Skip to main content

Premieră la Eurovision: Justin Timberlake va cânta pe scena festivalului

 
Premieră la Eurovision: Justin Timberlake va cânta pe scena festivalului

Cântăreţul Justin Timberlake va cânta pe scena Eurovision, de la Stockholm. Este o premieră istorică pentru Eurovision, o competiţie lansată în anii 50, ca un cântăreţ care nu este concurent să cânte la festival.

Publicitate

Anunţul a fost făcut în urmă cu puţin timp pe site-ul competiţiei, menţionându-se că Timberlake va cânta în deschiderea evenimentului piesa Can`t stop the feeling.

O altă premieră a ediţiei din acest an a Eurovision este că finala va fi transmisă şi în Statele Unite.

„Este o oportunitate fantastică, suntem foarte fericiţi că Justin Timberlake va cânta noua sa piesă, alături de trupa sa. Este cu atât mai special, cu cât compozitorul suedez Max Martin şi Shellback au contribuit la scrierea şi producţia acestei piese alături de Justin Timberlake”, a declarat producătorul Eurovision 2016 Sven Stojanovic.

Cea de-a 61-a ediţie a concursului muzical are loc în această săptămână, la Stockholm, Suedia. Semifinalele vor avea loc pe 10 şi 12 mai, iar gala, la care va cânta şi Timberlake, va avea loc pe 14 mai.

România a fost eliminată din competiţie de către EBU, organizatorul evenimentului, ca urmare a datoriilor acumulate de TVR la această instituţie.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Afi Afi
    A, și nu cântă în deschidere, ci va fi parte din intermediu (adică minirecitalul de la mijloc, pus între partea cu interpretările concurenților și partea cu acordarea punctelor).
  • Afi Afi
    Katie Melua a fost la Eurovision Junior, nu se pune, dar i-am avut pe Boyzone, pe Aqua și pe Agnes Carlsson, de exemplu. În rest, sunt de acord cu tine că autoarea ar fi trebuit să se documenteze mai bine. Premiera constă în faptul că Justin va interpreta live, pentru prima oară, acel cântec în particular, pe care l-a scos pe piață vinerea trecută.
  • Paul Paul
    Ce asa mare premiera este ca un cantaret care nu este concurent sa cante la concurs? Si este un concurs, nu un festival. Ati prezentat o informatie total eronata. O gramada de artisti au cantat la Eurovision fara sa fie concurenti, doamna Bunea!!!
    De-a lungul timpului, din ce imi aduc eu aminte, au cantat la Eurovision (de regula in pauza de votare) de la Goran Bregovic pana la Katie Melua sau trupe ca Madcon. Si nu trebuie sa te documentezi prea mult ca sa stii asta, trebuia doar sa urmaresti cateva editii.
    Premiera istorica ar fi ca, intr-adevar, Justin Timberlake este poate starul cu cea mai mare anvergura care a fost invitat sa cante la Eurovision.

Trimite un comentariu

sus