Skip to main content

Premieră la CNA. Europa FM: Fără reclame locale, nu mai vrem să fim reţea naţională. Ne rupem în şapte

 
Premieră la CNA. Europa FM: Fără reclame locale, nu mai vrem să fim reţea naţională. Ne rupem în şapte

Premieră în faţa CNA: prima reţea naţională privată de radio - Europa FM - lansată la începutul anilor 2000, vrea să se rupă în mai multe staţii. De ce? Fără reclame locale impactul economic pentru Europa FM este unul semnificativ, a spus în faţa CNA, Andrada Burdalescu, reprezentant Europa FM.

Publicitate

Şefa postului a venit în faţa CNA ca urmare a deciziei din 28 septembrie prin care forul interzice reţelelor naţionale de radio, printre care şi Europa FM, să mai dea publicitate locală sau regională, decizie ce trebuie respectată de la 1 ianuarie 2018 (despre care Paginademedia.ro a scris AICI).

Reprezentantul postului a venit şi cu o propunere: dacă nu se poate reveni asupra deciziei CNA, conducerea reţelei naţionale de radio este dispusă să vină cu o solicitare pentru a rupe reţeaua naţională Europa FM în şapte reţele regionale: Bucureşti plus încă şase regiuni. Cu promisiunea că în acest caz vor avea şi conţinut local.

„Pentru că business-ul nostru are nevoie să continue în felul acesta (cu difuzare de publicitate locală - n.r.), în situaţia în care realmente suntem în eroare de la început până la sfârşit în interpretarea legii, să vă propunem o soluţie. Să vă întrebăm în ce măsură licenţa naţională pe care o avem, şi pe care noi am înţeles-o ca atare, poate fi transformată în o sau mai multe licenţe regionale care să implice difuzare nu doar de publicitate pe regiuni ci şi livrarea unui conţinut diferit în Bucureşti şi şase regiuni pe care le avem.

În situaţia în care consideraţi că aceasta este o bază de discuţie noi avem deja pregătit un dosar pe care îl putem depune şi să solicităm aprobarea pentru ca de la începutul anului viitor să intervenim şi cu această schimbare.”, a spus Andrada Burdalescu, în faţa membrilo CNA.

O situaţie în premieră pentru CNA, după cum a afirmat chiar Răsvan Popescu, vicepreşedintele instituţiei. Acesta a dat un răgaz de două săptămâni departamentelor juridic şi licenţe pentru a veni cu un punct de vedere şi a vedea dacă legea permite o asemenea situaţie.

Tot astăzi, Dorina Rusu, membru CNA, a spus că va cere o rediscutare a deciziei forului din 28 septembrie. „Prin măsuri de acest tip încălcăm principiile liberei concurenţe. Mi se pare că e şi un tip de abuz şi un tip de protecţionism exagerat. E un fel de a lua de la bogaţi şi a li se da celor săraci. E o chestiune foarte forţată şi cred că mai degrabă va avea efecte negative şi nu sunt sigură că le va fi de vreun folos celor din local”, a spus Dorina Rusu.

Pe de altă parte, reprezentantul departamentului juridic a precizat că, potrivit legii, nu se mai poate rediscuta o decizie câtă vreme „a intrat în circuitul civil” şi a început să „producă efecte”.

Citeşte şi: CNA, decizie de intare în legalitate pentru Europa FM, Pro FM şi Virgin Radio: fără publicitate locală

Din discuţiile de la CNA:

Adrada Burdalescu: „Avem şi o propunere în ideea că această decizie trimisă pe 4 octombrie are un impact semnificativ din punct de vedere economic şi social în ce priveşte activitatea companiei noastre.”

Decizia aceasta de intrare în legalitate ne-a surprins un pic pentru că nu am considerat că suntem în ilegalitate câtă vreme acest model de business pe care l-am evocat mai devreme a fost construit plecând de la o încuviinţare a Consiliului dată în 2007”

Faptul că ne-am adresat Consiliului cu întrebarea dacă putem face publicitate locală, în hârtiile pe care le-am primit Consiliul a menţionat clar că nu am încălcat nicio lege. Asta se întâmpla în 2007. De atunci totul a fost la vedere. Nu am ascuns vreodată că facem publicitate în local. Nu am considerat nicio secundă că am fi măcar la limita legii.

Libertatea comerţului şi concurenţa loială sunt garantate prin Constituţie. Prin faptul că noi nu mai putem avea acces la nişte comercianţi în local ni se pare că ni se limitează această libertate. Pe de altă parte, Consiliul este garantul pluralismului surselor de informare. Publicul nostru nu mai are acces la informaţii disponibile doar prin publicitate locală pentru că nu le mai putem difuza ca atare.

Ce ni se pare cel mai important este că am construit acest model de business timp de 10 ani şi sunt nişte uzanţe cu care ne-am obişnuit şi publicul. Nu doar din punct de vedere comercial, ci şi din raţiuni de audienţă credem că am putea avea o problemă.

Pentru că business-ul nostru are nevoie să continue în felul acesta, în situaţia în care realmente suntem în eroare de la început până la sfârşit în interpretarea legii să vă propunem o soluţie. Să vă întrebăm în ce măsură licenţa naţională pe care o avem şi pe care noi am înţeles-o ca atare poate fi transformată în una sau mai multe licenţe regionale care să implice difuzare nu doar de publicitate pe regiuni, ci şi livrarea unui conţinut diferit în Bucureşti şi şase regiuni pe care le avem.

În situaţia în care consideraţi că aceasta este o bază de discuţie, noi avem deja pregătit un dosar pe care îl putem depune şi să solicităm aprobarea pentru ca de la începutul anului viitor să intervenim şi cu această schimbare. Nu doar cu publicitate în regional, ci şi cu conţinut regional.

În acest moment, programul nostru este identic în toată ţara. Nu avem nimic diferit în afară de publicitate. În situaţia în care consideraţi că se poate face această transformare de licenţă naţională în mai multe licenţe regionale, planul nostru este să intervenim cu programul de prematinal, între 5 şi 7 dimineaţa, l-am gândit a fi un program regional.

În cele trei jurnale importante pe care le avem peste zi, 7.00, 13.00, 18.00, intenţionăm să includem câte cinci minute de informaţii regionale. Celălalt plan ar fi ca la 22.00 să intervenim cu un jurnal de 10 minute numai de regional. Iar peste week-end, între 8.00 şi 9.00, sâmbăta şi duminică, planul ar fi să facem emisiuni regionale.

Monica Gubernat, membru CNA: „Spuneţi că aveţi acordul Consiliului din 2007 şi că sunteţi foarte mirată de faptul că am luat această decizie. Închipuiţi-vă ce mirată am fost eu când am văzut ce a însemnat acordul consiliului. Aveţi semnal unic, de aceea sunteţi reţea naţională.

Tot conţinutul trebuie să fie unitar pe toate frecvenţele pe care le aveţi. Asta înseamnă reţea naţională. Ceilalţi de ce respectă? Celelalte reţele naţionale de ce nu au înţeles la fel?”

Andrada Burdalescu: „Este o hârtie pe baza căreia Europa FM a început să vândă, începând din 2007, în regional. Că îl numiţi acord, aprobare, încuviinţare, nu ştiu să vă spun. Ideea e că pe baza lui am început să facem acest lucru. Nu s-a întâmplat niciodată pe ascuns, fără ştiinţa dumneavoastră. Nu a fost ţinută sub secret.

În 10 ani în care ne-am dezvoltat business-ul în acest fel, brusc oprindu-ne, impactul este semnificativ şi nu este doar la nivel de rezultate financiare. Imaginaţi-vă că sunt şi alte consecinţe.”

Monia Gubernat, membru CNA: „Dacă la nivelul dumneavoastră vă plângeţi, stau şi mă întreb ce fac radiourile locale?”

Dorina Rusu, membru CNA:

„Cred că dânşii au dreptate. Prin măsuri de acest tip încălcăm principiile liberei concurenţe. Mi se pare că e şi un tip de abuz şi un tip de protecţionism exagerat. E un fel de a lua de la bogaţi şi a li se da celor săraci. E o chestiune foarte forţată şi cred că mai degrabă va avea efecte negative şi nu sunt sigură că le va fi de vreun folos celor din local.

Cred că folosindu-ne de faptul că suntem CNA jucăm rolul statului care face un fel de haiducie.”

Răsvan Popescu, vicepreşedinte CNA:

„Deci propunerea lor este doar afirmată în faţa Consiliului. Când o să depună un dosar în sensul acesta o să discutăm aplicat. Dar până atunci, dl Frînculescu (şeful licenţelor) şi Dumitru vă rog să vă pronunţaţi dacă e posibil aşa ceva. Nu aş vrea să mergem pe o direcţie care apoi să se constate că nu era legală. S-ar putea ca licenţa naţională, la solicitarea dânşilor, să se transforme în şapte licenţe regionale?”

Citeşte şi:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Chirea Bogdan Chirea Bogdan
    Geo, nu ai inteles de fapt problema, CNA-ul nu ar impiedica o firma din Cluj sa isi faca reclama la Europa FM. Nu este de acord ca o retea nationala sa vanda publicitate locala pe care o difuzeaza local. Cu alte cuvinte, desi este retea nationala, Europa FM si-a creat 7 regiuni si difuzeaza publicitate locala cu preturi de local. Daca vrei sa iti faci reclama la nivel national nu te opreste nimeni sa cumperi un spot national si sa te auda toti ascultatorii.

    Desi este o masura care ar putea sa ajute radio-urile locale sa supravietuiasca, cred totusi ca daca o firma este dispusa sa plateasca bani pe publicitate, este normal sa isi doreasca ca mesajul ei sa ajunga la cat mai multi ascultatori.
  • Heracles Heracles
    geo, nu ai inteles bine. Esti firma din Cluj si vrei sa-ti faci reclama pe Europa FM, dar numai in Cluj. Asta nu permite CNA-ul. Conform legii, EuropaFM e obligat sa transmita peste tot acelasi program.
  • Lol Lol
    Esti un *** cu firma, nu ai inteles nimic
  • geo geo
    Poate nu am înțeles bine...eu sunt firmă din Cluj și vreau să mă promovez la nivel național...nu mai pot da spoturi la Europa FM...de ce, pentru că nu vrea CNAul ?
    Și cum mă pot promova pe mine firmă și produse dacă strategia mea de promovare se axează doar pe promovarea radio ?

Trimite un comentariu

sus