Skip to main content

GALERIE FOTO. (P) Aniversare de cinci stele: Irina Margareta Nistor şi-a serbat ziua ca-n filme, la sălile VIP de la Cinema City ParkLake

 
GALERIE FOTO. (P) Aniversare de cinci stele: Irina Margareta Nistor şi-a serbat ziua ca-n filme, la sălile VIP de la Cinema City ParkLake

(P) Numele Irinei Margareta Nistor este aproape sinonim cu filmul din România şi unde altundeva îşi putea serba “vocea filmelor” aniversarea celor 60 de ani decât la cinema? Şi nu oriunde! Ci în sălile VIP de la Cinema City ParkLake, unde experienţa cinematografică este cu adevărat de cinci stele.

Publicitate

Cunoscutul critic de film şi-a invitat prietenii la un matineu de neuitat, duminică, 26 martie, la multiplexul Cinema City din ParkLake Shopping Center din Bucureşti. Sălile VIP au fost rezervate exclusiv pentru aniversarea Irinei Margareta Nistor, cei peste 100 de invitaţi bucurându-se de o atmosferă unică: gastronomie fină pregătită pe loc de un Chef, precum şi cele mai bune condiţii de vizionare a filmului.

Petrecerea nu s-a lăsat fără surprize, care mai de care mai emoţionante. Un cunoscut artist şi compozitor de la Londra, Tom Hickox, a venit în Capitală special pentru a-i cânta live o melodie inspirată din povestea de viaţă a acesteia, iar prietenii apropiaţi i-au oferit în dar Fundaţia Irina Nistor, pentru a-şi îndeplini visul de a-şi instala propriul ecran de cinema în grădina minunatei sale case.

„O aniversare de Oscar, cu un casting ideal de prieteni, care s-au simţit la Cinema City în oraşul celei de-a 7-a arte, unde am fost primar pentru o dimineaţă, chiar ca-n filme, ca-n filmele marca Disney, cu muzică live de la Londra şi cu un happy ending dulce ca tortul cu trandafiri din «Frumoasa şi Bestia»! Mulţumirile tot ca la Oscar pentru toţi, o listă fără de sfârşit şi fără cronometru!”, a declarat emoţionată sexagenara Irina Margareta Nistor.

Cunoscută publicului din România mai ales pentru vocea sa inconfundabilă – în perioada comunistă a dublat în secret peste 3.000 de filme înregistrate pe casete VHS şi aduse din Occident – Irina Margareta Nistor este un apreciat critic de film, dar şi un realizator redutabil de emisiuni despre lumea filmului, având o bogată activitate în mass media.

Născută pe 26 martie 1957 la Bucureşti, Irina Margareta Nistor a văzut peste 13.000 de filme şi este un fin cunoscător al industriei cinematografiei şi o prezenţă nelipsită de la marile festivaluri de profil, dar şi de la cele mai importante premiere ale industriei.

“De o delicateţe şi generozitate ieşită din comun, doamna Irina Margareta Nistor nu e doar vocea care ne-a însoţit ani întregi în toate aventurile cinematografice, ci omul care alege mereu să rămână la creditele de final ale fiecarui film în semn de reverenţă pentru realizatori.

Pentru noi a fost o mare onoare că «doamna filmului românesc» a ales să îşi petreacă ziua de naştere din nou, cu noi, în cinema. Chiar dacă cinematograful nostru este locul în care îşi petrece o bună parte din viaţă, încă de la primul deschis în urmă cu 10 ani, a fost cu siguranţă o zi de neuitat şi o aniversare plină de surprize emoţionante şi ne bucurăm nespus că am putut contribui la această experienţă memorabilă care a determinat-o să se simtă, după cum dumneaei a declarat, «Primarul Cinema City».

Este o idee originală să îţi inviţi prietenii la film de ziua de naştere, iar sălile VIP oferă tot confortul unei petreceri unice”, a declarat Ioana Ionescu, Marketing Manager Cinema City.

Cinema City, cel mai mare operator de cinematografe din România, parte din Cineworld Group, al doilea mare operator de cinema din Europa, a deschis în toamna anului trecut cel de-al 24-lea multiplex al reţelei, localizat în centrul comercial ParkLake din Capitală. Noul multiplex, al patrulea din Bucureşti, se află în cartierul Titan şi a devenit rapid un loc de referinţă pentru iubitorii de filme, mai ales că aceştia se pot bucura aici de tehnologia revoluţionară de proiecţie, filme de top, dar şi un design cu totul special, alături de servicii premium.

GALERIE FOTO.

Autor: Advertorial publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus