Skip to main content

Camelia Voiculescu, discuţii cu Ringier pentru vânzarea GSP. Auditul a început

 
Camelia Voiculescu, discuţii cu Ringier pentru vânzarea GSP. Auditul a început

Grupul Intact discută cu Ringier posibilitatea vânzării ziarului Gazeta Sporturilor. Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, zilele trecute, Camelia Voiculescu, ca reprezentant al patronatului GSP, s-a întâlnit la Bucureşti cu un oficial al Ringier.

Publicitate

Conform aceloraşi surse, Ringier a fost reprezentat la întâlnirea cu Camelia Voiculescu de Robin Lingg (38 de ani), nepotul lui Michael Ringier, membru în boardul Ringier din Elveţia.

Totodată, potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, chiar astăzi a început un audit al companiei Convergent Media, care editează Gazeta Sporturilor.

Despre negocierile pentru vânzarea Gazetei Sporturilor au scris iniţial G4Media şi jurnalistul Matei Udrea, pe blogul personal.

Matei Udrea notează şi o poziţie de la Mihnea Vasiliu, director general Ringier România, care nu confirmă, dar nici nu infirmă informaţiile. „Nu pot comenta în niciun fel. N-am ce să spun”, i-a declarat Mihnea Vasiliu jurnalistului Matei Udrea.

Ringier şi Intact au mai avut discuţii legate de preluarea GSP şi în 2013, dar fără rezultate.

Ringier, la a treia încercare cu un ziar sportiv

Compania Ringier a mai avut, în trecut, încercări editoriale în materie de presă sportivă. Chiar titlul Gazeta sporturilor a mai fost în portofoliul companiei.
File de istorie:
  • În 1999, Gazeta sporturilor ajunge în portofoliul Ringier. Redactor-şef este numit Claudiu Şerban.
  • După o perioadă scurtă, în anul 2000, Ringier îi vinde ziarul lui Dan Voiculescu.
  • 2002-2003: Ringier face o a doua încercare de a avea un titlu sportive şi cumpără Pro Sport de la Adrian Sârbu. Pe fondul neînţelegerilor dintr echipa editorială condusă de Ovidiu Ioaniţoaia şi Cătălin Tolontan, pe de o parte şi managementul Ringier şi Răzvan Corneţeanu, pe de altă parte, toată redacţia părăseşte Pro Sportul luat de Ringier.
  • 2003. Echipa Ioaniţoaia/Tolontan migrează la Gazeta Sporturilor, în trustul Intact. Începe o luptă dură între Pro Sport şi Gazeta Sporturilor.
  • 2007. Ringier renunţă la Pro Sport. Ziarul îi este vândut înapoi lui Adrian Sârbu (care îl deţine şi în prezent).
  • 2013-2014. După mai multe oferte făcute de-a lungul anilor, pentru a prelua Gazeta Sporturilor, Ringier ajunge la masa discuţiilor cu Intact.

Discuţiile s-au întins pe jumătate de an, dar nu s-au finalizat. Unul din motive: în 2013, când Intact era în discuţii cu Ringier, ProSport a închie ediţia tipărită. În acel moment, familia Voiculescu a cerut un preţ mai mare pentru ziarul sportiv.

Citeşte şi:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus