Skip to main content

Tolontan: ANAF a venit la RISE şi la Hotnews să afle de unde vin banii. O cruzime copilărească

 
foto: A1.ro
foto: A1.ro

"ANAF a venit la RISE Project şi la Hotnews nu ca să intimideze direct, ci, cel mai probabil, ca să afle de unde vin banii. Cu aceste informaţii urma apoi să producă muniţia kompromatului", a scris Cătălin Tolontan pe blogul personal.

Publicitate

Care kompromat?

"Astăzi, orice finanţare nonprofit, fie că vine de la Soros sau de la alte fundaţii, este fluturată publicului sub forma ”ziariştii ăştia sunt vânduţi”, spune Tolontan.

Cătălin Tolontan a vorbit, într-o opinie publicată pe blogul personal, despre motivul descinderii ANAF la redacţiile Rise Project şi HotNews, dar şi despre motivele pentru care presa a ajuns să apeleze la finanţări din zona organizaţiilor non-profit.

"De când presa nu se mai poate finanţa din ce cumpără publicul (precum ziarele, pe vremuri) şi nici din publicitate, tot mai mult din presa de investigaţii şi din reportajele de întindere se bazează pe formule nonprofit. Pretutindeni în lume.

Descinderea ANAF la RISE şi la Hotnews tocmai asta viza. Să afle care sunt fundaţiile şi proiectele din care vin banii. Operaţiunea Fiscului e de o cruzime copilărească. Pentru că fiecare proiect câştigător finanţat de ONG-uri e public!", spune Tolontan, pe Tolo.ro.

Cătălin Tolontan:

"De ce nu se poate finanţa presa din ce achită publicul? Nu se plăteşte accesul la unele siteuri? Ba da, dar sumele obţinute sunt foarte mici. Vorba elveţienilor de la Ringier la o conferinţă internaţională: 'Să nu ne mai prefacem că ne putem finanţa redacţiile din abonamentele de pe net! Plata conţinutului jurnalistic pe internet e ca sexul la 18 ani. Toată lumea vorbeşte despre el şi nimeni nu îl face'."

Bine, atunci de ce nu vă luaţi banii din publicitatea de pe net, care creşte permanent, veţi spune? Pentru că orice creştere este monopolizată de Google şi Facebook. În SUA, piaţa cea mai dezvoltată din lume, 99% din sporul din publicitatea pe net a mers în 2016 la Google şi Facebook. 99%!

În condiţiile scăderii celor două surse majore de venituri, ce posibilitate de compensare rămâne presei? Baza nonprofit. Adică finanţările care nu vor să obţină beneficiu de business, ci doar să susţină serviciul public al presei."

Opinia integrală, pe Tolo.ro.

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus