Skip to main content

Mai multe emisiuni Antena 3 reclamate au scăpat de CNA. Faptele s-au prescris

 
Mai multe emisiuni Antena 3 reclamate au scăpat de CNA. Faptele s-au prescris

Zeci de reclamaţii trimise de telespectatori la CNA rămân fără răspuns. Prea multe sesizări, prea multe derapaje pe TV sau prea multe şedinţe fără cvorum? Acestea par să fie motivele pentru care membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului ajung să nu mai discute anumite reclamaţii sau să nu mai poată vota sancţiuni pentru anumite posturi.

Publicitate

Legea spune că "aplicarea sancţiunii amenzii contraventionale se prescrie în termen de şase luni de la data săvârşirii faptei" (Art. 13 din Ordonanta nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor).

În baza acestui articol, Consiliul a decis să nu mai analizeze reclamaţii care fac referire la derapaje ale televiziunilor mai vechi de jumătate de an. Pentru că s-a întâmplat de mai multe ori ca CNA-ul să piardă procese în instanţă în baza acestui temei.

Victimizarea Antena 3 de la evacuarea din februarie şi acuzaţiile aduse judecătorului care l-a condamnat pe Voiculescu au fost prescrise

Mai bine de zece emisiuni ale postului Antena 3, din perioada 10-22 februarie, au scăpat fără amendă ca urmare a faptului că au trecut cele şase luni de la "săvârşirea faptei".

Pe ordinea de zi a şedinţei CNA de ieri figura la IX cu 1 "reluare vot" în cazul emisiunilor Sinteza zilei (10, 14, 15 şi 22 februarie), La ordinea zilei (12 şi 15 februarie), 100 de minute (15 februarie), Subiectiv (15 februarie) şi Secvenţial (21 februarie).

Ultima oară acest caz a fost discutat de CNA pe data de 8 iulie, când trei dintre membrii Consiliului au propus amenzi cuprinse între 10.000 şi 100.000 de lei. Atunci niciuna dintre propuneri nu a primit numărul necesar de voturi pentru a fi aplicată aşa că s-a decis reluarea votului într-o şedinţă viitoare.

Astfel, la începutul lunii iulie, Antena 3 a scăpat neamendată de CNA pentru victimizarea şi atacurile la adresa ANAF, când se vorbea despre evacuarea televiziunilor Intact, dar şi pentru acuzaţiile aduse Cameliei Bogdan, care a judecat cazul ICA, ce i-a adus condamnarea lui Dan Voiculescu, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

Un exemplu de reclamaţie primită de CNA în cazul Antenei 3

O sesizare pentru emisiunea Danei Grecu, La ordinea zilei, din 15 februarie:

"Dana Grecu manipulează publicul prin neprezentarea deciziei ANAF. Dispuneţi vă rog afişarea deciziei ANAF din oră în oră, subliniind faptul că notificarea de evacuare s-a realizat în vederea punerii în executare a sentinţei penale nr. 701/26.09.2013, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 888/A/8.08.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală."

Burtiere din 15 februarie, în jurul orei 19.00:

  • Antena 3, evacuată de FISC,
  • Emisia Antenei 3 este ameninţată,
  • Ordin de evacuare urgentă pentru Antena 1 şi Antena 3,
  • Anaf şi-a trimis agenţii să ne scoată din sediu
  • Aceasta este o execuţie, nu o executare, mii se oameni ne trimit mesaje, vor să iasă în stradă
  • ANAF vrea executarea Antenei 3 în cinci zile, emisia Antenei 3, în pericol

În deschiderea emisiunii La ordinea zilei, moderatoarea Dana Grecu anunţă în regim de breaking news faptul că se vrea scoaterea de pe piaţă a celor cinci televiziuni care alcătuiesc trustul Intact.

PRECIZARE. Din iulie până acum, forul audiovizualului s-a mai întrunit de şase ori. Pe ordinea de zi a trei dintre aceste şedinţe s-a aflat şi acest punct, reluarea votului în cazul emisiunilor Antena 3 din perioada 10 - 22 februarie.

Membru CNA: "Aş vrea să nu se mai întâmple asta pentru că vom fi catalogaţi drept o instituţie ineficientă şi de multe ori chiar penibilă"

Dorina Rusu, unul dintre membrii Consiliului, a spus în timpul şedinţei că "mi se pare jenantă situaţia că atâtea rapoarte" nu mai pot fi analizate pentru că au trecut şase luni.

"Mi se pare jenantă situaţia că sunt atâtea rapoarte pe Antena 3 pe care nu le mai putem analiza pentru că au trecut şase luni. Aş vrea să facem în aşa fel încât să nu se mai întâmple pentru că vom fi catalogaţi drept o instituţie ineficientă şi de multe ori chiar penibilă", a declarat Rusu, în şedinţa CNA de ieri.

Dorina Rusu a explicat pentru Paginademedia.ro de ce se ajunge la "prescrierea" unor reclamaţii:

"Instituţia nu funcţionează cum trebuie. Nu pot să fac proces de intenţie nimănui, pentru că nu ştiu problema fiecăruia, dar de multe ori unele reclamaţii au fost amânate intenţionat. De această dată e posibil să fi existat o intenţie. Sunt lucruri pe care le prezum.

Dacă noi am avea şedinţe regulat nu ar fi o problemă. Nu sunt atât de multe reclamaţii încât să nu putem face faţă. Dacă noi în vara asta am fi avut mai multe şedinţe nu s-ar fi ajuns la această situaţie. În această instituţie nu există autoritate, eficienţă."

Consiliul Naţional al Audiovizualului s-a întrunit de doar nouă ori vara aceasta, din 26 posibile

Cei 11 membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului se reunesc de două ori pe săptămână, marţea şi joia. Asta stă scris pe site-ul oficial al CNA. Vara aceasta, după acest regulament intern, Consiliul ar fi putut organiza 26 de şedinţe publice. Realitatea este departe de această cifră. Membrii forului s-au adunat la aceeaşi masă pentru a discuta problemele audiovizualului din România de doar nouă ori în trei luni (iunie, iulie, august).

Citeşte şi:

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Dana Dana
    Despre libertatea presei ati auzit?
    Stiti ca traim in democratie?
    Conteaza aceste doua aspecte pentru dumneavoastra doamna Andronache?
  • Iuli Iuli
    CNA-ul doarme in papuci de multi ani, nu inteleg agitatia.. Ar trebui noua lege: amenda la prima abatere de 50.000 lei, 100.000 lei la a doua abatere si emisie suspendata 3 ore la a 3a abatere si asa sigur vor respecta legea. Toate televiziunile.
  • geo geo
    Unii de pe la CNA se fac că muncesc...ar fi interesant de aflat ce salarii au și dacă le-au luat deși absentează de la ședințe...ar fi interesant un top al absenteimului. Au tras de timp în așa fel încât faptele incriminate la adresa A 3 să se prescrie. Rușine să le fie !

Trimite un comentariu

sus