Skip to main content

Fuego, actorul din campania KFC: Mi-a plăcut din prima principiul de a fi ironici şi de a încerca să le dovedim tuturor că eu chiar am umor

 
Fuego, actorul din campania KFC: Mi-a plăcut din prima principiul de a fi ironici şi de a încerca să le dovedim tuturor că eu chiar am umor

Nu împodobi, Fuego, bradul! "Mi-a plăcut din prima principiul de a fi ironici şi de a încerca să le dovedim tuturor că eu chiar am umor şi că pot aprecia o glumă bună, dacă-i făcută cu simţ de răspundere", spune Paul Surugiu - Fuego, despre campania KFC, în care apare şi care a fost între cele mai creative ale lunii trecute, în topul Art Directors Club România. "Am luat în calcul şi haterii, dar pe ei n-ai cum să-i opreşti şi cumva, în economia unei reuşite, îşi au şi ei rostul lor", spune el într-un interviu pentru Paginademedia.ro.

Publicitate

De ce a acceptat rolul din reclamă? S-a temut de posibilele ironii?

"Analizând la rece, mi-am dat seama că autoironia şi punctarea pe acest mit urban nu va face decât să-i anihileze pe cei ce nu sunt capabili să vadă şi altceva la mine cu excepţia bradului, şi sunt destule în toţi anii aceştia", explică Paul Surugiu - Fuego.

Îniante de răspunsurile complete, iată, pe scurt, ideea campaniei Prelungeşte vara, dezvoltată de UM Studios, parte a grupului McCann:

Dă-i ceva de făcut lui Fuego! Cu cât îl ţii ocupat mai mult timp, cu atât amâni împodobirea bradului de Crăciun. Cu cât îl ţii mai mult ocupat, cu atâtea minute rămân mai mult în meniu băuturile Krushers Mocktail.

Pe un site dedicat, kfc.ro/prelungestevara, Fuego primea ceva de făcut de la vizitatori. O listă lungă de la "cântări", vocalize sau versuri, la "bagă o kendama", "învârte un spinner" sau exerciţii de dicţie.

Dacă nu primea nimic de făcut, se apuca şi împodobea bradul. La fiecare sarcină, se câştigau câteva minute. "Am prelungit vara cu şase luni", spune Fuego despre rezultate.

VIDEO. Fuego, în campania KFC Prelungeşte vara

Paul Surugiu - Fuego, despre campanie, pentru Paginademedia.ro:

  • Mi-am zis că felul acesta de a arăta cum sunt eu de fapt, un tip comic, pus pe glume şi capabil de a vedea dincolo de miştourile ieftine, poate transforma ideea într-un lucru cu adevărat calitativ, care punctează clar pe idee, pe haz, pe felul de a spune o poveste despre un produs într-un mod cu totul inedit
  • Într-adevăr, am pus în balanţă toate posibilităţile. Dacă a fost să fug de ceva în viaţa asta, acela a fost penibilul. Mi-e efectiv teamă de penibil şi cred eu că am reuşit să-l “fentez” de multe ori. Aşa că prima temere a fost aceasta, de a nu fi penibil
  • Am luat în calcul şi haterii, dar pe ei n-ai cum să-i opreşti şi cumva, în economia unei reuşite, îşi au şi ei rostul lor. Cu atât mai mult cu cât eu sunt călit, obişnuit cu cei care atunci când nu au altceva mai bun şi mai inteligent de făcut, fac o glumiţă cu bradul.
  • Analizând la rece, mi-am dat seama că autoironia şi punctarea pe acest mit urban nu va face decât să-i anihileze pe cei ce nu sunt capabili să vadă şi altceva la mine cu excepţia bradului, şi sunt destule în toţi anii aceştia.
  • Da, am avut rezerve, dar eu ştiu că poţi anihila multe atunci când tu eşti cel care priveşte totul cu relaxare. Iar asta a ajutat! Cel puţin pentru cei ce au văzut dincolo de superficialitate!
  • A fost o joacă făcută de oameni mari, în care am mizat pe nişte supoziţii, reuşind să ne impunem prin felul profesionist în care am lucrat. Nu vine asta ca o laudă, dar haterii n-au fost atât de mulţi şi cumva consider că mesajul transmis a fost unul pozitiv, deloc arogant, deloc incisiv, plin de simplitate, umanitate şi haz.
  • Nu poţi forţa oamenii, prin ceva anume, să te placă, dacă ei nu simt asta. Sunt raţional şi ştiu că muzica mea este pentru cei romantici, pentru cei ce pun accent pe mesaj şi pe felul în care melodicitatea unei piese ne poate schimba! Numele Fuego, care complet e Paul Surugiu-Fuego, e oricum pe buzele tuturor. M-aş bucura dacă aceasta campanie i-a făcut cât de cât curioşi să descopere ce fac eu.
  • Dincolo de produsul prezentat, am apreciat şi am punctat clar pe idee – aceea de a mă face oamenii pe mine să opresc venirea iernii, să realizez diverse activităţi pentru a face iarna să stea pe loc şi pentru a nu mă apuca să împodobesc bradul, eu fiind cumva, în opinia lor, un simbol a tot ce înseamnă Crăciun, prin muzica mea

Paul Surugiu - Fuego, interviul complet:

Paginademedia.ro: Cum ai reactionat când ţi s-a propus ideea? Era numele tău în joc.

Paul Surugiu - Fuego: Am fost de fiecare dată foarte precaut, cel puţin în ultimii cinci-şase ani, cu imaginea mea, cu felul şi locurile în care apar şi mai ales cu produsele sau campaniile pe care le asociez de numele meu, având în spate o echipă de oameni bine pregătiţi, care ştiu cum să facă să-mi fie bine şi să pot fi pus în valoare în această industrie în care am reuşit să mă menţin, ca artist independent, de mai bine de 20 de ani.

Deşi am primit o multitudine de oferte, unele foarte avantajoase, am evitat să devin imaginea unui brand sau să recomand un anumit produs, asta pentru că nu sunt dominat de o dorinţă exacerbată de câştig, considerând că în ani, suntem fix măsura şi rezultatul alegerilor noastre. Iar asta am învăţat-o pe parcurs!

Ideea este că propunerea campaniei „PRELUNGEŞTE VARA” a venit din partea unei companii de publicitate, a unei echipe serioase şi profesioniste, ce are în frunte doi oameni speciali, Adela Dan şi Andrei Leonte. Dincolo de produsul prezentat, am apreciat şi am punctat clar pe idee – aceea de a mă face oamenii pe mine să opresc venirea iernii, să realizez diverse activităţi pentru a face iarna să stea pe loc şi pentru a nu mă apuca să împodobesc bradul, eu fiind cumva, în opinia lor, un simbol a tot ce înseamnă Crăciun, prin muzica mea.

Fireşte că, tipicar cum sunt, am analizat această joacă asumată şi am încercat, împreună cu cei de la echipa de publicitate, să găsim varianta ideală, deşi mi-a plăcut din prima principiul de a fi ironici şi de a încerca să le dovedim tuturor că eu chiar am umor şi că pot aprecia o glumă bună, dacă-i făcută cu simţ de răspundere.

Mi-am zis că felul acesta de a arăta cum sunt eu de fapt, un tip comic, pus pe glume şi capabil de a vedea dincolo de miştourile ieftine, poate transforma ideea într-un lucru cu adevărat calitativ, care punctează clar pe idee, pe haz, pe felul de a spune o poveste despre un produs într-un mod cu totul inedit.. Zis şi făcut! Ne-am pus pe treabă şi a ieşit un joc interesant, în care oamenii îmi dau de treabă, iar eu, amuzat, le răspund şi încerc să îndeplinesc aceste porunci care mă ţin din a împodobi bradul.


Paginademedia.ro: Ce ai luat în calcul? Care au fost părţile bune şi părţile mai puţin bune pe care le-ai pus în balanţă?

Paul Surugiu - Fuego: Aici nu a fost foarte simplu, nici pentru mine şi echipa mea, nici pentru cei de la care a venit ideea. Ne-am pus de acord şi într-adevăr, am pus în balanţă toate posibilităţile. Dacă a fost să fug de ceva în viaţa asta, acela a fost penibilul. Mi-e efectiv teamă de penibil şi cred eu că am reuşit să-l “fentez” de multe ori. Aşa că prima temere a fost aceasta, de a nu fi penibil, de a nu cădea într-o latură care să nu fie pe gustul celor ce-mi apreciază munca.

Mai apoi am luat în calcul şi haterii, dar pe ei n-ai cum să-i opreşti şi cumva, în economia unei reuşite, îşi au şi ei rostul lor. Cu atât mai mult cu cât eu sunt călit, obişnuit cu cei care atunci când nu au altceva mai bun şi mai inteligent de făcut, fac o glumiţă cu bradul.

Dar am crezut în idee şi în felul în care aceasta poate transmite un mesaj, punându-mă şi pe mine într-o lumină propice, mai ales că nu ne adresam neapărat celor din zona mea de interes. Analizând la rece, mi-am dat seama că autoironia şi punctarea pe acest mit urban nu va face decât să-i anihileze pe cei ce nu sunt capabili să vadă şi altceva la mine cu excepţia bradului, şi sunt destule în toţi anii aceştia. Iar cocktailul pe care l-au propus cei de la companie, pentru răcorire, după ce eu prelungeam vara, este chiar interesant, un produs natural, care are mare trecere la public.

Paginademedia.ro: Ai avut rezerve la început legate de riscul unui posibil val de ironii?

Paul Surugiu - Fuego: Ştiu bine că acestea sunt oricum inevitabile şi mai ştiu că nu te poate iubi toată lumea. Eu mi-am învăţat lecţia şi chiar nu-mi doresc să fiu pe placul tuturor. Fiecare poate alege ce muzică ascultă, ce-i place sau ce promovează mai departe. Eu în schimb îmi fac treaba cu seriozitate, reuşind de mai bine de 10 ani, fără brad, credeţi-mă, să umplu în toată România, de două ori pe an, sălile de spectacol, fără case de producţie impresionante alături.

Da, am avut rezerve, dar eu ştiu că poţi anihila multe atunci când tu eşti cel care priveşte totul cu relaxare. Iar asta a ajutat! Cel puţin pentru cei ce au văzut dincolo de superficialitate!


Paginademedia.ro: Ce semnale ai avut? A fost apreciată această autoironie?

Paul Surugiu - Fuego: Vedeţi voi, autoironia şi gluma fină vor fi mereu apanajul oamenilor inteligenţi şi capabili de a face lucruri cu simţ de răspundere! Nu neapărat pentru că mă include pe mine, dar am certitudinea că ideea aceasta va lua o distincţie importantă la premiile pentru publicitate! Am primit numeroase mesaje şi semnale din partea unor oameni care n-aveau nici o legătură cu mine – scriitori reputaţi, jurnalişti, oameni de presă şi colegi.

Au fost şi păreri contra, care spuneau că nu a meritat să mă implic în această campanie, dar sunt şi am fost mereu omul provocărilor, răspunzând deschis la tot ce a fost nou şi calitativ. Şi poate în felul acesta va înţelege toată lumea că povestea cu bradul e un mit, care dă bine în preajma sărbătorilor şi care ne face mai umani, într-o lume în care punem accentul doar pe ce-i lipsit de esenţă.


Paginademedia.ro: Cum comentezi reacţiile. Lumea chiar ţi-a dat destule de făcut :)

Paul Surugiu - Fuego: Cert e că toată lumea s-a distrat, iar noi am putut face ceva asumat, cu mult cap şi tact, fără să ne facem de râs. A fost o joacă făcută de oameni mari, în care am mizat pe nişte supoziţii, reuşind să ne impunem prin felul profesionist în care am lucrat. Nu vine asta ca o laudă, dar haterii n-au fost atât de mulţi şi cumva consider că mesajul transmis a fost unul pozitiv, deloc arogant, deloc incisiv, plin de simplitate, umanitate şi haz.

Iar faptul că a fost interactiv a făcut oamenii, chiar şi cei ce nu mă plac, să încerce să mă facă să am tot felul de activităţi. Şi nu ne-am bătut joc de ce am făcut! Ba dimpotrivă, am încercat ca fiecare posibilă acţiune să fie inedită!


Paginademedia.ro: Te aşteptai la aşa rezultate? Vara s-a prelungit cu multe zile.

Paul Surugiu - Fuego: Rezultatul este impresionant, pentru o campanie în online, deloc agresiv promovată. Am prelungit vara cu şase luni, ceea ce înseamnă peste 250.000 de minute, pe parcursul unei luni, atât cât a durat campania.

Dacă ajungem la cifre, atunci peste 300.000 de mii de oameni au reacţionat şi au intrat pe site încercând să mă oprească din drum. Am prelungit vara, dar acum eu mă pregătesc, pe bune, de drum. Plec într-un super turneu naţional, de pe 4 pe 25 decembrie, un maraton, prin care aduc magia Crăciunului mai aproape, într-o “SCRISOARE DE DECEMBRIE”.. Ajung, alături de band-ul meu, în peste 25 de oraşe, spectacolul de gală fiind la Bucureşti, în ziua de Crăciun, cu invitaţi speciali, la Teatrul Naţional!

Paginademedia.ro: Crezi că numele Fuego a ajuns la o plajă de public tânăr mai mare decât la începutul campaniei? A fost acesta un argument pentru tine?

Paul Surugiu - Fuego: Aş vrea să-ţi spun legat de asta, că povestea cu publicul meu targetat doar pe o anumită categorie este un principiu eronat, o falsă istorie promovată de unii şi alţii în spaţiul public. Nu cânt muzică modernă, comercială, dar în sală, la concertele mele, media de vârstă este de 25-50 de ani, reuşind să văd mulţi copii ce vin cu părinţii lor, încă de acum 15 ani, iar acum sunt maturi în toată regula, păstrându-mă şi pe mine printre preferinţe. Eu nu alerg după categorii de public.

Nu poţi forţa oamenii, prin ceva anume, să te placă, dacă ei nu simt asta. Sunt raţional şi ştiu că muzica mea este pentru cei romantici, pentru cei ce pun accent pe mesaj şi pe felul în care melodicitatea unei piese ne poate schimba! Numele Fuego, care complet e Paul Surugiu-Fuego, e oricum pe buzele tuturor. M-aş bucura dacă aceasta campanie i-a făcut cât de cât curioşi să descopere ce fac eu, ce cânt eu, ce promovez! Nu m-am gândit să atrag tinerii, dar cred că la un moment dat, aceştia vor asculta şi ei muzica părinţilor lor!

Care au fost cele mai trasnite sarcini?

Au fost tot felul de ipostaze haioase, pe care le-am încercat acum pentru prima oară şi care au mers strună. Am făcut cunoştinţă cu Snapchat-ul, am făcut boomerang, m-am jucat cu spinner-ul şi cu kendama, am făcut jonglerii cu portocalele, am curăţat un măr dintr-o mişcare, m-am jucat pe x-box, am spart baloane, am dispărut, am cântat, am pictat, am recomandat tot felul de lucruri interesante. Cumva toate aceste acţiuni au fost ieşite din aria mea de interes şi m-au prezentat într-un fel în care mulţi nu se aşteptau să mă vadă! Şi prin „toată munca mea”, chiar dacă am prelungit vara în joc, dar afară nu, măcar am satisfacţia că am adus un zâmbet şi am făcut un lucru de calitate!

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • victor victor
    ce reclama slaba.
  • MIU Ioana MIU Ioana
    Am citit cu drag acest inteviu foarte frumos.... si va multumim!!
    Felicitari!! Atat acestui om si artist minunat Paul Surugiu – Fuego care a acceptat sa intre in acest joc cat si celor care au realizat acest joc frumos si haios ... Acest fapt este dovedit prin rezultatul impresionant, pentru o campanie online care a reusit sa „Prelungeasca vara” .. si bine era sa fie si real acest joc ..:) .. sa putem prelungi vara ..:) asadar oamenii au intrat si s-au jucat cu FUEGO ..
    In viata asta asa de tumultuoasa avem nevoie si de astfel de lucruri ..de glume si jocuri de bun gust , haioase. Paul Surugiu – Fuego este si el un OM ca toti oamenii .. care stie sa faca glume.. care stie sa fie haios si sa zambeasca ... care stie sa vada dincolo de cei care fac mistouri si ironii de prost gust....:( dar de fapt nu .. Paul Surugiu – Fuego nu este ca totii oamenii ... este diferit pentru ca este un OM de bun simt, educat, profesionist si ... PERFECTIONIST in tot ce a ce face ... este un adevarat OM ..:) 
  • Cecilia Cecilia
    Foarte interesant si adevarat articolul, ca de altfel intregul concept al campaniei „PRELUNGEȘTE VARA”. Am descoperit un altfel de Fuego, acelasi om deosebit, dar mai haios, cu deschidere catre nou, cu abilități multiple, jovial, dar totusi pastrand doza de seriozitate. Felicitari pentru acest joc transformat într-un lucru cu adevărat calitativ, facut cu simț de răspundere!
  • RD RD
    Fără cei trei crai, Crăciunul nu ar mai avea farmec.Fiecare pune in scena un alt gen de spectacol, având însă că subiect principal una dintre cele mai frumoase sărbători ale anului.Colindul sau cântecul de Crăciun fac parte de fapt din tradiția neamului nostru și fiecare din artiștii care pun în scena un astfel de spectacol, merită apreciere și respect. Fuego, in aceasta zona a colindelor se află la granița dintre tradițional și modern, poate de aceea in fiecare an, sălile sunt pline cu spectatori de toate vârstele.Despre reclama acesta pe lângă faptul că este plăcută și amuzantă in acelasi timp, dovedește că Paul Surugiu e un artist talentat și versatil.Felicitari și succes la ...următoarea reclama !!
  • Liana Liana
    Fuego e artistul iubit de romanii de pretutindeni!Foarte interesanta reclama!Bravooo!!
  • Florin Florin
    Felicitări pentru Fuego! Asta dovedește că e un om excepțional! Și da, nu trebuie să ne placă muzica lui neapărat, deși e foarte frumoasă, ca să apreciem că e un om muncitor, care a reușit să se impună și să se mențină! E un artist special, iar campania asta și interviul de mai sus dovedesc că e un tip cât se poate de uman, rațional, cum nu sunt mulți artiști de pe la noi!
  • Daniela Daniela
    O reclama foarte ingenioasa!Fuego e persoana cea mai potrivita pentru ea!Supeeer!!Felicitari, Fuego!
  • Radu Radu
    Și, din nou,coșmarul sărbătorilor de Craciun,începe cu cei trei crai de la Rasarit:Hrusca,Fuego,și, bineînțeles, instalatorul de serviciu la reparat chiuvete,Banica jr,l

Trimite un comentariu

sus