Skip to main content

Guvernul vrea de la TVR "un plan de restructurare" în cel mult o lună

 
tvr
tvr

Guvernul a solicitat conducerii TVR "un plan de restructurare în perioada imediat următoare", după cum a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

Publicitate

"În 30 de zile, Televiziunea publică va prezenta un plan de acţiune, aşa încât să putem lega acest ajutor financiar şi de elementele de reformă de care Televiziunea publică are nevoie", a mai spus oficialul de la Palatul Victoriei, potrivit evz.ro.

Afirmaţia a fost făcută în contextul explicaţiilor oferite de Guvern cu privire la ordonanţa de urgenţă care este menită să creeze cadrul legal pentru achitarea de către Televiziunea publică a datoriei către EBU.

"Aşadar, nu vorbim de bani suplimentari alocaţi Televiziunii publice, vorbim de crearea cadrului legal pentru ca o parte din fondurile care rămâneau, de obicei, an de an, necheltuite, să fie utilizate de data aceasta pentru plata acestor datorii.

Nu puteau fi utilizate pentru că erau pe o altă linie bugetară, era o altă sursă financiară pentru televiziune, cu dedicaţie specială, şi, în consecinţă, din acest punct de vedere, nu puteau fi utilizaţi de Televiziunea publică", a mai spus Suciu.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • ROMANIA pe TVR1 ROMANIA pe TVR1
    TVR trebuie sa solicite UEFA sa i se cedeze meciurile ROMANIEI dar si un meci per runda la Campionatul European de Fotbal.

Trimite un comentariu

sus