Skip to main content

PRESA DE AZI. GSP: “Aventurile lui Habarnam - Burleanu şi echipa lui par într-o ceaţă totală”

 
PRESA DE AZI. GSP: “Aventurile lui Habarnam - Burleanu şi echipa lui par într-o ceaţă totală”

PRESA DE AZI. Ce pun azi ziarele pe prima pagină? Planurile ministerului Justiţiei, în Adevărul, situaţia confuză de la Federaţia Română de Fotbal, pe prima pagină din GSP, povestea lui Ion Bârlădeanu pe coperta ziarului Libertatea.

Publicitate

Ministerul Justiţiei are planuri concrete. Raluca Prună, ministrul Justiţiei, a stabilit deja sectoarele spre care vrea să aloce banii confiscaţi de la corupţii dovediţi. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre situaţia de la FRF, unde Răzvan Burleanu şi echipa lui par a fi în “ceaţă”, potrivit Gazetei Sporturilor.

Adevărul titrează pe prima pagină de azi: “Corupţii ne vor finanţa Educaţia şi Sănătatea

Deşi Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) nu şi-a început încă bine activitatea, Raluca Prună, ministrul Justiţiei, are stabilit deja planul de acţiune.
Adevărul scrie că “averile strânse de stat ca urmare a confiscărilor dispuse în urma soluţionării definitive a dosarelor de corupţie sau care vizează alte infracţiuni grave vor fi folosite prioritar în sistemele de educaţie şi de sănătate, a anunţat ieri ministrul Justiţiei, Raluca Prună.”

Gazeta sporturilor: “Aventurile lui Habarnam - Burleanu şi echipa lui par într-o ceaţă totală

GSP deschide ediţia de azi cu situaţia confuză de la Federaţia Română de Fotbal. “Conducerea FRF nu îşi cunoaşte resursele nici după 30 de luni de domnie. Recent, angajaţii federaţiei au rămas mască după ce au primit pe mail chestionare cu întrebări de oracol corporatist, gen ‘Ce activitate desfăşuraţi în cadrul instituţiei?’, ‘Ce tipuri de raportări faceţi?’, ‘Ce proceduri utilizaţi?’ sau ‘Ce performanţe vi se cer?’”, scrie Gazeta sporturilor pe prima pagină din numărul de azi.

Paginademedia.ro prezintă, în continuare, titlurile şi principalele subiecte ale presei de astăzi.

România liberă: “Grădina lui Iohannis, udată de consiliera lui Iliescu”

“Sistemul de irigaţii din curtea Palatului Cotroceni va fi renovat de firma Garden Center Grup, după o licitaţie cu multe semne de întrebare”, scrie RL în deschiderea ediţiei de azi.

Evenimentul zilei: „Propaganda rusească în România

Evz vorbeşte în prima pagină despre faptul că „războiul informaţional nu este o temă abordată des de grupurile de facebook, dar se recunoaşte existenţa acestuia. Tactica cea mai des folosită este acuzarea celeilalte părţi (în acest caz NATO/UE) că este mult mai active din acest punct de vedere.”

Libertatea: “N-are nici un ban, dar nici n-are nevoie

“Considerat o personalitate a artei contemporane, Ion Bârlădeanu nu e prea impresionat de celebritate. Fostul om al străzii, despre care HBO a făcut un documentar şi pe care Angelina Jolie îl consider prieten, e fericit că nu-l mai scuipă trecătorii…”, scrie Libertatea pe prima pagină.

Rubrica Presa de azi este realizată cu susţinerea companiei de monitorizare Media Image.

Primele pagini ale ziarelor, în secţiunea Presa de azi (click foto):

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus