Skip to main content

Ziarele pe hârtie în 2016. Tabloidele, la putere. Scandalul Hexi nu s-a simţit în vânzările Gazetei Sporturilor

 
Ziarele pe hârtie în 2016. Tabloidele, la putere. Scandalul Hexi nu s-a simţit în vânzările Gazetei Sporturilor

Cel mai vândut ziar din România este distribuit în peste 85.000 de exemplare, potrivit datelor publicate de Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) pentru perioada aprilie - iunie 2016.

Publicitate

Tabloidele au în continuare supremaţia la capitolul vânzări. Click! rămâne în topul celor mai vândute ziare de la noi, fiind urmat de Libertatea care a avut o medie de aproape 50.000 de copii, pe apariţie.

Scăderi pe toată linia la puţinele ziare cotidiene de la noi. Chiar şi la Gazeta Sporturilor, care a găzduit în această primăvară, una dintre cele mai de impact anchete din România postdecembristă.

Paginademedia.ro prezintă în continuare câteva concluzii despre evoluţia vânzărilor titlurilor din print, cu apariţie cotidiană:

  • Click, cel mai vândut ziare, dar şi publicaţia cu cele mai mari scăderi: un minus de 13.500 de exemplare în al doilea trimestru din 2016, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2015.
  • Şi Libertatea a avut un minus de 12.800 de exemplare. Ziarul din grupul Ringier a avut în perioada aprilie - iunie o medie de 50.000 de exemplare vândute pe apariţie.
  • Vânzările GSP nu au fost „ajutate” de scandalul Hexi, anchetat de Cătălin Tolontan, Mirela Neag şi Răzvan Luţac. Publicaţia a avut în perioada aprilie - iunie o medie de 22.100 de exemplare pe apariţie, cu aproape 2.000 mai puţine decât în aceeaşi perioadă din 2015.
  • În „coada” clasamentului se găseşte Jurnalul Naţional, publicaţie ale cărei vânzări se apropie de 4.000 de exemplare pe apariţie.

Vânzările principalelor publicaţii centrale în perioada aprilie - iunie 2016:

Publicatie Vanzari Aprilie - Iunie 2016 Vanzari Aprilie - Iunie 2015 Variatie
1 Click 85.596 99.094 -13.498
2 Libertatea 49.667 62.491 -12.824
3 Gazeta Sporturilor 22.117 24.102 -1.985
4 Evenimentul zilei 10.982 12.307 -1.325
5 Romania libera 9.735 9.941 -206
6 Adevarul 8.671 8.947 -276
7 Ziarul Financiar 4.889 6.628 -1.739
8 Jurnalul National 3.987 4.236 -249

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • MariusONC MariusONC
    După cum arată cifrele, cei de la Intact ar trebui să renunțe la print şi să investească pe partea de online că actualul site arată de parca a fost făcut într-un concurs care s-a numit "cum arată cel mai prost site de ziar din lume"

Trimite un comentariu

sus