Skip to main content

LIVE. Omul cu 1.300 de voci, la PaginademediaLIVE. Marmotele Milka, castorul Colgate, Duffy Duck şi Sylvester "vin" în direct

 

SPECIAL. Îl ştiţi din sute de personaje de desene animate şi reclame. Este Duffy Duck şi motanul Sylvester de peste 20 de ani.

Publicitate

Prin vocea lui, l-aţi auzit în limba română pe Taz sau, mai nou, ce Sid, leneşul din Ice Age.

Are la activ peste 1.300 de voci. A dublat mii de voci în desene animate, reclame sau trailere.

Este vocea din spatele marmotelor Milka şi al celebrei expresii Eram precisă. Acum aproape 20 de ani, a fost castorul Colgate.

Marius Săvescu, una din cele mai active voci din publicitate şi din dublajul animat, vine la PaginademediaLIVE.

Ce personaje a dublat într-o carieră de peste 20 de ani? De ce a ales această direcţie şi nu a urmat actoria de teatru şi film, precum colegii lui? Care sunt provocările unui astfel de job?

Cum a dublat într-o singură înregistrare un film cu cinci personaje diferite? Cât de mare e piaţa vocilor?

Despre tainele unei meserii mai puţin cunoscute, la PaginademediaLIVE.

PaginademediaLIVE se transmite din studioul Mindopoly.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Iulia Bunea Iulia Bunea
    @teodor. Moderarea comentariilor se face automat de către un soft. Ne cerem scuze, vom încerca să remediem problema.

    Multumim
  • teodor teodor
    Și da dragă pagina de media nu am jignit așa senumeau acele desene animate depe TVR 1 maidanezul zburător deci nu văd unde am jignit mai documentațivă și vedeți că nu e minciună.
  • teodor teodor
    Ca un pasionat de producție audio merită să îl mai invitați aspus niște lucruri foarte interesante PS adublat și pinguinul frac din seria *** zburător dacă nu mă înșel erau difuzate de TVR 1 prin anii 98,99.
  • Dan Dan
    Super si cred ca merita sa fie si un episod 2 .
  • BARBOSUL.ro BARBOSUL.ro
    Salutare,

    2 intrebari pentru invitat:
    - care a fost cel mai greu personaj?
    - care a fost cel mai drag personaj?

    Multumesc!

Trimite un comentariu

sus