Skip to main content

Fostul jurnalist Radu Coşarcă, numit în Consiliul de Administraţie al Cupru Min

 
Radu Coşarcă
Radu Coşarcă

Radu Coşarcă, fost jurnalist, este unul dintre cei cinci membri din consiliul de admnistraţie al companiei Cupru Min SA.

Publicitate

Numirea a fost făcută în 18 iulie, în cadrul adunării generale a acţionarilor companiei, anunţă agenţia de presă News.ro. Procedura de selecţie a fost realizată de către Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului din cadrul Ministerului Economiei.

'Numirea candidaţilor s-a făcut la propunerea acţionarului, statul român, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri. (...) În perioada următoare, după acceptarea expresă a mandatului de către noii administratori, se vor derula procedurile legale de înregistare la Registrul Comerţului şi de semnare a contractului de mandat de către administratorii aleşi", a precizat ministerul.

Pentru funcţiile de administratori au fost 53 de candidaţi, adică 11 pentru fiecare poziţie vacantă.

Radu Coşarcă a lucrat în televiziune în perioada 1990 - 2004, la posturi precum TVR, Tele 7, Antena 1, Naţional TV şi Kanal D. El a fost printre primii membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului, în perioada 1992 - 1994.

În ultimii şase ani, Coşarcă a lucrat la Enel, unde a fost director Relaţii Externe şi apoi director de comunicare.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Titi Titi
    S-a pus pe facut banuti :)

Trimite un comentariu

sus