Skip to main content

Un membru CNA către Klaus Iohannis: Starea în care se află presa din România a depăşit de mult timp nivelul critic

 
Valentin Jucan (Epoch Times România)
Valentin Jucan (Epoch Times România)

"Starea în care se află presa din România a depăşit de mult timp nivelul critic", spune Valentin Jucan, membru CNA, în debutul unei scrisori adresate preşedintelui Klaus Iohannis prin care îi solicită să se implice în crearea unei “Comunităţi media”.

Publicitate

"Consider că presa din România are nevoie de susţinerea dumneavoastră în sensul implicării în crearea unei “Comunităţi media” care să ofere cadrul necesar susţinerii şi dezvoltării acesteia, pe termen lung, în folosul cetăţenilor şi cu respectarea valorilor europene şi atlantice la care am aderat din credinţă, nu din oportunism. (...)

Vă solicit sprijinul în crearea “Comunităţii media” formată din reprezentanţii tuturor tipurilor de presă, organizaţii neguvernamentale specializate în domeniul presei, experţi, care, în cel mai scurt timp, să pună la dispoziţia noului legislativ soluţii pentru susţinerea presei, urmând ca ulterior să monitorizeze implementarea acestora", spune membrul CNA în scrisoarea transmisă şefului statului.

De ce crede Valentin Jucan că este nevoie de o Comunitate

"Contextul internaţional şi cel geopolitic regional în care se situează România ridică reale probleme presei, în ansamblul ei. Concret, presa românească este un bastion izolat în care valorile menţionate mai înainte sunt încă susţinute şi promovate. Totuşi, influenţele politicilor estice sunt tot mai vizibile şi acţionează prin mecanisme tot mai sofisticate, greu de detectat la nivelul cetăţeanului care nu este la curent cu metodele de manipulare a opiniei publice.

Referendumul din Marea Britanie a dovedit cât de uşor este, prin intermediul unui anumit tip de presă, să poziţionezi în dificultate o mare putere mondială.

În ciuda faptului că presa din ţara noastră rezonează cu politicile care se regăsesc în construcţia europeană şi în parteneriatul cu Statele Unite, dificultăţile pe care aceasta le traversează o pot îngenunchea. În egală măsură, actuala legislatură, aflată la final de mandat, a dovedit de nenumărate ori nu doar lipsă de expertiză dar şi rea credinţă în raport cu o parte din presă."

Valentin Jucan propune şi număr de teme pentru acest proiect pe care îl consideră "de importanţă majoră":

  • Introducerea în “Strategia Naţională de apărare a ţării pentru 2015 - 2019” a unui capitol distinct referitor la susţinerea şi securizarea presei, având în vedere noul context geopolitic;
  • Redactarea noului cadru de finanţare şi fiscalizare a presei, pentru susţinerea acesteia;
  • Redefinirea rolului şi întărirea capacităţii de funcţionare a Clubului Român de Presă;
  • Identificarea de soluţii pentru susţinerea presei scrise şi a presei dedicate minorităţilor naţionale;
  • Modificarea legii insolvenţei în sensul introducerii procedurilor speciale pentru persoanele juridice care activează în domeniul presei;
  • Reforma televiziunii publice;
  • Reforma Consiliului Naţional al Audiovizualului – redefinirea rolului acestuia.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • johhny bravo johhny bravo
    Recomand genialului domn Jucan sa recomande presedintelui si crearea unei comunitati a brutarilor, a strungarilor, a soferilor de autobuz, a taietorilor de lemne, a pilotilor de avion. Sa ne amestecam peste tot in economia de piata, de ce sa ne oprim doar la presa.

Trimite un comentariu

sus