iar asta se simte in difuzoare. Doamna sef care "isi asuma (!!!)" emite in continuare fara site si... organic.
  • Bogdan Bogdan
    Binili invinge! Toate femeile din lume stie!...
  • Adina Adina
    Recapitulare: Tananana si-a dat afara toti DJ-ii cu exceptia a doi dintre ei. Ieri la Marea Relansare dupa aproape 3 luni, cei 2 ramasi (hai 3 cu Maco) au revenit pe post. Si atat. Chiar s-au gandit mult mult cum sa faca. Doamna aceea directoare pare ca are si o minte luminata si inspiratie. Bravo baieti, veti invinge. Spre victoria finala.
  • radio friendly radio friendly
    Daca nu au reusit cu prima echipa (din cauza unui marketing jalnic), nu vor reusi nici cu rezervele, mai ales ca promovarea e 0 in continuare. O fi chiar asa de complicatvsa faci un amarat de site? Nu vor avea nici o sansa in fata Guerrillei
  • Sorin Soanca Sorin Soanca
    Ciorba reincalzita. Asteptam cu interes Guerilla.
  • Thor Thor
    Salut revenirea Ancăi Maco la microfon! Mereu am considerat-o o persoană foarte agreabilă.
  • Gabriel Cristea Gabriel Cristea
    Sinucidere in direct

Trimite un comentariu

sus