Skip to main content

Irina Radu, aviz pozitiv pentru şefia TVR din partea Comisiilor

 
Irina Radu, aviz pozitiv pentru şefia TVR din partea Comisiilor
Irina Radu, fost preşedinte interimar al TVR, a primit aviz pozitiv din partea Comsiilor Parlamentare de Cultură pentru funcţia de preşedinte director general al Televiziunii Publice. Votul a fost unanim: 25 de voturi pentru. De menţionat că parlamentarii PNL au părăsit sala în momentul audierilor.
Publicitate

Comisiile au decis să audieze astăzi ambele propuneri ale Consiliului de Administraţie: Monica Ghiurco (propusă de CA, cu 7 voturi) şi Irina Radu (care a avut doar 5 voturi). Argumentul comisiei a luat în calcul faptul că Monica Ghiurco a mai fost audiată şi respins atât de comisii cât şi de plen. Şi astăzi Monica Ghiurco a primit aviz negativ: 23 de voturi „împotrivă” şi 1 „pentru”.

De ce au părăsit sala parlemnatrii PNL: nu au fost de acord cu niciuna dintre audierile de azi. Ei au contestat la Curtea Constituţională respingerea, în plen, acum câteva săptămâni a propunerii Monicăi Ghiurco.

Irina Radu, în faţa membrilor din Comisiile de Cultură:

„Am aflat în acest weekend că am câştigat un proces cu o companie de distribuţie de filme prin care am economisit 4 milioane de euro. Proiectul îşi propune esenţa supravieţuirii unei companii. TVR trebuie să înveţe să se comporte ca o televiziune: adică să slujească publicul. Să lucrăm cu venituri, cu cheltuieli, bazându-ne pe banii pe care îi avem.”

„Am colegi care au spus că dacă nu aş fi vorbit de insolvenţă, m-ar fi votat. Alţi oameni au spus că dacă nu aş fi propusă de PSD, m-ar fi acceptat.”

„Ca proiect: datul afară nu e o miză, nu e o soluţie. În proiectul meu nu este datul afară. Nu numărul angajaţilor este cel care ne afectează, ci calitatea lor. Aici trebuie făcută o reevaluare.”

„Am fost prima persoană care a avut curajul să vorbească despre insolvenţă şi s-a profitat de acest lucru pentru o contracampanie. Insolvenţa nu este parte a proiectului meu.”

„Eu nu aş îndrăzni să cer ceva până nu oferim ceva publicului. Jocurile Olimpice depind foarte mult de relaţia noastră cu EBU. Vestea importantă este că Olimpiada este contractată de TVR, o avem, există. Problema este Campionatul European. Ce am reuşit a fost să ţinem pe loc deţinătorul de drepturi sperând într-un ajutor, într-o schimbare de legislaţie car să ne permită acest lucru. Încă sunt şanse.”

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Horea Horea
    Nici in COMUNISM nu s-ar fi intamplat ceea ce psd-istii au plasmuit astazi in Comisiile de "cultura"!!!
  • Stefan cel Mare Stefan cel Mare
    Data trecuta au spus urmatorul lucru: comisia de cultura are cararacter cosultativ. Deci nu conteaza, la fel ca si data trecuta, parerea comisiei de cultura. Parlamentul voteaza propunerea CA a TVR pentru cea desemnata PDG. Deci nici acum, la fel ca si data trecuta, parlamentul Romaniei trebuie sa voteze validarea sau nu a celei propuse de CA al TVR, Adica Monica Ghiurco. Irina Radu nu are ce cauta sa primeasca votul in parlament decat dacae desemnata de CA. In plus Irina Radu s-a retras din interimar, deci nu mai are ce cauta PDG. Respectati legea domnilor parlamentari sau la puscarie pentru atentat la siguranta nationala!
  • Ecaterina Teodoroiu Ecaterina Teodoroiu
    Cum e posibil domnilor? Poporul il alege pe Klaus Iohannis, dar parlamentul il valideaza in functie pe Georgica Severin, care nici nu candideaza la presedentie? Aceasi lucru l-a facut azi comisia de in-cultura cu functia de pdg a TVR. Ghiurco a fost aleasa de CA, dar Irina Radu e validata de comisia de pseudo-cultura. Unde-i democaratia domnilor? Ati furat-o, i-ati inchis gura sau i-ati tinut o lectie aspra de cultura conform legilor facute de dumneavoastra si incalcate tocmai de dumneavoastra? Cum va permiteti sa fiti mai presus de lege? RUSINE!!!
  • Mm Mm
    Ca vrea PSD sa o puna e una, daca au majorite ... e chiar normal, dar nu se poate ca daca nu vrea PNL, ceilalti voteaza in unanimitate (ca nu e doar PSD reprezentat in comisie) iar ei sa tot planga ca ceilalti au reusit sa isi impuna omul. Daca asa se face acea numire, politic, atunci aia e. A avut si PNL sef la TVR, pe Catastrofa Tanase, deci e clar. Data viitoare poate au ei majoritate, isi pun omul, plang pesedistii si se dau cu fundul de pamant si contesta la CCR degeaba cu tot circul politic aferent, cum fac acum ei.
  • ian ian
    Duduia Radu a uitat cardasia cu Zgabercea, tot PSD, la concedierile colective abuzive si discretionare din 2013.Va concedia oamenii fara nicio remuscare, in continuare.Un Cerb, ceva? De ce nu cerceteaza nimeni activitatea dumneaiei acolo. ***
  • dan petrea dan petrea
    O minilovitura parlamentara instrumentata de PSD. Ticalosia pesedista nu are egal decit in aceea a Irinei Radu.

Trimite un comentariu

sus