Skip to main content

VIDEO. După 20 de ani. De la Connex la Vodafone, reclamele de atunci şi de acum. Tot cu Victor Rebengiuc

 

VIDEO. Vă mai aduceţi aminte de Connex - Viitorul sună bine? De Taraful Xnet? Băi! La minoru ăla! De reclamele cu regretatul Gyuri Pascu? De agenţia D Arcy?

Publicitate

Vodafone a lansat în aceste zile campania de 20 de ani, cu Victor Rebengiuc voce. Tot cu Victor Rebengiuc intra pe piaţă actuala reţea Vodafone, pe atunci Connex, acum două decenii.

Paginademedia.ro vă propune o trecere în revistă a principalelor campanii de imagine, începând cu Connex – viitorul sună bine. Campanii la care lucrau nume precum Liviu David, Vali Suciu, Andrei Cohn, Cristian Paul – Kit, Manuela Necula, Alina Gavrilă, Adrian Boţan, Mihai Coliban, Albert Nica, Costin Popescu - Pilă. La client era responsabilă de brand Aneta Bogdan. Agenţie de brand era D’Arcy, companie în care au lucrat multe dintre numele de astăzi din publicitate. Headvertising, a lui Şerban Alexandrescu, aducea premii pentru Taraful Xnet.

O incursiune de la spoturile 100% de imagine din anii 90’-2000 (fără telefoane şi multă tehnologie, doar cu mesaj şi emoţie), la reclamele prezentului (în care mai apare şi ceva tehnologie, un telefon, un laptop, şi chiar o antenă de comunicaţii).

1997 - Viitorul sună bine - Valorile naţionale

A fost primul spot al Connex, cu Victor Rebengiuc voce. Un spot 100% de imagine, în care nu apărea niciun telefon şi nu se vorbea deloc de telecomunicaţii. Liviu David, Andrei Cohn şi Albert Nica au lucrat la proiect. Agenţia: D’arcy.

1999. Reinventează-te. Seria Taraf

Un nou spot, filmat în Toronto – Umbrela - merge pe o nouă direcţie, pe inovaţie.

După acest spot de imagine (făcut de echipa de la D’Arcy), au urmat, pe aceeaşi direcţie, printre care celebrul şi premiatul Taraf şi seria Xnet re.inventează-te, realizate de Şerban Alexandrescu şi Headvertising.

2000-2001 – Îndrăzneşte

Un nou spot de imagine, tot sumb umbrela sloganului Vitorul sună bine: Îndrăzneşte. Au lucrat la campanie, de la D’Arcy, Vali Suciu, Liviu David şi Cristian Paul Kit.

Pe lângă spoturile de imagine, D’Arcy producea şi campaniie de produs (Connex Go, cu regretatul Gyuri Pascu, seria de spoturi Connex Play etc)

Connex Go – Gyuri

Connex Play – Barul

Connex Play – Pixul

Connex Play – Laboratorul

Connex Play – Avionul

2003 – De la Viitorul sună bine la Tu faci viitorul

Schimbare de slogan. De la Viitorul sună bine, sloganul nou este Tu faci viitorul. Sloganul a venit de la McCann, dar campania a fost începută în D’Arcy şi continuată de Vali Suciu la nou înfiinţata Odyssey (agenţie lansată de Diana Flutur). Ulterior, creaţia a trecut la McCann.

Connex – Tu faci viitorul

2005: Connex plus Vodafone

Preluarea companiei Connex de către Vodafone vine, în primă fază, cu un spot „intermediar” - împreună.

2006: Vodafone, spotul de lansare

Vodafone intră pe piaţă cu spotul Musculiţa, o reclamă globală.

2012 - Vodafone Rebengiuc – Împreună suntem mai puternici

Victor Rebengiuc revine ca voce pentru operatorul telecom, în spotul Împreună suntem mai puternici. Agenţia: McCann Erickson.

Rebengiuc va pune vocea şi pe alte spoturi de imagine, în următorii ani.

2016 – Ai puterea să reuşeşti pe drumul tău

2017. Campanie Vodafone de 20 de ani – Ai puterea să-ţi faci viitorul

În 2017, sloganul revine la o formulă în jurul „viitorului”. După Viitorul sună bine (1997) şi Tu faci viitorul (2002), noul slogan este Ai puterea să-ţi faci viitorul. Voce: Victor Rebengiuc. Agenţie: McCann Erickson.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus