Skip to main content

Pro TV a achiziţionat un format de emisiune care a fost şi la Prima TV: Fermier caut nevastă

 
Pro TV a achiziţionat un format de emisiune care a fost şi la Prima TV: Fermier caut nevastă

Pro TV va face un fel de Burlacul, cu... fermieri. Deţinut de Freemantle Media, care este şi licenţiatorul Got Talent, formatul Farmer Wants A Wife ajunge la Pro TV, anunţă postul TV. Este un format care a fost în 2010 şi la Prima TV, sub numele „Fermier caut nevastă”

Publicitate

„Formatul Farmer Wants A Wife este un reality-show ce are la bază viaţa la ţară, prezentată prin intermediul unor fermieri carismatici şi singuri, care nu ar renunţa pentru nimic în lume la traiul liber în natură, la tradiţii, la munca la câmp şi la toate activităţile cu care sunt obişnuiţi”, spun reprezentanţii Pro TV.

Fiecare fermier selectează zece femei moderne, obişnuite cu stilul de viaţă de la oraş şi le invită să se cunoască mai bine, însă numai cinci vor merge în runda următoare. Cele cinci favorite vor merge la o întâlnire de grup şi dintre ele fermierul va alege numai două care vor trăi alături de el timp de o săptămână la fermă. Cea care va reuşi să-l impresioneze pe fermier şi să se adapteze stilului lui de viaţă va fi aleasa acestuia.

Postul a lansat şi înscrierile pentru acest concurs.

Formatul face furori şi în Franţa, unde e difuzat de M6:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • AndreasM AndreasM
    Din punctul meu de vedere, este un format mai bun decat "Ferma vedetelor".
  • Allex Allex
    Nu este cu nimic sub ce a fost "Serviti va rog".
  • teodor teodor
    Nu vă grăbiți să aruncați cu pietre că ați mai făcuto odată și nu prea ve-a ieșit.
  • geo geo
    Pe bune...chiar nu mai sunt oameni cu idei în țara asta care să vină cu formate originale...de tot importăm, pe bani, de la alții ?
  • Valentin Valentin
    Sa ne intelegem, multi oameni buni si cu viziune nu mai sunt la Protv.Incep sa se vada roadele schimbarilor incepute in 2014. Intr-un final, Protv va ajunge intr-un an- doi pe locul 2. Depinde si cum vor gestiona situatia cei de la A1. Reteta filmelor de 10x difuzate se erodeaza odata ce lumea are alternative.
  • Dan Dan
    Un format pe care Sarbu nu l-ar fi facut nici daca primea bani de la Freemantle. Poate si Viata Satului ar fi o optiune duminica dimineata.
  • Adi Adi
    Un esec total a ajuns PrimaTV!
  • mile mile
    la asta au decazut sa faca, nu credeam ca se va ajunge aici , acum cativa ani protevistii se agitau de ce avem atatea programe proaste pe tv iar acum se vor uita la ele , ce a ajuns pro tv , face doar ce e ieftin , marile emisiuni dispar usor , mareane poti sa te inscrii si asa pro tv atrage mai mult public rural
  • Iuli Iuli
    Prostie de emisiune. Un esec total

Trimite un comentariu

sus