Skip to main content

Washington Post, decizie istorică: cere judecata lui Snowden, sursa care i-a adus un Pulitzer

 
Washington Post, decizie istorică: cere judecata lui Snowden, sursa care i-a adus un Pulitzer

Decizie istorică a ziaruli Washington Post. Ziarul cere punerea sub acuzaţie pentru spionaj a lui Eduard Snowden, deşi informaţiile primite de la acesta de ziarul american au dus la câştigarea unui premiu Pulitzer, scrie TheInterceptor.com.

Publicitate

Trei dintre cele patru instituţii media care au primit şi au publicat documentele secrete ale NSA furnizate de Eduard Snowden în anul 2013, The Guardian, New York Times şi The Intercept, au cerut guvernului SUA să-i permită fostului agent CIA şi NSA să se întoarcă în ţară fără repercusiuni.

Decizia celor trei instituţii a fost justificată de virtutea modelului etic al unei organizaţii de ştiri, care datorează protecţie surselor proprii şi, acceptând materialele sursei şi fiind publicate, automat informaţiile primite se consideră a fi de interes public.

Dar nu şi Washington Post. Ziarul a cerut în mod explicit ca Snowden să fie judecat în baza acuzaţiilor de spionaj sau, ca „cea mai bună soluţie”, „acceptarea unor măsuri de răspundere penală pentru excesele sale şi oferirea unor măsuri de clemenţă din partea guvernului Statelor Unite”.

Astfel, Washington Post intră în istorie ca primul ziar care a cerut urmărirea penală a propriei sale surse – una care, în urma informaţiior oferite, a adus instituţiei un premiu Pulitzer pentru Serviciu Public.

Washington Post şi-a justifcat decizia declarând că a existat interes public în dezvăluirea informaţiilor legate doar pentru unul din programele dezvăluite de Snowden, programul de metadate interne: "era o depăşire, dacă nu o încălcare pur şi simplu, a legii federale de supraveghere şi implica riscuri la viaţa privată.”

Pe de altă parte, Washington Post sugerează că nu a existat nici un interes public în dezvăluirile despre celelalte programe. De fapt, spun editorii Wahington Post, citaţi de TheInterceptor, prejudiciul real a fost produs prin expunerea lor. Printre programele dezvăluite de Snowden, adaugă aceştia, „este şi PRISM, programul construit de NSA pentru supravegherea internetului, care este legal şi este clar că nu pune în pericol dreptul la intimitate.

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus