Skip to main content

DIN TVR. Angajat cercetat disciplinar. De ce? Şi-a reclamat colegii că ar lucra la transmisii sportive pentru alte firme

 
DIN TVR. Angajat cercetat disciplinar. De ce? Şi-a reclamat colegii că ar lucra la transmisii sportive pentru alte firme

În povestea care urmează, numele contează mai puţin. Importante sunt faptele. Iar faptele sunt reale. Este prima dată când o veche “legendă” din TVR, care spune că angajaţii mai fac un ban în plus la firme şi posturi private, este pusă de un angajat pe hârtie. O poveste cu mulţi acuzaţi, dar cu niciun vinovat.

Publicitate

Cum a reacţionat TVR la reclamaţia angajatului? Au fost anchetaţi cei vizaţi? Ce verdict s-a dat? Toate răspunsurile, în continuare.

În urmă cu câteva zile, un inginer de pe un car era anchetat la comisia de disciplină din TVR. Vina lui: şi-a reclamat colegii, printr-o scrisoare către conducerea televiziunii că au lucrat pe alte care ale unor firme private. Şi nu o dată, spune el.

Şi atunci de ce e anchetat? Pentru că a încălcat regulamentul: mai exact, înainte de a sesiza conducerea Televiziunii, trebuia să îi semnaleze şefului neregulile. Aici însă, şeful era chiar unul dintre cei reclamaţi. Dar dacă aşa spune regulamentul…

Cu subiect şi predicat (dar fără nume, contează mai puţin), reclamaţia făcută de inginerul de sunet, intrată în posesia Paginademedia.ro:

Avertizare în interes public, a titrat inginerul de sunet în avertizarea către conducerea TVR:

Şeful serviciului care, împreună cu un inginer de sunet, un tehnician echipamente, un operator cameră şi un operator lucrează la negru pe un car al unei firme private, pe posturile de şef car, inginer sunet, tehnician video şi operatori cameră şi sunet.”

Este un caz clar de conflict de interese, de concurenţă neloială faţă de TVR, cu toate consecinţele negative ce decurg din aceste fapte.

În cadrul serviciului Care de reportaj, se cunoaşte de multă vreme colaborarea celor menţionaţi cu firma respectivă.

Din activitatea lor recentă pot enumera: transmisii sportive de la Baku 2015 European Games, meciuri de fotbal de calificare pentru Campionatul Mondial şi Campionatul European de Fotbal, meciuri din Liga Campionilor din ultimii ani transmise de TVR cu car închiriat.

În cazul unei transmisii la care erau prezente deopotrivă un car al TVR şi unul de la firma privată, reclamantul spune că “un inginer de sunet, în loc să fie prezent pe timul emisiei la locul său de muncă, în Carul 2, a stat de fapt tot timpul şi a lucrat în carul celălalt, tot ca inginer de sunet”.

Situaţia s-a repetat cu un alt car, la meciul România – Finlanda pe Arena Naţională, meci transmis de TVR, unde în timp ce erau plătiţi de TVR, ei lucrau de fapt pentru concurenţă.

Aceasta a fost avertizarea inginerului de sunet.

"Comisia mă cercetează disciplinar pentru că nu mi-am anunţat înainte seful ierarhic, adică tocmai cel pe care-l reclamam!", spune pentru Paginademedia.ro cel în cauză. Dar el a lucrat vreodată pentru firmele private, aşa cum spune despre colegi? "Eu nu. Niciodată", răspunde.

Ce au păţit reclamaţii? Au lucrat sau nu au lucrat?

Toţi cei menţionaţi în avertizarea angajatului TVR au fost cercetaţi disciplinar. Toţi au fost găsiţi nevinovaţi. Nimeni nu a lucrat pentru firma privată. Aşa au spus, aşa s-a notat, aşa a decis şi comisia.

Paginademedia.ro a discutat cu unul din cei reclamaţi că ar fi lucrat cu firma privată:

Nu am avut nicio relaţie contractuală”, a spus el.

Înţeleg, nu aţi avut o relaţie contractuală, dar de lucrat, aţi lucrat?
Nu, nu am lucrat! Şi chiar dacă aş fi lucrat, nu era ilegal. Nu avem un contract de exclusivitate cu TVR

Dar nu e un conflict de interese?
Nu, nu este.

Dar dvs. lucraţi pe un car, la un serviciu care are un cuvânt de spus atunci când se decide dacă TVR are nevoie şi de un car din afară. Nu e un conflict de interese?
Poate ar fi, puţin. Ipotetic. Dar nu am lucrat. Am spus şi la comisie.

Adică reclamantul minte? Şi în legătură cu ceilalţi?

E o piaţă mică, ne cunoaştem unul cu altul. Faptul că îi cunosc pe cei de la firma respectivă nu înseamnă că muncesc acolo sau că le trimit oameni, Eu nu am cunoştinţe ca oameni de la noi să presteze muncă la negru în altă parte. Cum spuneam, chiar dacă ar fi aşa, nu avem exclusivitate. Am putea să prestăm pentru orice altă firmă. Dar nu o facem.

Reclamaţii au fost achitaţi. Toţi. Nu sunt vinovaţi. În schimb, ancheta celui care i-a reclamat continuă. “Legenda” din TVR merge mai departe.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • TVR TVR
    In timplul liber am dreptul sa muncesc unde vreau si ce vreau ,nu m-a invatat TVR meserie si nici nu a investit in mine .Imi fac datoria la TVR sunt printre cei mai buni si nu lipsesc de la serviciu si da sunt cautat de firme private pentru colaborare pentru ca sunt un bun profesionist ...intr-un final incadraturile sunt aceleasi li la BBC si la CNNsi laTVR si la PRO TV ...cu ce periclitez eu TVR -ul ?
    Dar ca TVR a ascuns indicele de indexare salariu si nu l-a dat de buna voie decat prin judecata de ce nu vorbiti .Da muncim in alte parti in timul liber ...am furat de la cineva ? Toatea aceste sunt rautati si ingradirea dreptului la munca .
  • johhny bravo johhny bravo
    Urmeaza livia pila, care o sa ne atentioneze ca livia pila e o alta livia pila care i-a furat identitatea liviei pila care de fapt nu e livia pila.
  • livia pila livia pila
    @Petrisor Obae. Draga Petrisor, cine a scris in numele ilustrei necunoscute Doina Gradea careia noi, teveristii ii purtam recunostinta profunda ca ne-a adus nu doar fascinanata ei persoana, ci si pe inegalabilii Septimiu Sarateanu (producatorul chivutei Emma Zeicescu) si pe Raluca Arvat, cea care molfaie stiri? Raspunde, Petrisor, si nu ma cenzura? Irina Radu? Comisarul politic Calota Corneliu? Multipenalul Zgabercea?
  • Petrișor Obae Petrișor Obae
    MENȚIUNE IMPORTANTĂ. Comentariul semnat Doina Gradea nu îi aparține Doinei Gradea. Pentru corectitudinea dezbaterii, vă rog să nu vă asumați identitatea altor persoane. Altfel, comentariile vor fi șterse.

    Vă mulțumesc.
  • Sorin Rădulescu Sorin Rădulescu
    Vad că glasul pesedistei Gradea a amuțit. Gata curajul cind i s-a reamintit trecutul și cine e în realitate. Un om de partid concediat de la Pro.
  • Ariel Ariel
    @Doina Gradea . Nu are nimeni nimic impotriva sa lucreze unde vor . Dar sa lucreze in timpul liber . Ei se scot din programul de la serviciu , isi iau concedii medicale pentru lucrarile pe termen mai lung de la privati si sunt platiti si de TVR pentru ca lucreaza la privat . Asta cu deplasarea la Rio nu e noua . Poate isi mai aminteste cineva cum a fost acum cativa ani cand niste angajati TVR au lucrat intr-o tara din Orientul Mijlociu cateva luni bune in timp ce figurau si pe statele de plata ale institutiei . Detalii si nume aflati din orice televiziune din Bucuresti . Nu incercati in Tvr .
  • Nastase Adrian Mihail Nastase Adrian Mihail
    Domnule Petrisor Obae, ca intodeuna aveti informatii eronate si intentionat trunchiate ... Daca dvs. credeti ca asa se face jurnalism obiectiv va spun ca va inselati . Asa se face jurnalism teribilist si subiectiv . Faceti aceiasi gresala ca atunci cind a-ti atacat sindicatele si salariatii din TVR cind au actionat admin.TVR in instanta pentru recuperarea unor drepturi de munca .
    Nu inteleg atitudinea dvs. violenta fata de angajatii TVR ... ori poate asa a-ti primit ordine sa faceti !!!
  • Cristi Cristi
    Nu e nicio problema sa lucreze la tv private dar dacă sunt în medical când fac asta, e cam ilegal. Pe lângă asta majoritatea vin și lucrează pe tarife mici și distrug piața.
  • Obositu' Obositu'
    Nici un nume, deci ''povestea'' nu poate fi verificata... Si, da, din cauza salariilor mici, personalul ''de jos'' trebuie sa-si completeze veniturile. Bine ca au cautare, ca sunt profesionisti! Sefii pot ''completa'' veniturile altfel!
  • Traian Traian
    Interesant ar fi motivul care l-a determinat sa faca acea reclamatie.
  • Sanda Tarce Sanda Tarce
    Atentiune, natiune, vorbeste Doina Gradea. A emis Liviu Dragnea ordin de zi pe unitate. Ca Irina Radu prea s-a compromis.
  • Sanda Tarce Sanda Tarce
    Cit tupeu are aceasta Doina Gradea! Ajunsa si ea in TVR dupa ce a fost data afara de la PRO. E mare plutonul concediatilor din alte televiziuni cooptati ca mare vedete in Tvr. Zeicescu. Cristache, Gainusa, Dumitrescu .Si lista poate continua.
  • Marius Dobrin Marius Dobrin
    @ Doina Gradea Ati ieșit din adormire? Ordin de la Liviu Dragnea? Vi s-a promis că dacă sunteți mai viteaza vi se da locul Irenke?
  • livia pila livia pila
    @Doina Gradea Doamna Gradea, cred ca dupa ce au facut numitii Radu, Calota, Zgabercea, Gherghescu- insii care slujesc partidul pe care si dvs il slujiti- ar fi mult mai bine siu mai onest sa taceti. Ca de bun simt nu poate fi vorba cind in discutie intra un pesedist. Chiar nu va ingrijoreaza defel picajul in audienta de cind in fruntea TVR este numita Radu Irina? Nu, doar indemnizatia de CA sa fie. Plus sa cistige alegerile PSD! Rusine!
  • gigi gigi
    @Doina Gradea, pai daca sunt atat de buni si atat de cautati meseriasii din TVR, atunci de ce nu se angajeaza full-time in televiziunile private? Eu banuiesc de ce dar as dori sa aud si versiunea dvs.

Trimite un comentariu

sus