Skip to main content

AUDIENŢE. Exatlonul a avut marţi toate targeturile de audienţă. Asia Express a fost pe trei. Şi Las Fierbinţi a fost depăşit

 
AUDIENŢE. Exatlonul a avut marţi toate targeturile de audienţă. Asia Express a fost pe trei. Şi Las Fierbinţi a fost depăşit

AUDIENŢE. Extlonul a avu poziţia întâi, marţi seara, când a concurat cu Asia Express, Las Fierbinţi şi fotbal: Manchaster United - Sevilla.

Publicitate

Show-ul a adus Kanal D puţin peste două milioane de telespectatori pe intervalul de difuzare, de la 20.00, al 23.00. Pro TV a avut locul al doilea, în timp ce Antena 1 a fost pe trei.

În mediul urban, lupta a fost destul de strânsă. Kanal D s-a apropiat de 900.000 de telespectatori de la oraşe, Pro TV a avut puţin peste 800.000 de persoane, în timp ce Antena 1 a fost a treia cu o medie de peste 720.000 de orăşeni.

Kanal D a fost lider şi pe publicul comercial, peste Pro TV şi peste Antena 1.

Exatlonul a răzbătut chiar şi pe intervalul Las Fierbinţi, care a fost mai scurt, 20.30 - 21.30. La nivel naţional, pe Kanal D, pe intervalul Las Fierbinţi, erau în medie 2,3 milioane de telespectatori, în timp ce pe Pro TV erau puţin peste două milioane. În mediul urban, cele două posturi au fost umăr la umăr: fiecare a avut puţin peste un milion de orăşeni.

Şi pe publicul comercial Kanal D a avut peste jumătate de milion de persoane cu vârste între 18 şi 49 de ani. Pro TV a fost la mică distanţă.

Audienţa posturilor TV marţi, 13 martie, pe intervalul Exatlon (20.00-23.00), la nivel NAŢIONAL
NATIONAL Nr persoane Rtg% Shr%
1 Kanal D 2.006.000 11,2 22,3
2 Pro TV 1.547.000 8,7 17,2
3 Antena 1 1.196.000 6,7 13,3
4 Antena 3 418.000 2,3 4,6
5 Romania TV 377.000 2,1 4,2
6 Prima TV 302.000 1,7 3,4
7 National TV 246.000 1,4 2,7
8 DigiSport 2 245.000 1,4 2,7
9 TVR 1 236.000 1,3 2,6
10 Realitatea TV 184.000 1,0 2,0
Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV marţi, 13 martie, pe intervalul Exatlon (20.00-23.00), în mediul URBAN
URBAN Nr persoane Rtg% Shr%
1 Kanal D 896.000 9,3 18,1
2 Pro TV 808.000 8,4 16,3
3 Antena 1 723.000 7,5 14,6
4 Antena 3 278.000 2,9 5,6
5 DigiSport 2 207.000 2,1 4,2
6 Romania TV 190.000 2,0 3,8
7 Realitatea TV 153.000 1,6 3,1
8 National TV 153.000 1,6 3,1
9 Prima TV 141.000 1,5 2,9
10 Pro Cinema 120.000 1,2 2,4
Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV marţi, 13 martie, pe intervalul Exatlon (20.00-23.00), pe publicul COMERCIAL
COMERCIAL Nr persoane Rtg% Shr%
1 Kanal D 447.000 10,0 22,7
2 Pro TV 389.000 8,7 19,7
3 Antena 1 361.000 8,1 18,3
4 Prima TV 63.000 1,4 3,2
5 National TV 57.000 1,3 2,9
6 DigiSport 2 54.000 1,2 2,7
7 Realitatea TV 53.000 1,2 2,7
8 Pro Cinema 44.000 1,0 2,2
9 Antena 3 36.000 0,8 1,8
10 TVR 1 35.000 0,8 1,8
Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Ciprian Ciprian
    Top 10.Mulțumim.
  • violet violet
    Consultând fugitiv câteva dintre tabelele cu audiențe, constat cu plăcere coborârea până la dispariție din clasament a Antenei 3 și, mai ales, a României Tv, odată cu trecerea de la Național la Urban, pentru a ajunge la Comercial. Și da, Realitatea bate clar pe Comercial. Doamne ajută!
  • Borosteanu Cristian Stefan Borosteanu Cristian Stefan
    Exatlon are o audiență constantă ( 2 milioane de telespectatori), și cred că se va mări în viitor când vor rămâne mai puțini concurenți. Atunci vom avea parte de suspans total. Este o producție foarte bună, probabil cu o investiție decentă.
  • marian marian
    F , Las f, national 2053 000 . urban 1057000, comercial 488 . iar canalul a fost pe doi la diferenta
  • bing bing
    nu ai cum sa spui ca exatlon e facatura, au aratat imagini cu ei la inceput cand au venit in competitie de erau grasi si cu burta mare, iar acum sunt cu cel putin 10 kg mai slabi in special baietii
  • geo geo
    Cum adica Antena 1 pe locul 3, pe toate segmentele de public...nu se poate.
    Cel mai tare reality-show al lor, dupa Iumor, sa fie batut de productia de pe Kanal D, la un scor de neprezentare. Asteptam "explicatiile" fanilor antenisti.
  • bing bing
    a fost un joc nou aseara la Exatlon, bun
  • marian marian
    Problema a fost meciul , Las F, a avut audienta maaaaare pe toate targheturile , trebuia sa spuneti asa nu facatura de pe canal , de unde sa stiu ca nu se masluiesc , ***
  • F F
    Dați și pe intervalul Las fierbinti, sa vedem care e diferența. Oricum, nu e o premiera. Parca s-a mai întâmplat de vreo doua trei ori, dar cine credea ca poate Kanal D și asta. :))

    Dincolo de faptul ca meciurile trag în jos zilele de marți pentru Protv, au o problema cu grila primavara asta. Emisiunile se mișcă mult prea mult de la zi la alta, de la săptămână la alta. Azi e la 20, mâine la 20:30, poimâine la 21:30. Săptămână asta e ceva, săptămână viitoare este altceva. Lucrurile trebuie sa fie mai stabile, mai ales la concurenta asta. Eu ieri de exemplu credeam ca va fi Ferma.

Trimite un comentariu

sus