Skip to main content

SEZONUL SĂRBĂTORILOR la TV. Antena 1 sărbătoreşte Crăciunul cu Dan Negru, Frozen şi Frumoasa şi Bestia

 
SEZONUL SĂRBĂTORILOR la TV. Antena 1 sărbătoreşte Crăciunul cu Dan Negru, Frozen şi Frumoasa şi Bestia

Ediţii speciale de sărbătoare şi filme de familie la Antena 1 în zielel de Crăciun. Postul a programat o ediţie de sărbătoare a emisiunii Guess my age prezentată de Dan Negru, şi animaţiile Frozen şi Frumoasa şi bestia.

Publicitate

Tot la Antena 1 se va vedea şi concertul de Crăciun al lui Ştefan Bănică.

Sâmbătă, 23 Decembrie

De la 20.00 Antena 1 a programat „Guess My Age – Ghiceşte vârsta”, prezentat de Dan Negru, cu Mirela Vaida, nea Mărin Barbu şi Fuego invitaţi. Cele trei vedete vor trebui să ghicească cu exactitate vârsta a şapte personaje, necunoscuţi şi persoane publice, care vor apărea în faţa lor şi astfel să câştige cât mai mulţi bani, pe care să-i dăruiască Arianei Gabriela, o fetiţă de nouă ani, din Roman. Ariana este unul dintre cei 164.000 de copii ai căror părinţi lucrează în străinătate, pentru a le putea oferi copiilor lor un viitor mai bun.

Duminică, 24 Decembrie şi Luni, 25 Decembrie

De la 8.00 - În prima şi a doua zi de Crãciun, echipa „Neatza cu Răzvan şi Dani” au o ediţii speciale la matinal. Printre invitaţi se numără: Rona Hartner, Nicole Cherry, Matteo, Alex Velea, Claudia Pavel şi Cristina Spãtar.

Ediţii speciale de sãrbãtoare au pregãtit şi „Prietenii de la 11”, în prima şi a doua zi de Crãciun.

În seara de Ajun, pe 24 decembrie, de la ora 20.00, Antena 1 va difuza filmul de desene animate ”Frozen – Regatul de gheaţă”.

De la ora 22.00 Antena 1 difuzează ”Tomorrowland”! George Clooney se află într-un ţinut fascinant şi extrem de avansat din punct de vedere tehnologic iar pentru a salva Pământul trebuie să facă tot posibilul pentru a se întoarce în Tomorrowland. Acesta este tărâmul din care a fost izgonit pe când era copil de către omul care şi-a petrecut întreaga viaţă (Hugh Laurie) exploatând minunăţiile ţinutului în interes propriu.

Luni, în ziua de Crăciun, de la ora 20.00, postul a programat filmul animat ”Frumoasa şi Bestia”.

Tot luni, 25 decembrie, de la ora 22.00, Antena 1 va difuza concertul de Crăciun al lui Ştefan Bănică.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mile Mile
    Și pro tv in vacanta de 1 decembrie a fost foarte vizionat deci nu au fost sau nu au posibilitati de a calatorii
  • mile mile
    E trist ca de fiecare data publicul comercial al ProTV iese in oras , merge la munte , in strainatate , la ski de sarbatori , iar publicul imbatranit al Antena 1 se uita la Dan Negru , singura lor posibilitate . In timp ce dl Dan Voiculescu isi rade in barba cand se termina luna si contabila ii trimite raportul : alti bani de pe spatele clientilor Catena , Colebil , Prostamol Uno si Colon Protect (Siii ce gust bun areeee) .
  • mile mile
    mile cel protevist , nu are la ce sa se uite la pro tv saracu
  • mile mile
    Au venit acele doua zile din an cand Antena1 va fi nr1 : va difuza manele si Dan Negru care va urla pe ecrane ca un megafon in scurtcircuit.
  • Mile Mile
    Dar tu te uiti f sau doar le accepti
  • F F
    Taci mile. Acum nu critici ca este la Antena. Toate filmele astea vor fi difuzate cât vor da randament. Nimeni nu este obligat sa se uite.
  • Mile Mile
    F, de ce să se scandalizeze, soluția este să nu ne uitam la aceste reluări și nu neapărat ă le critica este mai eficient
  • F F
    Nu se scandalizează lumea ca antena da Frumoasa și bestia, un film parcă din același an cu Singur acasă? :)) Eu sunt ok cu ambele filme, dar știu ca sunt mulți ipocriți pe aici care ar face mare scandal de filmul ar fi altundeva.
  • Doru Doru
    De vizionat doar ”Tomorrowland”. In rest...

Trimite un comentariu

sus