Skip to main content

Alexandrion sistează discuţiile cu Ilie Năstase. Nu va mai fi "ambasador"

 
Alexandrion sistează discuţiile cu Ilie Năstase. Nu va mai fi "ambasador"

Distileriile Alexandrion & SABER 1789 anunţă, într-un mesaj trimis presei, "sistarea negocierilor cu Ilie Năstase în ceea ce priveşte numirea tenismanului ca ambasador al categoriei de whisky single malt".

Publicitate

În consecinţă şi evenimentul dedicat acestei colaborări, care urma să aibă loc săptămâna viitoare, a fost anulat, potrivit oficialilor Alexandrion.

Reprezentanţii Alexandrion n-au comentat motivele sistării negocierilor cu Ilie Năstase.

„Pasiunea pentru ceea ce facem şi dorinţa de a face perfomanţă în domeniul în care activăm ne-au adus la masa de discuţii alături de Ilie Năstase, pentru promovarea unei categorii speciale de whisky. Am apreciat întotdeauna ceea ce a făcut pentru tenisul românesc, iar printre calităţile de care a dat dovadă în cariera sa sportivă regăsim valorile unui consumator de single malt”, a declarat Nawaf Salameh, Fondator şi Preşedinte al Distileriilor Alexandrion & SABER 1789, ca o motivaţie pentru care l-au ales iniţial pe Ilie Năstase să fie imaginea categoriei de whisky single malt.

Reamintim că la începutul acestei săptămâni, Alexandrion Grup România a anunţat că urmează să-l numească pe Ilie Năstase "ambasador" al categoriei de whisky single malt, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

Glenfiddich, The Balvenie şi Monkey Shoulder sunt cele trei branduri single malt prezente pe piaţa din România prin intermediul Alexandrion Grup.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • m m
    s-a facut ambasador al unui partid politic?
  • geo geo
    Ori s-a dat Nasty la dom ”Profesor” scoțian ?

Trimite un comentariu

sus