Skip to main content

Ultimul Trib, de pe Antena 1, pus la bătaie cu Las Fierbinţi şi Vocea României. Când începe show-ul

 
Ultimul Trib, de pe Antena 1, pus la bătaie cu Las Fierbinţi şi Vocea României. Când începe show-ul

Show-ul Ultimul Trib, „Exatlonul” Antenei 1, va debuta în prima săptămână din septembrie la Antena 1. Show-ul de aventură filmat în Madagascar, cu Octavian Strunilă prez va avea premiera pe 6 şi 7 septembrie, de la ora 20.00.

Publicitate

Show-ul va „concura” cu Las Fierbinţi şi Vocea României, de pe Pro TV. Kanal D nu a anunţat încă zilele de difuzare ale Exatlon, însă premiera va fi miercuri, 29 august.

„Ultimul Trib” este un reality-show adaptat după formatul „Nomads”, în care trei triburi - unul de vedete, unul de sportivi şi unul compus din oameni de rând - sunt supuse unor probe de forţă.

Cele trei triburi se vor lupta pentru ”Teritoriu”, iar în timp ce tribul câştigător va fi cazat într-un resort de lux, cel de pe locul doi va ajunge într-un sat alături de localnici, unde membrii tribului vor fi nevoiţi să trăiască în acelaşi mod în care o fac şi aceştia. Cei care vor fi pe locul trei vor trăi întreaga săptămână într-un loc izolat, cu resurse minime.

  • Tribul sportivilor este format din: Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriţă, Ioana Şulea, Mircea Zamfir şi Roxana Chiperi.
  • Tribul oamenilor de rând: Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Şerban şi cuplul format din Gabriela Popa şi Silviu Geandra.
  • Cel de-al treilea trib, al vedetelor, este format din Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuţ Iftimoaie, Paula Chirilă şi Sorin Brotnei.

VEZI AICI lista integrală şi FOTO a concurenţilor din Ultimul trib

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Doru Doru
    "ti-am zis mai inainte ca e slaba emiunea , dar nici pro tv nu straluceste"
    Pai postul "Pro TV" cat timp e lider, altceva nu il intereseaza...
  • mile mile
    doru, ti-am zis mai inainte ca e slaba emiunea , dar nici pro tv nu straluceste
  • Doru Doru
    "5 rating , pro tv 6 , încă e vărs totusi"
    "Mile", ai uitat sa mentionezi un lucru mai important: "Antena 1 a lansat cel de-al optulea sezon „X Factor” cu cele mai slabe rezultate din istoria show-ului în România"
    Cum sa iei "bataie" de la un film rereredifuzat. Pai in felul acesta, o sa fie dezastru pentru "X Factor", cand o sa se intersecteze cu "Exatlon" si "Ninja Warrior".
  • Mile Mile
    5 rating , pro tv 6 , încă e vărs totusi
  • dan dan
    ce audienta o fi avut x factor ? in noua formula e dezastru din pacate nu stiu de ce se mizeaza pe bendeac ca i antipatic rau...
  • Mile Mile
    Care e subiectul, disperarea protevistilor
  • mila mila
    iar iese pe minus antenuta, bani cheltuiti si paguba
    auzi vedete: Chiriță,
    dar locul 3 pe comercial este tinta antenutei, de aceea toate reclamele la medicamente sunt la ei,,,sunt de loc trei
  • F F
    Mile, gata ai intrat în zona de disperare? Mai ușor cu laudele obsedatule. Așteaptă sa vezi despre ce e vorba. A, stai ca tu orice arunca antena consumi oricum. Nu toți sunt ca tine. :))

    Sa le uram succes tuturor celor 3 televiziuni și cel mai bun sa câștige. Vom vedea la audiente.
  • Doru Doru
    "știm că nu ai voie sa te uiti la altii"
    "Mile", raspunde la ce iti scriu. Nu mai abera pe aici. Esti pe langa subiect mereu... Dar asa esti tu, cand te supara adevarul deviezi subiectul.
  • Mile Mile
    Doru , știm că nu ai voie sa te uiti la altii
  • Doru Doru
    "Săracii protevisti au cel mai slab program in toamna asta"
    "Mile", dar cine va fi lider pe comercial toamna aceasta, la sfarsitul fiecarei luni ?
  • Silvia Silvia
    Le urez succes tuturor celor 3 emisiuni de acest gen, si sper sa scapam de talent-showrile muzicale, ca m-am saturat de coverurile lor dupa Nessun Dorma si Mihaela Runceanu.
  • Gibson Gibson
    Audiențe X Factor ?
  • Mile Mile
    Săracii protevisti au cel mai slab program in toamna asta , dar vor trage și ei cu ochiul la antena și kanal d , doar să nu fie prinși
  • Doru Doru
    "Disperare mare printre protevisti , ei sunt primii care comentează la antena dar nu le place sa comenteze cineva la ei, ce ipocrizie fara margini"
    "Mile", nu te vezi in oglinda ? Aici cine a comentat primul ?

    https://www.paginademedia.ro/2018/08/audiente-meciul-rapid-viena-fcsb#comments
    https://www.paginademedia.ro/2018/08/serial-pro-tv-triplusec#comments
    https://www.paginademedia.ro/2018/08/pro-tv-serialul-vlad-actori/comment-page-2?v=1/
    https://www.paginademedia.ro/2018/08/mihaela-radulescu-paraseste-romanii-au-talent/comment-page-2?v=1/

Trimite un comentariu

sus