Skip to main content

Mircea Barbu se alătură postului de ştiri NCN deţinut de Liviu Alexa

 
Mircea Barbu se alătură postului de ştiri NCN deţinut de Liviu Alexa

Fostul coordonator al secţiei de reporteri speciali a ziarului „Adevărul” se alătură postului de televiziune clujean NCN, care a obţinut recent licenţa de emisie la nivel naţional. Mircea Barbu va fi din 1 octombrie corespondentul special al ştirilor, anunţă reprezentanţii NCN.

Publicitate

Postul este deţinut de jurnalistul clujean Liviu Alexa, care a declarat:

„Mircea Barbu va fi Reporter Special la NCN. Mai mult decât salariul, noi i-am oferit ceea ce pe Mircea îl interesa cel mai mult: libertate editorială. E trist că discutăm în 2017 despre asta, dar se impune, având în vedere ce a păţit el la «Adevărul». Norocul nostru, al tuturor, este că redacţia NCN este plină de jurnalişti pasionaţi, nu de funcţionari ai presei sau de jurnalişti-chitanţieri. Abia aştept ca Mircea să se apuce de lucru. Există o Românie care nu apare în presă".

La rândul său, Mircea Barbu a afirmat: „Sunt foarte încântat să mă alătur acestui nou proiect. Cred că felul în care ştirile au fost trivializate în goana după breaking news nu e ceea ce publicul îşi doreşte şi nici cea mai onestă formă de jurnalism. Alături de echipa NCN, îmi doresc să le redăm telespectatorilor încrederea în oamenii care fac această meserie din pasiune şi cu integritate. Pe plan personal, mă bucur să revin în Cluj, oraşul pe care îl consider a doua casă.”

Reamintim că postul NCN a primit licenţă naţională pentru o televiziune de ştiri, la începutul acestei luni, după cum Paginademedia.ro a scris AICI. Liviu Alexa a declarat la momentul respectiv pentru Paginademedia.ro că postul se va lansa la data de 1 decembrie.

Carte de vizită Mircea Barbu:

Mircea Barbu are mai bine de şase ani experienţă în jurnalism. El a fost restructurat de la Adevărul, vara aceasta, unde conducea secţia de reporteri speciali.

Jrnalistului Mircea Barbu i s-a cerut să scoată întrebări dintr-un interviu cu consultantul politic Roger Stone. Barbu nu a fost de acord şi a publicat un text pe site-ul Adevărul.ro în care vorbea de "presiuni ale conducerii Adevărul" şi povestea "tărăşenia". Textul a fost scos de pe site.

Conflictul s-a acutizat, ajungând la un moment în care Barbu a chemat poliţia după o confruntare cu redactorul-şef adjunct. Mircea Barbu a fost ulterior concediat, prin desfiinţarea secţiei în care el lucra. (pe larg despre subiect, AICI)

În 2014, Mircea Barbu a fost singurul jurnalist român prezent în Crimeea în timpul anexării peninsulei, iar, în ultimii ani, a realizat o serie de reportaje speciale din estul Ucrainei, Siria, Fâşia Gaza şi Irak. De asemenea, Mircea Barbu a fost primul jurnalist român care a transmis de la faţa locului criza refugiaţilor din Balcani.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • iana iana
    Clujul nu avea nevoie de un asemenea post, Romania nu are nevoie de media toxice.Cand patronul televiziunii are ambitii politice, totul e compromis... Credibilitate zero, spalam bani!
  • Tărâțe de Cluj Tărâțe de Cluj
    Bun articol, dar trebuie recitit peste 1 an, cand subiectul principal al articolului nu va mai lucra la ncn, ncn care probabil nu va mai exista.
  • Nicolae Nicolae
    Proiectul asta nu cred ca va rezista pe piata din 3 motive:
    - e plina piata de posturi de stiri
    - va avea soarta VOX NEWS
    - nu va intra la multi operatori / nu va avea audienta
  • Ion Novacescu Ion Novacescu
    Pariem ca primul reportaj va fi anti Boc pe stilul Antena3 .
    La angajare la NCN semnezi o hartie prin care te angajezi ca săptămânal vei avea un articol/reportaj anti Emil Boc .
    Trimestrial se acorda o prima de 100 lei pentru cel care are cele mai multe referiri anti-Boc .

Trimite un comentariu

sus