Skip to main content

MARCAJ LA FĂCĂTURI. Acest program e o ficţiune, mesaj obligatoriu pe toată durata programelor

 
MARCAJ LA FĂCĂTURI. Acest program e o ficţiune, mesaj obligatoriu pe toată durata programelor

MARCAJ LA FĂCĂTURI. Emisiunile de divertisment filmate cu actori de ocazie, care lasă impresia că sunt reale, trebuie marcate ca atare pe toată durata emisiunii. Decizia a intrat deja în vigoare. Ce emisiuni s-au conformat?

Publicitate

„Acest program este o ficţiune”, este mesajul pe care emisiuni precum Trădaţi în dragoste, de la Kanal D, trebuie să-l afişeze pe tot parcursul programului.

Noua obligaţie vine după ce, duminică, au intrat în vigoare noile modificări ale codului audiovizual, legislaţia pe baza căreia Consiliul Naţional al Audiovizualului analizează conţinutul audiovizual.

Ce riscă emisiunile care nu respectă noua reglementare a CNA? În primă fază o somaţie, dar se poate ajunge şi la amenzi dacă situaţia persistă.

Prima televiziune care a „adoptat” noua modificare privind emisiunile reality a fost Kanal D, care a avut duminică seara, de la 20.00, Ochii din umbră.

Naţional TV este un alt post care mai difuzează acest gen de emisiuni. Postul are sâmbăta două producţii, de la 20.00 şi de la 21.45: Iubire interzisă. Dragoste cu năbădi, respectiv Nebuni de iubire.

Iubire interzisă. Dragoste de năbădăi este prezentat drept „serial ficţiune”, în timp ce Nebuni de iubire este o emisiune.

În cazul producţiei Lecţii de viaţă, reprezentanţii Pro TV consideră că producţia lor nu se încadrează la reality-show. Producţia care acum doi ani a fost prezentată drept „scripted reality” este considerată acum de Pro TV un serial. De altfel, dacă acum doi ani Lecţii de viaţă se filma cu oameni obişnuiţi, acum este jucată şi de actori profesionişti.

„Lecţii de viaţă, difuzat în fiecare zi, de luni până vineri la Pro TV este un produs de televiziune înregistrat în categoria seriale, mai specific dramă. Acest aspect este comunicat atât on-screen, odată cu fiecare episod, cât şi în programele săptămânale transmise de Pro TV. Având în vedere acest aspect, nu este necesară afişarea niciunui mesaj suplimentar.”, au explicat pentru Paginademedia.ro reprezentanţii Pro TV.

Noile măsur ale CNA vin la mai bine de zece ani după ce pe TV au apărut primele emisiuni tip reality show. Printre cele mai cunoscute emisiuni ale deceniului trecut a fost Trădaţi în dragoste, o emisiune lansatăd e Ernest la Prima TV. Dacă în primă fază erau cazuri reale, emisiunea a trecut ulterior la cazuri cu actori de ocazie.

Abia în 2013, forul audiovizual a luat primele măsuri pentru astfel de emisiuni tip reality show şi le-au obligat să afişeze, la început şi la sfârşit mesajul: „Acest program este ficţiune”.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis, în luna februarie, modificarea mai multor prevederi din codul audiovizual, unele ce vizau protecţia minorilor, alte referitoare la afirmaţiile defăimătoare sau interdicţia reclamelor la alimente în care apar minori cu vârste între 3 şi 15 ani.

Modificările au venti, în parte parte, din partea lui Radu Herjeu, membru CNA, cel care a şi susţinut timp ce mai bine de un an aceste propuneri. Valentin Jucan, membru CNA, a propus la rândul său interzicerea de pe TV a spoturilor la alimente în care apar şi copii (detalii, AICI).

FOTO. Ochii din umbră

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • cici cici
    In sfirsit...am colegi la munca care credeau ca tradati in dragoste este"pe bune" - cind le-am zis ca este regizat cu actori nu voiau sa creada asa ceva.
  • ana ana
    Lectii de viata e serial. Cu scenariu de 45 de pagini scris de scenaristi profesionisti, filmat de regizori profesionisti, jucat de actori profesionisti.
  • Iuli Iuli
    Acest marcaj ar trebui pus la urmatoarele emisiuni (top 3 TV): Te vreau langa mine (Kanal D), Wowbiz - Satra (Kanal D), La maruta (Pro TV), Xtra Night Show (Antena 1), Acces direct (Antena 1). De asemenea, pe televiziunile de stiri ar trebui sa mai apara marcajul: Antena3, romania tv, realitate tv, b1
  • Catalin Rasca Catalin Rasca
    Iti dai seama ca antena 3 si romania tv vor integra acest mesaj in sigla ca vor trebui sa-l afiseze permanent!
  • eftimie eftimie
    Asta pune probleme pentru RomâniaTV, ar trebui să aibă afișat mesajul ăla tot timpul.
  • sgiu sgiu
    Lectii de viata ce e?
  • mile mile
    mareane , lasa ca si la crime si violuri se uita la pro tv in fiecare zi
  • marian marian
    Oameni fara minte se uita la aceasta emisiune de doi lei
  • mile mile
    oricum cei care se uita la emisiune nu stiu ce inseamna fictiune

Trimite un comentariu

sus