Skip to main content

CNA a aprobat noul acţionar al Europa FM şi Virgin Radio

 
CNA a aprobat noul acţionar al Europa FM şi Virgin Radio

Consiliul Naţional al Audiovizualului a dat, cu unanimitate de voturi, un acord prealabil societăţilor care operează Europa FM şi Virgin Radio.

Publicitate

Cele două posturi de radio urmează să aibă un nou acţionar, din Cehia, Czech Media Investment.

Andrada Burdalescu, reprezentantul Lagardere în România, a declarat în faţa membrilor CNA:

„După cum v-am anunţat, grupul Lagardere a decis să îşi restrângă activitatea media. Divizia internaţională de radio face în acest moment fobiectul unei tranzacţii. Întreagul portofoliu de radio internaţional deţinut de Lagardere va fi preluat de Czech Media Investment, prin Czech Radio Center şi Czech Radio Services. În aprilie, a fost semnată o documentaţie în vederea acestei tranzacţii, dar nu a fost încă finalizată.”

Întrebată de Răsvan Popescu, vicepreşedintele CNA, dacă noul acţionar are în plan schimbări de format la posturile radio, aceasta a răspuns:

„Din ce ştim în acest moment, nu. După cum ştiţi, cu Virgin Radio suntem într-un parteneriat de business cu grupul Virgin, aşa că au fost discuţii în detaliu.
Nu vor fi modificări de format şi nici restructurări. Însă în acest moment suntem în continuare sub management francez. Nu avem încă multe informaţii dinspre Praga.”

Paginademedia.ro prezintă în continuare noua structură de acţionariat a celor două posturi:

Radio XXI SRL operează Virgin Radio (2 licenţe: satelit şi reţea naţională cu 39 de staţii) şi Vibe FM (7 licenţe: satelit şi 6 staţii locale). Lagardere Active Radio International SAS, acţionarul unic, iese din societate. Noul acţionar al societăţii este următorul: Czech Radio Center - 97,5%, Czech Radio Services - 2,5%.

Europa Developpement International - R SA operează Europa FM care are 2 licenţe: satelit şi reţea naţională cu 46 de staţii.

Iese Lagardere, iar noul acţionariat va atăta astfel: Czech Radio Center - 99,86%, Czech Radio Services - 0,14%.

Czech Radio Center şi Czech Media Invest au acţionari pe Czech Media Invest, care are la rândul său trei acţionari persoane fizice: Daniel Kretinsky - 50%, Patrik Tkac - 40%, Roman Korbacka - 10%.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus