Skip to main content

Şefa comunicării externe Telekom părăseşte compania

 
Şefa comunicării externe Telekom părăseşte compania

Schimbări în echipa de comunicare a Telekom România. Diana Iosu, şefa departamentului de comunicare externă Telekom, a părăsit compania după opt ani.

Publicitate

Potrivit unui mesaj trimis către presă, Diana Iosu se va dedica un proiect antreprenorial.

Contactată de Paginademedia.ro, Diana Iosu a declarat:

„În următoare perioada îndrăznesc să iau o pauză binemeritată şi necesară, având în vedere că nu îmi amintesc să o fi avut vreodată :), în care să mă relaxez şi să fac tot ce nu am reuşit în ultima perioadă. Intrasem într-o vrie de care încerc – cel puţin temporar – să mă vindec. După mare, soare, yoga şi teancul de cărţi la care tânjesc de ceva vreme, mă voi concentra pe propriul meu business. Mă îndrept către consultanţă pe zona de relaţii publice – ceea ce fac de peste 20 de ani, de când mi-am descoperit această vocaţie, sub brandul Lalique PR şi deviza Eleganţă în comunicare.
Am mai cochetat în trecut cu zona antreprenoriatului aşa că ar trebui să fiu cumva pregatită pentru provocările aferente. Mirajul multinaţionalei rămâne însă treaz. Am acum o libertate pe care intenţionez să o speculez la maximum. Sunt deschisă aşadar pentru orice oportunitate care să fie un win – win pentru ambele părţi.”

Diana Iosu a avut o lungă experienţă pe zona comunicării telecom. Din 1998 până în 2009 a lucrat la Vodafone, pe diferite poziţii, iar din 2009 a trecut la Telekom.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Khal Drogo Khal Drogo
    Care 8 ani de Telekom Romania ...ca rozalii au doar 2 ani de cind au intrat efectiv in Ro....si deja vor sa stringa sandramaua ca tugurlanul roman nu prea marca banu...pe servicii slabute cu preturi mari...si astia ca Orange de 20 de ani in Romania...ca acum doajde ani se striga Dialog!!! A dracu memorie....joaca fente sau feste?!
  • Blăjeanul Blăjeanul
    De ce pleaca de la Telekom? Simplu. Pentru că Telekom e în plin picaj, căci ei pariază pe atragerea oamenilor cu televiziune și nu-și îmbunătățesc serviciile mobile si internet și a început să-i întreacă și Digi pentru că nu prea calitate, dar prețuri mici. Mă întreb dacă-și mai amintesc țelul propus în septembrie 2015 când s-a făcut schimbarea de nume de nr. 1 pe piața românească? Cred că și-au uitat de muuult de el.
  • geo geo
    Mi se normal ...să își deschidă firmă de PR și să lucreze pentru ea.

Trimite un comentariu

sus