Skip to main content

Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii: „Unii colegi din presă m-au atacat uitând că îşi iau salariile pentru că în grupurile de presă unde activează există şi un tabloid"

 
foto: Digi24
foto: Digi24

Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii, a vorbit aseară, în emisiunea "În faţa ta" de la Digi24 despre trecerea de la poziţia de manager de presă în sfera politică, mai apoi în poziţia de şef al Cabinetului de la Cultură.

Publicitate

"Aş vrea să spun doar un singur lucru: unii colegi din presă m-au atacat pe această chestiune uitând că totuşi îşi iau salariile pentru că în grupurile de presă unde activează există şi câte un tabloid", a spus Lucian Romaşcanu.

Noul şef de la Cultură a declarat aseară că Liviu Dragnea este cel care l-a sunat prima dată pentru a-i propune funcţia de ministru.

"Bineînţeles că m-a sunat domnul Liviu Dragnea. Prima discuţie a mea a fost cu el", a spus Romaşcanu.

Lucian Romaşcanu:

"În ceea ce mă priveşte, în principiu, nu ar trebui să fiu văzut ca omul nimănui în Guvern. S-a decis, la nivelul conducerii partidului că e bine, la modul cum ne dorim să funcţioneze Ministerul Culturii, ca acolo să meargă un manager."

Acesta a vorbit şi despre şansele ca Facebook şi Google să plătească taxe mai mari în România. Ce a spus despre acest subiect?

"Facebook şi Google ar trebui, din perspectiva statului român, să contribuie pe măsura beneficiului pe care îl au în România", a spus Lucian Romaşcanu.

Declaraţiile ministrului Culturii Lucian Romaşcanu în ediţia de aseară a emisiunii "În faţa ta" de la Digi24:

  • "La Libertatea, în divizia pe care o conduceam eu, alături de Pro Sport şi Compact, avea o cifră de afaceri de peste 30 de milioane de euro, cu un profit de aproximativ 7 milioane de euro, care reprezenta cam tot profitul anual al trustului Ringier."
  • "Conduceam peste 200 de oameni, relaţia mea cu redacţia era strict de asigurare a bugetului editorial, deci am făcut management, am creat profit pentru un trust de presă care la momentul respectiv reprezenta jumătate din presa românească."
  • "Nu are de ce să-mi fie ruşine şi competenţele acumulate atunci, într-un trust de presă nu pot fi negate şi cu certitudine m-au ajutat în tot ceea ce am făcut ulterior."
  • Lucian Romaşcanu, despre titulatura de "ministrul cancan": "M-a deranjat doar când a venit de la cei care ştiau ce am făcut şi au profitat de oportunitatea de a crea puţin foc punând asemenea etichete. Ştim cu toţii cum se face un articol de presă, câteodată bine, câteodată mai puţin bine, nu îi condamn. Nu este absolut nimic degradat să lucrezi oriunde, cinstit."
  • De ce a renunţat la salariul motivant pentru politică?

Lucian Romaşcanu:

  • "Spun la modul cel mai sincer, este o onoare care nu poate fi refuzată. Câştig mult mai puţin acum, în momentul în care toate nevoiel mele au fost deja acoperite. Am casă, maşini, suficient cât să merg în concedii, copilul meu urmează o şcoală bună."
  • "În ceea ce mă priveşte, în principiu, nu ar trebui să fiu văzut ca omul nimănui în Guvern. S-a decis, la nivelul conducerii partidului că e bine, la modul cum ne dorim să funcţioneze Ministerul Culturii, ca acolo să meargă un manager."

Cine i-a propus prima dată funcţia de la Cultură?

Lucian Romaşcanu:

"Bineînţeles că m-a sunat domnul Liviu Dragnea. Prima discuţie a mea a fost cu el."

Ar trebui să plătească în România Facebook şi Google taxe mai mari?

Lucian Romaşcanu:

  • "Facebook şi Google ar trebui, din perspectiva statului român, să contribuie pe măsura beneficiului pe care îl au în România. Ceea ce acum nu se întâmplă, numai că formula prin care se poate face să fie una legală, europeană."
  • "Mi-ar plăcea să găsim o formulă prin care ei să contribuie la bugetul României, şi dacă nu direct la buget măcar la susţinerea mediei româneşti aşa cum se întâmplă în Franţa."
  • "Mai poate fi o versiune pe care o s-o recomand Guvernului, poate putem muta operaţiunile Google de unde sunt ele acum în România."

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • didi didi
    ai o reclama deranjanta in coltul dreapta sus. indiferent ce citesti in articol, reclama te trage in sus ca sa fie vizibila pe ecranul computerului...
  • sorin chirchegaard sorin chirchegaard
    Are dreptate omu- nu l-au chemat sa o propuna pe nina cassian fata de la pagina 5, l-au chemat sa produca bani pentru cultura. asta a facut cu succes pentru altii, asta o sa faca
  • Gelu Stralucelu Gelu Stralucelu
    Unul dintre baietii care il deontologesc pe ministru primea acum vreo doua cincinale intrebarile si raspunsurile in plic de la Elena Udrea pt emisiunea de mare valoare morala si profesionala Dupa 20 de Ani. Ma rog, grupul de presari care practicau meseria in genunchi era mai mare, asta pt cine isi aminteste scandalul. Asa ca mai usor cu puseele de dat lectii.

Trimite un comentariu

sus