Skip to main content

Interviul Mircea Badea - Tolo, în burtiere. Cum s-ar vedea dezbaterea fără sunet

 
Interviul Mircea Badea - Tolo, în burtiere. Cum s-ar vedea dezbaterea fără sunet

Tolo-Badea, „duelul” de pe burtiere. Cum s-ar vedea interviul Mircea Badea - Tolontan, de la Antena 3, dacă am fi dat televizorul pe mute? Ce idei a transmis Sinteza zilei numai prin titlurile de pe ecran?

Publicitate
Paginademedia a monitorizat burtierele din timpul dezbaterii, iar concluzia pentru un telespectator care a avut sonorul oprit ar putea fi diferită faţă de ideea dezbaterii, aşa cum s-a desfăşurat ea în studio.

Badea: 'Urmăresc atacurile lui Tolontan la Sistemul Medical'”, „Badea: 'Aţi umflat când aţi vorbit de genocid'”. “Badea: 'Domnule Tolontan, aţi dat tonul isteriei naţionale'”, au fost câteva dintre titlurile repetate de mai multe ori pe burtieră, de la începutul emisiunii şi până la sfârşit.

Critici la adresa lui Tolontan, ori afirmaţii ale jurnalistului despre „cât este de bună” Antena 3, au fost mesajele care au dominat: „Tolontan: Antena 3 a dezvăluit nereguli din spitale”, „Tolontan: Aţi strâns bani pentru victimele de la Colectiv” sau „Tolontan: Sunt la televiziunea de ştiri cea mai importantă” au fost repetate de mai multe ori în cele aproape trei ore de emisiune.

Evident, dezbaterea despre Hexi Pharma nu a ocolit subiectul Traian Băsescu, care a fost de asemenea subiect de burtieră: Tolontan: „Îmi reproşez atitudinea faţă de Băsescu!”

Paginademedia.ro prezintă tilurile afişate în timpul emisiunii Sinteza zilei de aseară, de la Antena 3:

  • „Badea: 'Urmăresc atacurile lui Tolontan la Sistemul Medical'”
  • „Badea: 'Aţi umflat când aţi vorbit de genocid'”
  • “Badea: 'Domnule Tolontan, aţi dat tonul isteriei naţionale'”
  • „Badea: 'Ca simpatizant băsist aţi atacat Antena 3'”
  • “Badea: 'Tolontan să fie chemat la DIICOT!'”
  • “Badea: 'Domnule Tolontan, aveţi conştiinţa împăcată?'”
  • “Badea: 'Care este scopul dumneavoastră, domnule Tolontan?'”
  • “Badea: 'Pari un cyborg, Cătălin Tolontan'”
  • “Tolontan: 'Suntem acuzaţi că am manipulat cazul Hexi Pharma'”
  • “Tolontan: 'Hexi Pharma a făcut experimente pe români'”
  • “Tolontan: 'Domnule Badea, aveţi dreptate cu exagerarea'”
  • “Tolontan: 'Aţi strâns bani pentru victimele de la Colectiv'”
  • “Tolontan: 'Antena 3 a dezvăluit nereguli din spitale'”
  • “Tolontan lui Badea: 'Mă bucur că nu ne păruim'”
  • “Tolontan: 'Aveţí avantajul audienţei la Antena 3'”
  • “Tolontan: 'Am venit să fac dezvăluiri la Antena 3'”
  • “Tolontan: 'Sunt la televiziunea de ştiri cea mai importantă'”
  • Tolontan: „Unde se duceau banii negri de la Hexi Pharma?”
  • Tolontan, dezvăluiri despre sinuciderea lui Condrea
  • Hexi Pharma: Sume cash, firme offshore,şpagi uriaşe
  • Tolontan: România are cei mai periculoşi viruşi din Europa
  • Tolontan: Blocul SRI e bloc OZN
  • “Tensiune uriaşă Mircea Badea-Cătălin Tolontan”
  • “Condrea a fost anchetat dur de o femeie-procuror”
  • “Confruntarea anului în cazul Hexi Pharma”
  • “Gâdea-Tolontan-Badea, emisiune incendiară!”
  • Tolontan: Îmi reproşez atitudinea faţă de Băsescu!
  • “Culise uluitoare despre moartea lui Dan Condrea”

GALERIE FOTO

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Radu Radu
    Cu tot respectul, insa articolul este şuntat rau de tot in favoare Badea/Gadea. Nu stiu daca se dorea acest lucru, insa daca se citeste articolul fara sa se fi vazut emisiunea se intelege perfect cu totul alt lucru. Este drept ca GS e tot din grup Intact, insa din partea Tolo chiar nu s-a vazut absolut deloc acest lucru (nu, nu sunt fan Tolo, sub nici o culoare). Baiatul asta, Tolo, mi s-a parut destul de integru, iar declaratiile din partea Tolo precum cele mentionate in acest articol, de genul "suntem acuzati...aveti dreptate...etc" sunt doar chestiuni scoase din context. Prin acest lucru, autorul articolului ***.
    Cea mai importata reactie a lui Tolo, nescrisa in acest articol...definitorie ar trebui sa fie " Sunteti propagandisti, v-am spus si v-o repet!"...da! omu' platit de Voiculescu ii face pe acei doi reprezentati a unei mase de oameni incert din punct de vedere intelectual...propagandisti. Iar acea "rabufnire" a survenit in urma derapajelor continue perfect stupide a cuplului Gadea/Badea.
    Concluzie, daca ati citit acest articol, recomand urmarirea emisiunii pe YT deoarece este o emisiune foarte buna pentru cei ce vor sa rada de doi bufoni fiind pusi la respect cu foarte, chiar prea mult bun simt, de catre acest Tolontan. Evident, emisiunea mi-a adus aminte de editia cu Crin Antonescu, in care acesta din urma a demolat pur si simplu claca A3, incat acestia au trebuit sa faca N editii post-demolatum incat sa spele mizeria.
  • Mihai Mihai
    Disputa intre 2 angajati ai lui Voiculescu!
    Tolontan si Badea Mircea sunt 2 angajati pe statele de plata ai lui Voiculescu, iar ca acum Tontolan acceptand sa apara la *** alaturi de Badea Mircea si Gadea dovedeste ca doar lucreaza la cresterea audientei *** lui Voiculescu iar asta pune un mare semn de intrebare asupra rostului dezvaluirilor lui!

Trimite un comentariu

sus