Skip to main content

Antena 1 anunţă primii concurenţi ai show-ului de aventură „Ultimul Trib”

 
Antena 1 anunţă primii concurenţi ai show-ului de aventură „Ultimul Trib”

Antena 1 anunţă prima echipă, din cele trei ale show-ului Ultimul trib, format asemănător cu Exatlonul de pe Kanal D. „La casting s-au înscris aproape 2.000 de români, de la cei care abia au împlinit vârsta majoratului, până la sexagenari, indiferent de profesie sau zonă geografică”, anunţă reprezentanţii postului.

Publicitate

Cei rămaşi sunt şapte români de vârste şi profesii diferite care vor face echipă pentru show-ul de aventură ce va fi filmat în Madagascar.

După ce a anunţat grupul de oameni obiţnuiţi, Antena 1 urmează să mai anunţe echipa formată din vedete şi cea formată din sportivi, potrivit formatului show-ului.

Iată cine sunt cei şapte membri ai echipei formate din oameni de rând:

Cosmin Pădureanu, în vârstă de 41 de ani, este din Bucureşti şi este cascador de mai bine de 24 de ani. De-a lungul carierei sale, Pădureanu a jucat în peste 100 de filme, inclusiv alături de actori cunoscuţi precum Van Damme şi Steven Segal, iar în unele a fost dublura lui Sergiu Nicolaescu. În plus, în tinereţe, Pădureanu a jucat şi fotbal şi a făcut atletism, dar a şi cântat muzică rap.

Ema Şerban, o altă bucureşteancă, are 32 de ani şi lucrează ca Din 2007 face paraşutism şi are la activ 862 de salturi, iar când nu se aruncă din avioane, îi place să picteze şi să cânte la vioară.

Gabriela Popa (45 de ani) şi Silviu Geandra (43 de ani) sunt din Iaşi şi formează un cuplu de doi ani, după ce s-au cunoscut la preselecţiile pentru o emisiune. Amândoi au mai fost căsătoriţi, iar Gabriela este şi mama a două fetiţe. Pasiunea pentru sport i-a unit, iar în timp ce Gabriela este adepta mişcării pentru a se păstra în formă, Silviu este multiplu campion la kickboxing şi vicecampion european la Unifight.

La 49 de ani, Mirel Magop se recomandă ca fiind globetrotter şi tâmplar. Bărbatul a devenit cunoscut în România după ce şi-a descoperit pasiunea pentru mersul pe jos şi a pus-o în practică atât în ţară, cât şi în străinătate. Mai întâi, Mirel Magop a făcut turul României pe jos, apoi a refăcut traseul lui Badea Cârţan până la Roma.

Mezina echipei, Oana Dedeu, 28 de ani, s-a născut în Giurgiu, însă pasiunea pentru dans a făcut-o să se mute în Bucureşti. Oana a început de la 4 ani să facă gimnastică sportivă la Deva, iar în prezent este dansatoare şi acrobat la Circul Metropolitan Bucureşti.

Silviu Mircescu, 29 de ani, unul dintre cei mai tatuaţi membri ai echipei, a jucat în ultimii ani în mai multe filme româneşti şi a lansat anul acesta şi o piesă alături de Andreea Bălan. Este pasionat de sport şi, mai ales, de baschet, iar la motocicletă a renunţat după ce a suferit mai multe accidentări.

FOTO. Primii concurenţi Ultimul trib

  • Cosmin Padureanu
  • Ema Serban
  • Silviu Geandra si Gabriela Popa
  • Mirel Magop
  • Oana Dedu
  • Silviu Mircescu

Despre formatul Ultimul Trib

Este un show adaptat după formatul „Nomads”. Trei echipe - una de vedete, una de sportivi şi una compusă din oameni de rând - vor fi trimise în Madagascar, unde vor trece prin probe diverse.

În fiecare săptămână, aceştia se vor lupta pentru ”Teritoriu”, iar în timp ce echipa câştigătoare va fi cazată într-un resort de lux, echipa de pe locul doi va locui într-un sat alături de localnici, unde concurenţilor le vor fi trasate sarcini zilnice în schimbul cărora vor primi mâncare şi un loc în care să doarmă.

În cele din urmă, cea de-a treia echipă va fi sancţionată şi va trăi întreaga săptămână într-un loc izolat, cu resurse minime.
În plus, la finalul celor şapte zile de încercări grele, doi concurenţi vor fi nominalizaţi pentru ”Eliminare” şi se vor lupta pentru ca unul dintre ei să rămână în competiţie.

În etapa finală a show-ului ”Ultimul Trib”, ultimii opt concurenţi se vor lupta între ei şi doar unul dintre ei va deveni câştigătorul acestui reality show de aventură şi al marelui premiu în valoare de 100.000 de euro!

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • mihai mihai
    Oamenii de rând sunt cam șterși, destui trecuți de prima tinerețe și ieșiți din formă tocmai ca să nu facă concurență adevărată celorlalte echipe cu persoane mai cunoscute. Încearcă și ei să câștige un ban acolo și ceva expunere la TV.
  • Mile Mile
    Doru, lasă că și tu te pregătești de laudat
  • Doru Doru
    Vai de tine "mile"... Nici nu a inceput emisiunea si deja o lauzi. Ce penibil...
  • geo geo
    Cu toata stima pentru cei selectati, cu exceptia lui Pădureanu și lui Silviu Geandra ceilalți sunt din alt film. Una e dansatoare, unul a suferit mai multe accidentări - e posibil să cadă printre primii la probele fizice - altul a fost selectat datorita pasiunii de a merge pe jos si a povestii, alta face parasutism si alta este adepta mișcării pentru a se păstra în formă. Cam slăbuți...
  • mile mile
    cel mai tare reality,sa inceapa cat mai repede

Trimite un comentariu

sus