Skip to main content

Cum a încercat CNA să „spele” ruşinea emisiunii nesancţionate cu „Pupaţi-o în *** pe Kovesi”. A dat o amendă „la pachet”

 
Cum a încercat CNA să „spele” ruşinea emisiunii nesancţionate cu „Pupaţi-o în *** pe Kovesi”. A dat o amendă „la pachet”

Un derapaj care a expirat, pentru că au trecut şase luni de când s-a întâmplat, a ajuns, totuşi, în discuţia Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Publicitate

CNA s-a agăţat o „chichiţă” juridică pentru a analiza sesizările privind emisiunea Sinteza zilei, în care Mihai Gâdea îi spunea unui invitat să o pupe în *** pe Kovesi. Forul audiovizual a monitorizat în şedinţa de astăzi, prima după o vacanţă de mai multe săptămâni, o „salată” de emisiuni cu subiecte diferite care stăteau să expire, ca să poată cuprinde şi sancţiona şi derapajul lui Gâdea.

Au fost vizate reclamaţii privind Antena 3 din perioada 14 februarie - 26 martie, pentru emisiuni precum Sinteza zilei, Ştiri, Exces de putere sau În gura presei.

Care e logica CNA? Dacă postul încalcă legea în formă continuată, pe aceleaşi articole de lege (sau din acelaşi capitol al legislaţiei), pot fi analizate „la pachet” şi sesizările care s-au prescris. Cum a fost cazul „pupaţi-o în *** pe Kovesi”, incident care s-a petrecut în luna februarie.

Verdictul: a trecut cea mai mică sancţiune dintre cele trei propuneri. S-a propus amenda maximă de 200.000 de lei (Dorina Rusu), amenda de 80.000 de lei (Florin Gabrea) şi 40.000 de lei (propusă de Radu Herjeu). Sancţiunea de 40.000 de lei a trecut după votul a şase membri: Radu Herjeu, Răsvan Popescu, Gabriel Tufeanu, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Orsolya Borsos. Ceilalţi membri prezenţi - Dorina Rusu şi Florin Gabrea - au votat pentru sancţiunile mai mari.

Ce derapaje au „intrat” în amenda de 40.000 de lei:

- Ediţia Sinteza zilei din 14 februarie, pentru care CNA a primit 149 de reclamaţii.

- Plus uriaşa campanie de victimizare „Daţi un chior pentru Kovesi”, desfăşurată între 20 şi 26 martie, după ce Antena 3 şi alţi angajaţi ai postului au pierdut procesul cu Laura Codruţa Kovesi, fiind obligaţi să plătească daune de 300.000 de lei. (decizia nu este definitivă, detalii AICI)

Radu Herjeu, membru CNA:

„Ce a făcut domnul Gâdea acolo mi se pare unul dintre cele mai grave lucruri pe care le-am văzut eu la televiziunile româneşti în ultimii 28 de ani. Nu e doar despre un simplu limbaj injurios. Uitaţi-vă la imagini cum se ridică de la masă şi se repede la invitatul lui, pe care el l-a chemat în studio. Mi se pare unul dintre cele mai grave lucruri pentru că şi-a bătut joc de acest statut de moderator. Şi-a bătut joc! (...) Mi se pare că şi-a abandonat total acel rol de mdoerator şi a abuzat de poziţia lui de şef de platou pentru a-i spune unui invitat...nespuse.”

„Eu nu aş fi vrut să leg aceste emisiuni. Chestiunea cu „pupaţi-o în....” aş fi vrut să fie discutată separat, ca să dăm un semnal că oi fi tu mdoerator, oi fi tu Dumnezeul în studioul ăla, dar nu poţi să faci chiar ce vrei tu”, a mai adăugat Herjeu, care i-a reproşat lui Răsvan Popescu, vicepreşedintele CNA şi cel care conduce şedinţele, că acest caz ar fi trebuit discutat înainte de termenul de prescripţie.

Legislaţia invocată:

ART. 40 (…) (2) În cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt (…) (5) Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.

ART. 64 (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.

ART. 67 În exercitarea dreptului lor de a-şi exprima opinii sau puncte de vedere în legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii şi moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte şi nu trebuie să profite de apariţia lor constantă în programe într-un mod care să contravină exigenţelor de asigurare a imparţialităţii.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Varanu' Varanu'
    Nu "e ok sa zica cozmin gusa ca dragnea i-a dat #*** lu birchall". Nu era dragnea, era geoana ;-)
    In alta ordine de idei, balanta e clar dezechilibrata: iRealitatea a primit anul trecut doua amenzi de cate 85.000 de lei (total 170.000) pentru doua emisiuni din zile consecutive, in mai putin de 2 saptamani de la emisie... Atunci viteza CNA a fost mare, ca si pedeapsa. La A3 se judeca "la pachet" si amenda e mult mai mica.
  • Dan Dan
    Ce mi place mie dubla masura a lu' petrisor obae. E ok sa zica cozmin gusa ca dragnea i-a dat #*** lu birchall si sa zica rares bogdan pe post "sunati-o pe carmen dan, ce si-a bagat telefonu in priza in loc de vibrator" si altele.... in schimb pe nasol rau sa zici "***"
  • Adeziv Qrvarul Adeziv Qrvarul
    Qrul e qr oricum l-ai ambala... Trebuie să recunoaștem că domnul Gâdea a dat-o nasol aici... Nu e ok să folosim chestii din astea la tv, gen pupat în qr.
  • Stapanul audientelor Stapanul audientelor
    @costi Acces Direct: 2,2 rtg/16,2 share
    Xtra Night Show: 2,9 rtg/ 15,8 share
    Audientele sunt pe target-ul comercial, 18-49 urban.
  • olae olae
    cu reclama la Apa Nova
  • Adi Adi
    Ce mizerie! CNA este instirutie care trebuie sa apere dreptatea, adevarul si telespwctatorul! In realitate CNA apara infractorii! 9000 de euro amenda pentru atatea miciuni si atacuri murdare, inseamna de fapt un premiu! Rusine este putin spus! Cum oare or putea dormi linistiti membri CNA cand atatia oameni sunt batjocoriti, mintiti si umiliti in aceste emisiuni?
  • Costi Costi
    Audiența Acces Direct cu noul prezentator și Xtra Night Show cu noua DJ-ița?

Trimite un comentariu

sus