Skip to main content

Cabral, reacţie după ce Măruţă a fost mutat în grilă: Nu, nu i-am luat locul. Nici n-aş putea

 
Sursa foto: Cabral.ro
Sursa foto: Cabral.ro

Cabral reacţionează pe blogul personal, dând un răspuns publicaţiilor care au promovat titltul „Cabral îi ia locul lui Măruţă”.

Publicitate

„Nu, nu i-am luat locul. Nici n-aş putea să-i iau locul, ora, audienţa sau altceva. El are publicul lui, formatul lui, stilul lui de a face treaba. Şi cât timp e pe TV de atâţia ani e clar că omul face ce i se cere aşa cum trebuie”, a precizat Cabral pe blogul personal.

Cabral: „Cred că genul ăsta de comparaţii şi simplificări nu sunt decât nişte răutăţi inutile. Eu am una dintre cele mai cuminţi emisiuni din grilă, nu facem altceva decât să râdem. La noi nu se ceartă nimeni, oamenii îşi vorbesc frumos, încercăm să răspundem cuminţi la nişte întrebări (care uneori sunt serioase, alteori… mai tembele, aşa). Dacă în decursul ăsta se întâmplă să stârnim şi nişte hohote de râs… am reuşit! Deci, ca şi concluzie… nimeni nu ia locul altcuiva”.

CONTEXT. Emisiunea „Ce spun românii” a intrat pe tronsonul 18.00 - 19.00 la începutul lunii august. Săptămâna trecută, Cabral s-a intersectat şi cu primele ediţii din acest sezon de Acces Direct (primele cifre, AICI).

Deşi iniţial Pro TV anunţase că Măruţă revine din 12 septembrie, de la ora 18.00, postul s-a răzgândit cu două zile înainte. Pe 10 septembrie, Pro TV a anunţat că La Măruţă va fi mutat de la 15.00, iar Cabral va rămâne pe tronsonul 18.00 - 19.00.

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Gabriela Cat Gabriela Cat
    Emisiunea "Ce spun romanii" e bine venita.
    Noi,la PRO TV INTERNATIONAL,avem parte in general de emisiuni fara continut,fara umor civilizat ,fara sare,fara piper.
    Asa ca acest program prezentat de CABRAL aduce o raza de soare la acest
    canal de televiziune.(INTERNATIONAL).
    Dupa "STIRILE DE LA ORA 5" emisiunea lui CABRAL ne destinde.
    Va rugam sa o tineti tot asa.
    Ora emisiunii e formidabila.
    Ne-am saturat de penibilitati.
    EU ma refer la PRO TV INTERNATIONAL.
    CABRAL e prezentator de nota zece.
    Stie sa antreneze publicul.
    Organizati cat mai multe emisiunii "Ce spun romanii"!
  • Gabriela Cat Gabriela Cat
    Emisiunea "Ce spun romanii" e bine venita.
    Noi,la PRO TV INTERNATIONAL,avem parte in general de emisiuni fara continut,fara umor civilizat ,fara sare,fara piper.
    Asa ca acest program prezentat de CABRAL aduce o raza de soare la acest
    canal de televiziune.(INTERNATIONAL).
    Dupa "STIRILE DE LA ORA 5" emisiunea lui CABRAL ne destinde.
    Va rugam sa o tineti tot asa.
    Ora emisiunii e formidabila.
    Ne-am saturat de penibilitati.
    EU ma refer la PRO TV INTERNATIONAL.
    CABRAL e prezentator de nota zece.
    Stie sa antreneze publicul.
    Organizati cat mai multe emisiunii "Ce spun romanii"!
  • Bringo Bringo
    Cred că domnul Cesnavicius ar trebui să aibă curajul de a muta știrile de la ora 17 în late night, la concurență cu „Floarea nației” și cu „Mura Presei”, iar Măruță să fie potcovit cu vreo 50 de minute între 17:10 și 18:00.
  • inaki inaki
    Nici nu are cum...Maruta face emisiuni in direct,Cabral...poate oricine
  • Swap Swap
    E ceva in neregula cu "***"?
  • Swap Swap
    Daca formatul emisiunii ar fi implicat intrebari de cultura generala, precum ***-urile de la italieni programate tot inaintea stirilor si de asemenea adresate intregii familii, cu scopul atat de a destinde cat si de a antrena cultura, sigur ar fi atras mai multe categorii de public.
  • Iuli Iuli
    Eu nu inteleg de ce ziceti "Cabral s-a intersectat și cu primele ediții din acest sezon de Acces Direct (primele cifre, AICI)." din moment ce voi ati dat doar o data audienta, si aia era la prima confruntare.

    Iar mamaruta nici nu trebuia sa mai apara in grila ProTV, e plictisitor

Trimite un comentariu

sus