Skip to main content

TVR are un proiect de eficientizare. Mai mulţi bani pentru programe. Se reduce drastic bugetul de salarii

 
TVR are un proiect de eficientizare. Mai mulţi bani pentru programe. Se reduce drastic bugetul de salarii

Mai bine de un sfert din cheltuielile TVR vor merge către producţia de programe, iar cheltuielile cu angajaţii vor scădea la 35% (faţă de peste 50%, cât este în prezent).

Publicitate

Acestea sunt câteva din liniile pe care le are în vedere proiectul de repoziţionare şi eficientizare a Televiziunii Publice, votat ieri de Consiliul de Administraţie.

Irina Radu, preşedintele TVR, a declarat pentru Paginademedia.ro, că dacă planul va intra în vigoare, reducerea bugetului de salarii ar atrage cu sine şi o reducere de personal. „E clar că vor fi şi reduceri de personal şi tot felul de reconfigurări de activităţi ca să se poată funcţia. Nu pot să explic mai mult acum, trebuie să mă văd cu sindicatele. I-am invitat la discuţii, săptămâna viitoare.”

Irina Radu a mai explicat că acest plan de redresare va putea fi lansat în 2017 doar în măsursa în care instituţiile statului vor accepta plata datoriilor care depăşesc 110 milioane de euro, pe o perioadă de 10 ani. „Prognoza aceasta poate să intre în aplicare după 1 ianuarie. Planul acesta nu ţine numai de noi. Dacă statul român vine şi spune că nu vrea banii în 10 ani, ci în mai puţini, atunci trebuie să reluăm calculele”, a explicat şefa TVR.

„Noi am încercat să le ponderăm, ca să mergem pe nişte lucruri realiste şi de bun simţ, nu să promiţi ceva ce nu se poate sau să zici, dau toţi banii la stat în cinci ani, dar nu mai facem programe. Am încercat să punem în balanţă pe bune cifrele şi realitatea.”

Postul public a anunţat într-un comunicat că Proiectul de repoziţionare şi eficientizare a televiziunii publice a fost aprobat cu opt voturi, două abţineri şi trei împotrivă.

„Proiectul presupune atât o reconfigurare a canalelor, cât şi obţinerea unei stabilităţi financiare pentru TVR”, se arată în comunicatul televiziunii publice.

Comunicatul TVR, în continuare:

Consiliul de Administraţie al SRTv a aprobat, cu 8 voturi pentru, 2 abţineri şi 3 împotrivă, propunerea managementului executiv, prezentată de Preşedintele-Director General al TVR - Irina Radu, de a dezvolta un Proiect de repoziţionare şi eficientizare a televiziunii publice.

Proiectul presupune atât o reconfigurare a canalelor, cât şi obţinerea unei stabilităţi financiare pentru TVR.

Au fost prezentate Consiliului de Administraţie mai multe scenarii financiare, pentru mai buna înţelegere a situaţiei instituţiei.

A fost votat scenariul susţinut de Preşedinte şi managementul executiv, acest scenariu bazându-se pe următoarele elemente:

- o prognoză realistă a situaţiei TVR - pentru a comunica transparent cu telespectatorii, salariaţii şi oficialităţile;

- creşterea sumelor dedicate programelor de televiziune, de la 18% la 27% din cheltuieli.

- deoarece TVR trebuie să lupte pentru a-şi recâştiga publicul pierdut şi pentru a atrage un public nou;

- scăderea cheltuielilor salariale cu aproximativ 18%

- prin diferite metode permise de legislaţia în vigoare;

- creşterea procentului alocat dezvoltării tehnice şi a resursei umane (de la 0,3 % la 6 % din cheltuieli)

- având în vedere dotarea învechită şi lipsa de pregătire la zi a personalului;

- plata datoriilor către partenerii comerciali, printr-o eşalonare sustenabilă;

- plata datoriilor către Bugetul de stat - în aproximativ 10 ani (datorii istorice care depăşesc în acest moment 110 milioane de euro);

- modificări legislative esenţiale pentru buna funcţionare a unei televiziuni publice.

* Procentele se raportează la cheltuielile efectuate în anul 2015; cheltuielile sunt raportate la încasările proprii din 2015 ( taxă şi publicitate).

Luând în considerare modul de finanţare al TVR, credem că telespectatorul trebuie şi merită să primească o valoare reală în schimbul taxei plătite.

Proiectul va fi dezvoltat în perioada următoare, astfel încât să poată beneficia de votul final al Consiliului de Administraţie şi să fie depus la Parlamentul României, Guvern şi Ministerul de Finanţe.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • In iunie adevarul scria despre irina radu cum ca a inceput sa-si achite datoriile politice, propunandu-l pe Calota director tvr2:

    http://adevarul.ro/news/eveniment/irina-radu-ainceput-plata-datoriilor-politice-1_5753df865ab6550cb8a7cf80/index.html

    Replica psd-istei radu a fost foarte dura, negand vehement.

    Acum Calota a fost instalat director interimar la directia studiouri centrale.

    Doamna radu cerea tacit insolventa, iar la o luna dupa spune ca nu doreste acest lucru.

    Zilele trecute CA a aprobat planul de reducere al cheltuielolor cu salariile, asta insemnand ori reduceri de personal ori concedieri masive.

    Apocalipsa se apropie pentru TVR care nu are nicio sansa de a mai supravietui in forma actuala.

    Multumim pentru atentatul la siguranta nationala cercetailor/ condamnatilor penal CP Tariceanu, Georgica Severin, Liviu Dragnea.

    Oare serviciile de informatii sunt atat de slabe in Romania?
  • Comentarii

    Mm Mm
    22.07.2016 @ 12:14
    Pai conducerile care s-au perindat din 2010 pana acum (inclusiv actuala) de ce nu au trimis catre DNA sesizari legate de mizeriile astea? "Vai,dar noi nuuu" insa nici nu fac nimic sa fie pedepsiti cei care au facut asta. Si sa ceara si recuperarea prejudiciului, ca sa nu le mai arda altora sa ingroape TVR pe salarii grase, cumparand creme ***
    Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor
    livia pila livia pila
    22.07.2016 @ 10:27
    Sa ne explice numita Radu Irina in ce temei si pe ce criterii de performanta profesionala l-a desemnat pe numitul Calota Cornel director interimar la Studiourile Centrale. Probabil; ***. Penibila la maximum ceasta fiinta.
    Acest comentariu a fost moderat deoarece continea acuzatii grave care nu sunt probate/dovedite
    livia pila livia pila
    22.07.2016 @ 10:20
    Intotdeauna vin sefi aserviti politic, fac ce trebuie sa faca pentru partid, pleaca, iar cand apar discutii mai apoi, conducerea de la momentul respectiv nu-si asuma ce au facut ceilalti, nu intreprinde actiuni in defavoarea celor care au fost inainte, pentru ca toti sunt in aceeasi barca.

    In acest fel a ajuns TVR in pragul inchiderii iminente.
    TVR TVR
    22.07.2016 @ 10:16
    In iunie adevarul scria despre irina radu cum ca a inceput sa-si achite datoriile politice, propunandu-l pe Calota director tvr2:

    http://adevarul.ro/news/eveniment/irina-radu-ainceput-plata-datoriilor-politice-1_5753df865ab6550cb8a7cf80/index.html

    Replica psd-istei radu a fost foarte dura, negand vehement.

    Acum Calota a fost instalat director interimar la directia studiouri centrale.

    Doamna radu cerea tacit insolventa, iar la o luna dupa spune ca nu doreste acest lucru.

    Zilele trecute CA a aprobat planul de reducere al cheltuielolor cu salariile, asta insemnand ori reduceri de personal ori concedieri masive.

    Apocalipsa se apropie pentru TVR care nu are nicio sansa de a mai supravietui in forma actuala.

    Multumim pentru atentatul la siguranta nationala cercetatilor/ condamnatilor penal CP Tariceanu, Georgica Severin, Liviu Dragnea.

    Oare serviciile de informatii sunt atat de slabe in Romania?
  • Isi va reduce oare si Irina Radu babanul, nemeritatul ei salariu? 18 000 lunar pentru ce? Pentru ce, distinsa doamna Radu?
  • Drept pentru care se aduc noi colaboratori. S-a inceput cu Costin Desliu. Va continua cu Cosmin Cernat. Si urmeaza si alti fosti amici de la Kanal D. Irina Radu vrea baieti noi,

Trimite un comentariu

sus