Skip to main content

Un fost şef din Pro TV se va ocupa de relansarea Observatorului pentru varianta HD

 
Un fost şef din Pro TV se va ocupa de relansarea Observatorului pentru varianta HD

Catinca Marinescu, care a lucrat mai mult timp la marketingul Central European Enterprises (compania-mamă a Pro TV), va ocupa funcţia de Project Manager pentru Observator, pricipalul program de ştiri al Antenei 1.

Publicitate

„Ea va dezvolta strategia de relansare şi, alături de echipa Observator, va upgrada structura de conţinut a programului de ştiri”, anunţă reprezentanţii postului.

„Postul va avea studiouri noi, grafică nouă şi sisteme tehnice la cel mai înalt nivel vor susţine transformările pe care Observatorul le va suferi în următoarea perioadă”, mai spun reprezentanţii Antenei 1.

Catinca Marinescu: „Am făcut marketing pentru clienţi, am făcut marketing pentru propriul business, am acoperit foarte multe domenii, dar în televiziune mă simt cel mai bine şi niciodată în viaţa mea nu am refuzat un challenge. Observatorul este un proiect ambiţios, cu schimbări nu doar la nivel de conţinut, ci şi în ceea ce priveşte componenta vizuală şi echipamentele tehnice, un proiect care are nevoie de timp pentru dezvoltare şi implementare, dar un proiect care are din start avantajul de a fi susţinut de o super echipă!”

Catinca Marinescu şi-a început cariera ca Strategic Planner la agenţia Tempo Advertising. A fost apoi, pe rând, director de marketing Pro TV SA şi vicepreşedinte pe marketing al Central Europeam Media Enterprises – CME, compania mamă a Pro TV.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Observat...ie Observat...ie
    Daca acum de abia completeaza echipa pntru proiectul Observatorului in HD, oare cat va mai dura pana cand proiectul va fi finalizat/implementat?
    Sa intelegem ca numai observatorul va fi HD?
  • Swap Swap
    Poate ii va sugera si Andreei Berecleanu sa priveasca in camera pana intra materialul pe post, ca eu o vad ca pe o lipsa de respect ca prezentatorul sa-si arunce privirea in alta parte inainte de a termina de citit, e ca si cum cineva vorbeste cu tine dar nu te priveste in ochi.
  • Iuli Iuli
    Deci isi schimba si Observatorul grafica, studioul, emisia, in sfarsit!

Trimite un comentariu

sus