Skip to main content

Ringier a cumpărat Gazeta sporturilor. Tranzacţia, anunţată oficial

 
Ringier a cumpărat Gazeta sporturilor. Tranzacţia, anunţată oficial

Ringier a cumpărat Gazeta Sporturilor. Anunţul a fost făcut oficial atât de Ringier, cât şi de către Intact.

Publicitate

Aşa cum Paginademedia.ro a scris în exclusivitate, Gazeta sporturilor a fost cumpărată de un joint-venture între Ringier România şi compania bulgară Sport Media Group: Ringier Sportal SRL.

Tranzacţia va fi finalizată după avizul Consiliului Concurenţei.

Cine este Sport Media Group?

Sportal Media Group este deţinută de Stilian Shishkov - cel care reprezintă Sportal în discuţiile pentru preluarea GSP - fondator al mai multor proiecte online din Bulgaria, membru al Media Comittee la UEFA. A jucat fotbal - dar la nivel universitar - în timpul studiilor din Statele Unite.

Sportal Media Group are în portofoliu mai multe site-uri. Printre acestea, Sportal.bg.

Sportal.bg este cea mai mare agenţie de ştiri de sport din Bulgaria, cu peste 10.000.000 de afişări pe lună, conform site-ului sportal.bg. Sportal.bg are şi o zonă de conţinut video online pentru competiţii sportive şi analiză.

În acelaşi grup sunt incluse allgoals.com, aplicaţie de Livescore şi FootballScout.com - reţea pentru jucători, agenţi, scouteri şi echipe.

Vezi ce deţine Sportal Media Group şi cine este fondatorul din bulgaria, aici

Comunicatul Intact

Intact Media Group semneaza cu Ringier Sportal tranzactia legata de brandul Gazeta Sporturilor (si gsp.ro)


Intact Media Group si Ringier Sportal (joint venture intre Ringier Romania si Sport Media Group din Bulgaria) au ajuns la un acord in tranzactia legata de brandul Gazeta Sporturilor (gsp).

Tranzactia include editiile print (cu o medie de vanzari de 20.000 exemplare zilnic) si online (cu 3.5 milioane unici lunar) si asigura transferul echipei.

"Ma bucur ca am reusit sa castigam loialitatea unei audiente de sport semnificative si sa cream un brand foarte puternic – Gazeta Sporturilor. In acest moment, intrucat strategia noastra este sa ne concentram pe business-ul nostru principal de televiziune, radio si digital, am considerat ca Ringier este cel mai bun loc pentru a pastra calitatea gsp, a ii asigura dezvoltarea si a integra echipa. Sunt multumita ca am ajuns la un acord benefic pentru toate partile implicate si le doresc tuturor mult succes.", a explicat Camelia Voiculescu, Presedinte Intact Media Group.

“Ne vom asigura ca GSP.ro isi va consolida pozitia de leader pe piata portalurilor de sport din Romania”, spune Robin Lingg, Membru al Boardului Executiv al Ringier AG.”Vom extrage toate sinergiile rezultate din punerea laolalta a operatiunilor de media ale Ringier, a expertizei digitale a Sportal Media Group si a continutului de inalta calitate al Gazetei, pentru a atinge impresionante noi standarde”.

Tranzactia va fi finalizata dupa aprobarea din partea Consiliului Concurentei.

Despre Intact Media Group

Cea mai importanta platforma multimedia din Romania cu capital integral autohton. Intact Media Group a fost fondat in 1991 ca o afacere de familie. Grupul include in prezent cinci canale TV (Antena 1, Antena 3, Antena STARS, Happy Channel, ZU TV), doua statii radio (Radio ZU, Romantic FM), platforma de video on demand (antenaplay.ro), operatiuni digitale (a1.ro, antena3.ro, observator.tv, gsp.ro, spynews.ro, jurnalul.ro, tvhappy, ro, zutv.ro), doua cotidiene national (Gazeta Sporturilor, Jurnalul National), precum si alte servicii complementare.

Comunicatul Ringier:

RINGIER SPORTAL S.R.L. a achizitionat Gazeta Sporturilor, marca numarul unu in jurnalismul sportiv din Romania


Societatea mixtă Ringier Sportal S.R.L., formată din Ringier Romania S.R.L. şi Sportal Media Group Bulgaria, a încheiat un acord cu Intact Media Group, pentru a achiziţiona importanta marcă sportivă românească Gazeta Sporturilor. Prin această achiziţie, Ringier Romania va deveni liderul de necontestat al pietei de media digitală din ţară.

Zurich şi Bucureşti, 03.07.2018

Societatea mixtă RINGIER SPORTAL S.R.L., formată din Ringier Romania şi Sportal Media Group Bulgaria, a achizitionat importanta marcă sportivă românească Gazeta Sporturilor.

Acordul privind achiziţia include atât platforma digitală GSP.ro, cât şi ediţia tipărită a Gazetei.

GSP.ro este portalul de informatii sportive numarul unu, si unul dintre cele mai importante site-uri jurnalistice din România, cu peste 3,5 milioane de vizitatori unici pe lună. Ediţia tipărită a Gazetei are o vânzare de aproximativ 20.000 exemplare pe zi.

"Achiziţia Gazetei este un pas enorm pentru noi, în calitatea noastra de companie media cu un puternic ADN jurnalistic. Gazeta Sporturilor va reprezenta o altă ofertă puternică pentru cititorii noştri. Punctul forte al mărcii Gazeta este reprezentat de calitatea ridicată a conţinutului său editorial realizat de poate cea mai respectată echipă din Romania si condusă de unul dintre cei mai importanţi jurnalişti sportivi si de investigaţie ai ţării, Cătălin Tolontan.

După aproape două decenii, sunt foarte fericit sa urez bun venit echipei Gazetei la Ringier România”, spune Mihnea Vasiliu, Director General al Ringier Romania.

"Împreună cu Sportal Media Group Bulgaria, formăm un mix ideal de know-how cu un mare potenţial. Toate trei partile sunt dornice să construiască un proiect amplu, cu caracter inovator şi de înaltă calitate, dedicat cititorului roman interesat de sport”.

"Gazeta este renumită pentru oferirea celui mai relevant conţinut sportiv din România. Aştept cu nerăbdare să sprijinim marca, cu expertiza echipelor noastre de IT şi de dezvoltare.

Împreună cu Ringier România, vom investi în infrastructura tehnologică a GSP.ro, pentru a stimula conţinutul de inalta calitate de pe platformă. În acelaşi timp, vom oferi soluţii inteligente de continut, atractive atat pentru fanii sportului şi ai pariurilor, cat şi pentru clienţii internaţionali relevanţi de publicitate”, spune Stilian Shishkov, CEO al Sportal Media Group, şi leaderul importantei platforme bulgare sportive Sportal.bg.

"Ma bucur ca am reusit sa castigam loialitatea unei audiente de sport semnificative si sa cream un brand foarte puternic – Gazeta Sporturilor. In acest moment, intrucat strategia noastra este sa ne concentram pe business-ul nostru principal de televiziune, radio si digital, am considerat ca Ringier este cel mai bun loc pentru a pastra calitatea GSP, a-i asigura dezvoltarea si a integra echipa.

Sunt multumita ca am ajuns la un acord benefic pentru toate partile implicate si le doresc tuturor mult succes", a explicat Camelia Voiculescu, Presedinte al Intact Media Group.

“Ne vom asigura ca GSP.ro isi va consolida pozitia de leader pe piata portalurilor de sport din Romania”, spune Robin Lingg, Membru al Boardului Executiv al Ringier AG.”Vom extrage toate sinergiile rezultate din punerea laolalta a operatiunilor de media ale Ringier, a expertizei digitale a Sportal Media Group si a continutului de inalta calitate al Gazetei, pentru a atinge impresionante noi standarde”.

Achiziţia este aşteptată să se finalizeze în septembrie 2018, in prezent aceasta fiind supusă aprobării privind controlul fuziunilor la autorităţile competente.

Despre RINGIER SPORTAL S.R.L.

RINGIER SPORTAL S.R.L (infiintata la sfarsitul lui Martie 2018) este o societate mixtă 50:50, cu actionarii Ringier Romania S.R.L., subsidiara directă a Ringier AG din Elveţia, şi Sportal Media Group Bulgaria


Despre Ringier Romania S.R.L.

Înfiinţată în 1992, Ringier Romania este in topul grupurilor de media din România şi un jucător cheie pe piaţa locală a portalurilor de anunturi. Portofoliul tipărit şi digital al companiei include unele dintre cele mai reprezentative titluri din media locală, precum: Libertatea, Stiri curate, Auto Bild, Libertatea pentru femei, NOIZZ, ELLE, VIVA!, Unica, Avantaje, Glamour, revista Psychologies, la care se adauga portalurile de anunturi-lider de piaţă, respectiv eJobs şi Imobiliare.

Despre Sportal Media Group Bulgaria

Sportal Media Group operează Sportal.bg, cel mai de succes portal sportiv din Bulgaria lansat în martie 2006. Acesta angajează peste 60 de jurnalişti care livrează peste 300 de subiecte zilnic, din toată lumea. În prezent site-ul înregistrează peste 85,000,000 vizualizări lunar. Este primul site bulgar care şi-a lansat propriul serviciu de televiziune pe internet.

Pe lângă Sportal.bg, Sportal Media Group operează un total de 40 site-uri şi peste 45 de canale de social media, conducand in clasament pe categoriile sport, ştiri generale, afaceri, stil de viaţă, comerţ electronic şi servicii. Grupul este specializat în dezvoltarea platformelor IT şi in managementul produselor şi serviciilor specifice sportului, si detine o echipă editorială excelentă.

Citeşte şi:

EXCLUSIV. Cine este compania bulgară împreună cu care Ringier discută preluarea GSP? Au cel mai mare site de sport din Bulgaria

EXCLUSIV. Tranzacţia GSP - Ringier avansează. Se face deja loc pentru redacţia Gazetei. Un al treilea actor implicat?

Camelia Voiculescu, discuţii cu Ringier pentru vânzarea GSP. Auditul a început


Cum au picat discuţiile Ringier - GSP acum cinci ani. Întâlnirea aprinsă dintre Tolontan şi Voiculescu


Ce ar cumpăra Ringier? Gazeta Sporturilor, în cifre: de afaceri, vânzări, audienţe şi trafic


Istoria primei negocieri Ringier - GSP:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • gt gt
    Tolo liber sa critice antenele si mai mult....

Trimite un comentariu

sus