Skip to main content

Gazeta Sporturilor trece oficial la Ringier. Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia

 
Gazeta Sporturilor trece oficial la Ringier. Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia dintre Intact şi Ringier Sportal pentru tilul Gazeta Sporturilor, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Publicitate

„Analiza Consiliului Concurenţei a condus la concluzia că operaţiunea de concentrare economică nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante”, spun reprezentanţii instituţiei într-un comunicat de presă.

Reamintim că la începutul lunii iulie, Intact a anunţat vânzarea Gazetei Sporturilor către o societate nou-înfiinţată, Ringier Sportal, în care acţionari sunt compania elveţiană Ringier şi compania bulgară Sport Media Group (detalii, AICI).

La scurt timp după vânzare, Cătălin Tolontan, redactorul-şef, a anunţat că renunţă la conducerea editorială a publicaţiei, pentru a prelua o altă funcţie în cadrul Ringier, tot în zona editorială.

„Vom continua să lucrăm la investigaţii, care se vor extinde ca domenii de interes şi vor merge pe blog, pe GSP şi în publicaţiile Ringier”, spunea Tolontan la momentul anunţului.

Tolontan: „Voi încerca să contribui, în Ringier, începând cu Libertatea, la confirmarea unei noi viţe de ziarişti. Puştii de la Ringier sunt deja lansaţi, au nevoie de propria exigenţă, de încredere în sensul efortului şi în viitorul profesiei. Munca va fi una de coordonare jurnalistică.”

Locul său a fost luat de un alt jurnalist al ziarului, Cătălin Ţepelin (pe larg AICI). Tolontan alături de Mirela Neag şi Răzvan Luţac au semnat deja o serie de investigaţii în paginile ziarului Libertatea.

Comunicatul integral al Consiliului Concurenţei, în continuare:

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Ringier Sportal SRL a achiziţionat activele aferente desfăşurării activităţii ziarului Gazeta Sporturilor.

Activele achiziţionate sunt folosite pentru diferite activităţi precum tipărirea şi vânzarea ziarului Gazeta Sporturilor, vânzarea de spaţiu publicitar în varianta tipărită a ziarului, precum şi în varianta online etc.

Ringier Sportal SRL este o companie ai cărei asociaţi sunt Ringier AG şi Digital Ventures Ltd. Ringier AG face parte din Grupul Ringier, iar Digital Ventures Ltd este o societate constituită conform legislaţiei din Bulgaria.

Analiza Consiliului Concurenţei a condus la concluzia că operaţiunea de concentrare economică nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante.
Decizia Consiliului Concurenţei va fi publicată pe site-ul instituţiei după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

Citeşte şi:

Ringier a cumpărat Gazeta sporturilor. Tranzacţia, anunţată oficial

CULISELE tranzacţiei Ringier - GSP. Cum a ajuns bulgarul Stilian Shishkov să cumpere ziarul împreună cu Ringier. Trei case de pariuri au vrut GSP

Tolontan, despre tranzacţia GSP - Ringier: „E o zi bună pentru meserie, într-o vreme în care jurnalismul primeşte mai ales veşti rele”

Tolontan renunţă la conducerea editorială a Gazetei, pentru o altă funcţie în Ringier. Un alt Cătălin îi ia locul



Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Ionut Ionut
    Avand in vedere ca Ringier este noul proprietar Gazeta Sporturilor (dupa 18 ani in care apartinea de trustul Intact), eu ma astept sa fie si un rebranding/o relansare a Gazetei Sporturilor din toamna sau anul viitor (ca aici e nevoie de multi bani). Si de asemenea ma mai astept sa plece si Ovidiu Ioanitoaia de la Gazeta Sporturilor si sa fie un alt jurnalist sportiv director al ziarului.
  • geo geo
    Consiliul Concurentei ar fi trebuit sa isi dea acordul inainte de efectuarea tranzactiei...zic si eu...
  • qwerty qwerty
    poate acum are timp Consiliul Concurenței să se ocupe și de relațiile anormale dintre DigiSport și TelekomSport, două posturi care ar trebui să fie concurente, dar care sunt cele mai bune prietene.

Trimite un comentariu

sus