Skip to main content

Membru CNA s-a autosesizat după emisiunea Sinteza zilei cu Liviu Dragnea: Un lider politic răspunde în faţa alegătorilor pentru declaraţiile sale, dar un jurnalist este obligat să respecte legislaţia audiovizualului.

 
CNA
CNA

REACŢIE. Dorina Rusu, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului, a anunţat că s-a autosesizat în legătură cu Ediţia specială de pe Antena 3, în care Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a făcut ameninţări şi o serie de acuzaţii, fără ca moderatorul emisiunii, Mihai Gâdea, să intervină, a menţionat membrul CNA.

Publicitate

Dorina Rusu:

„Preşedintele Partidului Social Democrat şi al Camerei Deputaţilor a ameninţat procurorii şi pe preşedintele ţării, a declarat ca UE şi NATO “au finanţat statul paralel”, a făcut afirmaţii mincinoase la adresa unor ONG-uri şi a lăsat să se înţeleagă că, dacă lucrurile în justiţie nu vor merge aşa cum vrea PSD, vor veni la Bucureşti şi mai mulţi manifestanţi, care vor rămâne cât va fi nevoie.”

Totodată, Dorina Rusu a menţionat pentru Paginademedia.ro că a făcut o autosesizare privind emisiunea de duminică seara a lui Andrei Bădin, de pe B1 TV, cu Marian Vanghelie, fostul primar al sectorului 5, invitat. Acesta a declarat că Livia Stanciu, judecător la CCR, s-ar droga.

Comunicatul Dorinei Rusu, în continuare:

Ca membru CNA, m-am autosesizat în legătură cu afirmaţiile preşedintelui PSD Liviu Dragnea din emisiunea Sinteza Zilei de duminică, 10 iunie. Pe tot parcursul emisiunii, Liviu Dragnea a făcut afirmaţii grave, pentru care nu a adus niciun fel de dovezi, iar moderatorul emisiunii nu a intervenit în niciun fel pentru a echilibra situaţia.

Preşedintele Partidului Social Democrat şi al Camerei Deputaţilor a ameninţat procurorii şi pe preşedintele ţării, a declarat ca UE şi NATO “au finanţat statul paralel”, a făcut afirmaţii mincinoase la adresa unor ONG-uri şi a lăsat să se înţeleagă că, dacă lucrurile în justiţie nu vor merge aşa cum vrea PSD, vor veni la Bucureşti şi mai mulţi manifestanţi, care vor rămâne cât va fi nevoie.

Afirmaţiile liderului PSD amintesc de anul 1990, când FSN a scos în stradă muncitorii de la IMGB pentru a face ordine, iar minerii au fost chemaţi la Bucureşti pentru a curăţa Piaţa Universităţii de elementele turbulente şi pentru a devasta sediile celor “vânduţi străinilor” (partidele de opoziţie şi ziarele care scriau împotriva FSN). Nici de această dată moderatorul emisiunii nu a intervenit. Un lider politic răspunde în faţa alegătorilor pentru declaraţiile sale, dar un jurnalist este obligat să respecte legislaţia audiovizualului.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Sebi. C. Sebi. C.
    PSD isi aduce proprii membri de partid, aplaudaci, si de cate ori sunt criticati, au impresia ca sunt agitatori adusi de rivali (vezi cazul Firea huiduita pe Arena Nationala). Firea a fost huiduita pentru ca a profitat de Simona pentru a-si face imagine, chiar mergea in fata Simonei cand au intrat pe stadion.
  • geo geo
    Ăștia se ”autosesisează” după cum primesc ordine de la partidele care i-au propus pe locurile acelea călduțe și bine plătite de la CNA.
  • Liviu Sora Liviu Sora
    Fix pix! Când Rareş Bogdan cu Ludovic Orban zberau în draci şi făceau amenințări... CNA-ul era în pauza de masă. Îmi este scârbă de statul în care trăim şi de conducătorii acestor instituții căpuşate de sinecurişti.

Trimite un comentariu

sus