Skip to main content

AUDIENŢE. Simona Halep, numărul 1 în audienţe. Aproape 1,5 milioane de români. Eurosport primul loc cu finala Halep-Wozniacki

 
Sursa foto: Getty Images
Sursa foto: Getty Images

AUDIENŢE. Primul loc pentru finala Australian Open dintre Simona Halep şi Caroline Wozniacki.

Publicitate

Eurosport a fost lider detaşat pe intervalul partidei, pe care a difuzat-o între orele 10.30 şi 13.25.

Paginademedia.ro vă prezintă audienţele finalei Simona Halep - Caroline Wozniacki:

Meciul pierdut de Simona Halep a ţinut în faţa televizoarelor peste 1,4 milioane de români în fiecare minut, de trei ori mai mulţi decât Pro TV, locul doi pe interval.

Public numeros de la oraşe: din cei aproape un milion şi jumătate de români care au văzut meciul, peste 900.000 de telespectatori au fost din mediul urban. Pe acest target, Eurosport a avut cu finala cifre de peste patru ori mai mari decât Pro TV.

Aproape 400.000 de telespectatori ai meciului au fost din segmentul comercial 18-49 de ani

Cu finala Australian Open, Eurosport a scos unele din cele mai mari audienţe pe care canalul le-a avut vreodată în România. Celelalte au fost tot cu meciuri ale Simonei Halep. Tot finale.

De notat însă că finala Australian Open a fost difuzată doar de Eurosport. Celelalte două au fost date şi de Pro TV (Roland Garros 2017), respectiv Antena 3 (2014).

În 2017. Ultima finală a Simonei Halep a fost cea de la Roland Garros, din luna iunie 2017, când jucătoarea a pierdut în faţa Jelenei Ostapenko. Partida transmisă atunci simultan de Eurosport şi de Pro TV a fost urmărită de aproape două milioane de persoane din întreaga ţară (440.000 la Eurosport, 1,4 milioane la Pro TV), după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

Partida de trei ore, difuzată atunci de la 15.50, la 18,40, a pus Pro TV pe primul loc în audienţe, iar pe Eurosport pe locul secund, pe toate targeturile.

Eurosport a obţinut cifre record şi cu semifinala de anul trecut de la Roland Garros, care i-a adus postului o medie de 800.000 de telespectatori.

În 2014. Jucătoarea noastră a mai jucat şi în finala Roland Garros din 2014, contra Mariei Sharapova. Meciul a fost urmărit de peste 2,3 milioane de persoane pe cele două televiziuni pe care a fost difuzat, Antena 3 şi Eurosport, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

Audienţa posturilor TV sâmbătă, 27 ianuarie, pe intervalul finalei Australian Open Simona Halep - Caroline Wozniacki (10.30-13.25), la nivel NAŢIONAL
NATIONAL Persoane Rtg% Share
1 Eurosport 1 1.421.000 7.9 26.3
2 Pro TV 476.000 2.7 8.8
3 Antena 1 330.000 1.8 6.1
4 Romania TV 318.000 1.8 5.9
5 Pro Cinema 226.000 1.3 4.2
6 Antena 3 214.000 1.2 4
7 Kanal D 207.000 1.2 3.8
8 Antena Stars 198.000 1.1 3.7
9 Disney Junior 145.000 0.8 2.7
10 Nickelodeon 124.000 0.7 2.3
11 Disney 98.000 0.6 1.8
12 TVR 2 90.000 0.5 1.7
13 Cartoon Network 84.000 0.5 1.6
14 Nick JR 78.000 0.4 1.5
15 Minimax 71.000 0.4 1.3
16 AXN 70.000 0.4 1.3
17 TVR 1 69.000 0.4 1.3
18 ETNO 68.000 0.4 1.3
19 Boomerang 60.000 0.3 1.1
20 B1TV 60.000 0.3 1.1
21 National TV 48.000 0.3 0.9
22 Favorit TV 46.000 0.3 0.8
23 Pro X 46.000 0.3 0.9
24 Prima TV 45.000 0.3 0.8
25 Diva 44.000 0.2 0.8

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV sâmbătă, 27 ianuarie, pe intervalul finalei Australian Open Simona Halep - Caroline Wozniacki (10.30-13.25), în mediul URBAN
URBAN Persoane Rtg% Share
1 Eurosport 1 932.000 9.7 32.8
2 Pro TV 226.000 2.3 8
3 Antena 1 195.000 2 6.9
4 Romania TV 182.000 1.9 6.4
5 Antena 3 127.000 1.3 4.5
6 Kanal D 86.000 0.9 3
7 Disney Junior 82.000 0.8 2.9
8 Antena Stars 65.000 0.7 2.3
9 Pro Cinema 56.000 0.6 2
10 Nickelodeon 47.000 0.5 1.7
11 Cartoon Network 44.000 0.5 1.5
12 Disney 39.000 0.4 1.4
13 TVR 2 37.000 0.4 1.3
14 TVR 1 36.000 0.4 1.3
15 AXN 34.000 0.4 1.2
16 Nick JR 34.000 0.4 1.2
17 Digi 24 33.000 0.3 1.1
18 Boomerang 31.000 0.3 1.1
19 Minimax 28.000 0.3 1
20 National TV 27.000 0.3 0.9
21 ETNO 25.000 0.3 0.9
22 Prima TV 24.000 0.3 0.9
23 DigiSport 1 20.000 0.2 0.7
24 Diva 19.000 0.2 0.7
25 ZU TV 19.000 0.2 0.7
Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV sâmbătă, 27 ianuarie, pe intervalul finalei Australian Open Simona Halep - Caroline Wozniacki (10.30-13.25), pe publicul COMERCIAL
COMERCIAL Persoane Rtg% Share
1 Eurosport 1 397.000 8.8 38.4
2 Pro TV 110.000 2.5 10.7
3 Antena 1 110.000 2.5 10.7
4 Kanal D 36.000 0.8 3.5
5 Disney Junior 34.000 0.8 3.3
6 Romania TV 23.000 0.5 2.2
7 Boomerang 17.000 0.4 1.7
8 ZU TV 17.000 0.4 1.6
9 Pro Cinema 14.000 0.3 1.3
10 Nickelodeon 14.000 0.3 1.3
11 Digi 24 13.000 0.3 1.2
12 Antena Stars 11.000 0.2 1
13 Cartoon Network 11.000 0.2 1
14 Minimax 10.000 0.2 1
15 TVR 1 9.000 0.2 0.9
16 AXN 9.000 0.2 0.9
17 ETNO 9.000 0.2 0.9
18 Nat Geo Wild 8.000 0.2 0.8
19 Pro Gold 8.000 0.2 0.7
20 National Geographic 8.000 0.2 0.7
21 Disney 7.000 0.2 0.7
22 Paramount 7.000 0.1 0.6
23 Antena 3 6.000 0.1 0.5
24 Nick JR 6.000 0.1 0.5
25 Prima TV 6.000 0.1 0.6
Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

VEZI, Audienţele finalei Rolland Garros din 2017, dintre Simona Halep şi Jelena Ostapenko, aici

VEZI, Audienţele finalei Rolland Garros din 2014, dintre Simona Halep şi Maria Sarapova, aici

VEZI câţi bani a făcut Pro TV cu finala Roland Garros din 2017, aici

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Iuli Iuli
    Ciudate topuri, dar interesante.
    Doar top3 isi pastreaza pozitia.

    Desenele rup tot in weekend dimineata:))
  • Bongo Bongo
    ZU TV pe locul 8 ! Felicitări ! De fapt ... felicitări și pentru Eurosport , dar și pentru Kanal D care este pe locul 7 pe național !
  • mile mile
    foarte buni, nationala de fotbal nu facea atat la ora aia si pe un post mic , aproape cat era la pro tv anul trecut , bine ca nu au vandut meciul la altii, antena sta bine la comercial , la egalitate cu pro tv , doar ca la ei sunt mai multi batrani , bravo eurosport , un canal care are cu adevarat sport

Trimite un comentariu

sus