Skip to main content

VIDEO. Shark Week se vede de 30 de ani la Discovery. Ce emisiuni sunt programate în acest an de „săptămâna rechinilor"

 
VIDEO. Shark Week se vede de 30 de ani la Discovery. Ce emisiuni sunt programate în acest an de „săptămâna rechinilor"

Shark Week revine la Discovery săptămâna viitoare. Postul de televiziune a pregătit şi în acest an, timp de o săptămână, producţii video dedicate rechinilor.

Publicitate

Va difuza în fiecare zi , de la 23.00, emisiuni despre „prădătorii adâncurilor", începând de luni, 23 iulie, până sâmbătă, 28 iulie. Vor fi difuzate, în total, aproximativ 19 ore de conţinut nou despre lumea rechinilor.

De asemenea, Discovery a colaborat cu peste 20 de biologi marini şi instituţii ştiinţifice din lume pentru a obţine informaţii prin care să explice mai multe lucruri despre anumite specii de prădătorilor marini din toate colţurile lumii.

Programul emisiunilor pe care Discovery le va difuza săptămâna viitoare:

  • Luni, 23 iulie, ora 23:00

Bear Grylls printre rechini - Bear Grylls a supravieţuit în cele mai extreme medii posibile. Dar ce se întâmplă când se ia la întrecere cu rechinii, acolo unde aceştia au avantajul de a fi în mediul lor?

  • Marţi, 24 iulie, ora 23:00

Fără cuşcă printre rechini: Ronda Rousey - Luptătoarea profesionistă de wrestling Ronda Rousey trăieşte cea mai mare şi mai înfricoşătoare misiune a vieţii ei: scufundări fără cuşcă de protecţie, printre marii rechini albi.

  • Miercuri, 25 iulie, ora 23:00

De 30 de ani printre rechini - Celebrăm 30 de ani de supravieţuitori scăpaţi ca prin urechile acului, atacuri mortale şi imagini subacvatice captivante, având ca invitaţi mai multe nume celebre.

  • Joi, 26 iulie, ora 23:00

Anul rechinului - Pentru al 30-lea an la rând, a sosit din nou timpul să plonjăm în ocean şi să ne apropiem de unii dintre cei mai ucigători prădători, explorând viaţa lor tainică din adâncuri.

  • Vineri, 27 iulie, ora 23:00

Cele mai mari momente cu rechini - Celebrăm remarcabilele descoperiri ale echipei SharkCam din ultimii şase ani, dar şi câteva momente dezastruoase, de la mari rechini albi care dorm, până la camere de filmat atacate.

  • Sâmbătă, 28 iulie, ora 23:00

Miliardarul şi rechinii - Investitori de top, printre care Barbara Corcoran şi Mark Cuban, lucrează în echipă cu organizaţii de protejare a oceanului şi propun cauze care să merite o donaţie de 50.000$.

Anul acesta, Discovery colaborează cu organizaţia Oceana pentru a proteja rechinii cap-de-ciocan de efectele comerţului illegal cu aripioare de rechin, care afectează peste 73 de milioane de exemplare anual.

VIDEO 1

VIDEO 2

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • mile mile
    de 30 ani acelasi lucru, ce sa vezi , doar pt violenta si sange, neinteresant

Trimite un comentariu

sus