Skip to main content

RCS a primit licență pentru Digi 4K. Postul va difuza și meciuri de Champions League și Europa League. Când va începe să emită

 
RCS a primit licență pentru Digi 4K. Postul va difuza și meciuri de Champions League și Europa League. Când va începe să emită

Consiliul Național al Audiovizualului a dat undă verde pentru prima televiziune cu emisie Ultra HD românească.

Forul audiovizual a aprobat acordarea unei licențe prin satelit pentru Digi 4K, care va fi o televiziune generalistă, ce va difuza filme, documentare dar și meciuri de fotbal din Europa League, Champions League sau alte campionate europene (care vor avea emisie 4K). 

Publicitate

Televiziunea va emite în România și în alte țări din Europa Centrală și de Sud Est, potrivit proiectului depus la CNA.

Postul va fi lansat, potrivit reprezentanților RCS, în prima parte a lunii noiembrie, în jurul datei de 8 - 9 noiembrie. 

Postul Digi 4K va fi disponibil contra cost și va putea fi recepționat de utilizatorii care au abonament la RCS și care dețin un televizor cu tehnologia 4K. 

Întrebați despre prețul pentru Digi 4K TV, reprezentantul RCS a răspuns că nu știe exact, dar că probabil va fi în jurul prețului plătit acum pentru canalele de filme pay TV. 

Bogdan Chirițoiu, Manager Proiect:

„Ne-am aliniat unui trend care este mai mult decât evident în toată industria. Calitatea programelor tinde să crească. Dacă ne uităm în jurul nostru, și în Serbia s-a lansat un canal 4K.

Conținutul acestui canal va fi din trei surse: conținut de sport, vom avea transmisii live. Programul urmând să fie mixat cu muzică și programe de documentare.

E un program experimental, încă nu știm cum va reacționa public. Un canal pay tv premium disponibil celor care au tehnologia 4K. Va fi și cu sunet dolby.

De principiu, transmisiile live vor fi de la competițiile pe care Digi Sport le are deja achiziționate. Vor fi în principal din Champions League dar și din campionatul Franței și Spaniei. Documentarele vor fi despre natură și travel.”
 

Despre Digi 4K: 

  • Este un canal experimental, tip pay-tv, ce va emite UHD, cu acoperire națională și internațională – statele din Europa Centrală și de Sud-Est
  • În prima etapă, toate programele vor fi achiziționate de la producatori independenți externi care pot furniza conținut la calitate UHD.
  • Intr-o etapă ulterioară, Digi 4K intenționează să producă conținut propriu, cum ar fi emisiuni de tip documentar, sportiv, muzical. 

PROGRAMELE DIGI 4K

  • De luni până duminică, pe intervalul 8:00 - 10.00 Digi 4K va difuza videoclipuri muzicale realizate în format UHD. 
  • De la 10.00 , la 20.00, postul va difuza un mix de programe: documentare, filme, competiții sportive. 
  • Prime Time-ul va incepe de la ora 20:00 si va aduce documentare, competiții sportive sau filme artistice. 
  • Pe parcursul zilei, vor fi difuzate documentare si filme artistice.
  • Incepand cu ora 24:00 se va difuza in reluare un mix de programe.
  • În fiecare zi de marți, miercuri și joi și în prime-time Digi 4K va tranmite live Champions League si din Europa League cat si din campionatele interne europene. „Dezideratul nostru este de a difuza cate doua meciuri in zilele din timpul saptamanii si cate un meci in zilele de week-end”, spun reprezentanții RCS în proiectul depus la CNA. 

Proiect finananciar: 

Potrivit proiectului financiar depus la CNA, RCS estimează anul acesta venituri din pay per view de 18.000 de euro. Anul viitor veniturile estimate din pay per view sunt estimate la aproape 1,1 milioane de euro. Urmând ca până în 2022 să ajungă la 2,1 milioane de euro.

Cheltuielile pentru conținut sunt estimate la 230.000 de euro. Urmând ca de anul viitor să atingă 1,3 milioane de euro. 

Investiții pe zona tehnică estimate la 220.000 de euro. 

Din proiectul tehnic al Digi 4K, conform documentației depuse la CNA: 

1. Server de playout de tip CIAB (channel-in-a-box) cu storage intern – 2 sisteme de tip MAIN & BACK-up pentru asigurarea redundantei.
2. Stocare externa pentru materialele de tip UHD/4K.
3. Matrice de comutare semnale video 40x40 pentru semnale video 3G/6G/12G.
4. Echipamente de interconectare semnale video si audio: distributii video, embedder-e, de-embedder-e, frame synchronizer-e, convertoare fibra optica pentru transport semnale 12G.
5. Masa de MCR pentru monitorizare emisie TV UHD/4K.
6. Decoder pentru receptia semnalelor UHD/4K transmise pe satelit.
7. Encoder pentru distributie in reteaua de cablu TV, satelit, IPTV.

 

Canalul de tip UHD/4K va asigura transmisiunea si comentariul evenimentelor sportive de tip LIVE, playout-ul materialelor nativ UHD/4K, inregistrarea evenimentelor cu comentariu si apoi retransmiterea acestora, productie proprie UHD/4K.

Platforma tehnica va putea fi folosita si pentru upconversia materialelor in format HD catre UHD/4K.
Subtitrarea filmelor va fi facuta cu ajutorul tehnicii burn-in.

RCS&RDS SA deţine pe zona de media:

- 4 licenţe audiovizuale pentru radiodifuziune: 2 pentru Pro FM (satelit şi reţea naţională) şi 2 pentru Digi FM (satelit şi reţea naţională)

- 6 licenţe audiovizuale pentru televiziune difuzată pe satelit: DIGI 24, Digi Film, Digi Sport 1 (canale seundare Digi Sport 2, Digi Sport 3, Digi Sport 4), Digi World (canal secundar World Channel), Digi Animal World (canal secundar Animal World Channel), Digi Life (canal secundar Life Channel)

- 8 licenţe pentru difuzarea regională prin reţele de comunicaţii electronice a programelor Digi 24 Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea şi Timişoara

- 2 servicii media audiovizuale la cerere: Digi Online şi Digi Play.

Citește și: PaginadeSeriale - Noutățile lunii pe HBO și HBO GO

FOTO. Digi 4k TV

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • E normal..poate Discovery Group o sa vanda Premier League in 4k la noi, la romanica. Chiar in engleza...in rest bbc earth sau news nu inteleg de ce nu sunt transmise inca in hd in reteaua digi.
  • Unu la mana se poate folosi si Ron si Leu daca aici era cea mai mare problema in tot ce am scris. Apoi, faptul ca apare Digi4K nu inseamna ca vor difuza Champions League doar pe acest canal ci doar meciuri la calitate 4K, transmise simultan si HD si SD. Ideea e sa ai o audienta cat mai.mare pentru a obtine venituri din publicitate cat mai mari. Faptul ca au ales sa il lanseze in sistem PayPerView e alegerea lor, asta e strategia comerciala pe care au ales-o. Imi vine sa rad de afirmatia ca Digi face canalul 4K pe banii nostri. De cand investitia de cateva sute de mii de Euro in acest canal e din banii nostri? Noi platim pentru serviciile asumate prin contract. Scrie undeva ca tb sa ofere in grila un canal 4k gratuit. Si deja comparatia cu Psd intrece orice imaginatie. Ce treaba are Psd-ul in ecuatia asta? Cum spuneam ne-am invatat doar cu mocaciuni. Adica sa il ofere gratuit si poate...unii il platim. Pai de ce sa nu platesti o luna 5 lei-ron sau cat va fi si daca nu iti place sa renunti. Cand se lanseaza o noua bere sau un oricare alt produs este cumva oferit gratuit? Nu cred. Il cumperi si daca iti place il cumperi in continuare. Eventual ai parte de o deguatare gratuita pe care in mod sigur Digi o va practica la lansarea acestui nou canal. Nu cred ca va fi lansat direct codat, cu plata. Cred ca il vor lansa si il vor lasa cateva zile la liber, asa cum mai face Hbo in anumite perioade cu canalele din maxpack apoi il vor coda. Si conform grilei de programe va fi vorba de un mix de sport, documentare(45%), muzica si filme. In ceea ce priveste documentarele doar 20% din ele vor fi comune cu ce dau pe canalele proprii restul de 80% fiind continut achizitionat exclusiv pentru noul canal. Asa ca nu platesti.pentru ceva ce oricum.vezi in HD.
    In fine, asa ne place sa carcotim si sa gasim nod in papura la orice. Ideea de baza e ca daca vrei continut de calitate la rezolutie 4k platesti ceva in plus. O multime se plang pe forumuri ca digi nu are in grila canalele mtv, fine.living, filmbox, discovery, etc. Daca le-ar baga in pachetul de baza normal ca ar creste pretul si lumea ar fi nemultumita. Daca le-ar pune in pachet separat multi din cei care se plang acum ar alege sa nu se aboneze la aceste pachete. Cam asta e parere mea. Eu unul ma.voi abona la acest canal de cum apare. Bravo Digi. Tineti-o tot asa. Astept si alte noutati in grila chiar daca asta ar presupune un cost mai.mare.
  • Pt toti "desteptii" care zic ca HD e la fel ca 4k si ca nu e nicio diferenta...sunteti niste nestiutori ingusti la minte, diferenta si calitatea imaginii e uriasa.
    Am tv 4k de 2ani si vad filme 4k insa asteptam demult un post tv 4k care sa emita sport si filme.Voi plati 4-5lei in plus, poate chiar si mai mult pt acest post cu siguranta.Este ceva minunat ca apare un post tv 4k romanesc, eu abia astept...felicit Digi pt acest pas, era logic sa apara.
  • @Cristi, nu e vorba ca in loc sa dai 4 lei pe o bere mai bine platesti pentru DIGI 4K, este vorba ca ei inca n-au lansat postul si cer banii pe un post sa vezi 4K in loc de Full HD. Mi se pare ca au prea multe pretentii pentru un canal nelansat si fara viitor.

    Apropo, renunta la RON. Romania lucreaza cu moneda LEU.
  • E destul de clar.Pe acest canal vor fi meciurile din Champions League si Europa league.Adica pe bani.Ceea ce mi se pare normal.In nicio tara civilizata din lume aceste competitii premium nu sunt la liber.Nici in Bulgaria.Gata cu mocaciunea la programele de sport.
  • De ce e pe bani? EU i-am pus sa isi faca post 4k? Daca au vrut, pai sa suporte si costurile, nu sa faca ca psd-ul si sa fure de la noi. Sa dea gratis postul si daca ne place, poate incepem unii sa si platim cand va da ceva diferit. Se gasesc toti sa faca totul pe banii nostrii.
  • Ce ne mai plac mocaciunile.... Sunt abonat Digi de multi ani atat la televiziune cat si la internet, avand pachetul maxim de servicii. Recunosc ca nu sunt pe deplin multumit de serviciile de televiziune, si nu vorbesc de calitatea imaginii cat de continutul grilei de programe, in sensul ca imi doresc de mult sa apara si la Digi pachete de programe tyematice, pentru care sunt dispus sa platesc in plus. Pana atunci ma descurc cu sursele IPTV online. Insa, daca e sa fiu sincer, in ceea ce priveste raportul calitate/pret DIGI sta destul de bine. In conditiile in care un abonat la serviciul analogic care plateste 24 RON pe luna, are acces liber la grila digitala pe care o poate viziona fara a fi nevoie de STB, aici fiind incluse si 28 de canale HD, oare e de bine sau de rau? Si ai acces la canalele documentare proprii si cele de sport fara a fi codate... E adevarat ca sunt cateva canale care sunt codate si pentru a avea acces la ele trebuie sa dai doar cu 4 RON mai mult si primesti un STB sau un card CI+ gratuit. Nu le fac reclama, departe de mine gandul asta, insa hai sa fim obiectivi si sa nu vrem mereu totul gratuit. Chiar daca nu are legatura cu subiectul insa un alt exemplu comparativ DIGI-UPC. La Digi pentru 39 RON (+4.5 router) ai internet cu 940Mb download si 450 Upload, iar la UPC cu 49 RON (ai inclus router-ul) ai 500 Mb download si 25 Mb!!!! upload.
    Revenint la subiectul TV. E vorba de o investitie facuta in continut 4K care trebuie amortizata cumva. Cum s-a spus si in sedinta CNA, e un canal prin care vor sa testeze piata. Este foarte posibil ca pretul sa fie apropiat de cel practicat acum pentru FilmNow, care e de 2.88 RON/luna. Insa de exemplu daca ai MaxPack, ai FilmNow gratuit. Cred ca vor face o oferta comerciala asemanatoare. Si chiar daca nu il vor da gratuit, sa platesti 4-5 RON pe luna pentru un canal cu continut 4K 100% nu mi se pare o tragedie. Daca iesi in weekend la o bere dai tot cam atat pe o bere. Ar trebui sa ne invatam sa mai si platim pentru ceva Extra nu doar mocaciune. Daca mergi la un concert organizat de primarie la care sa zicem ca vine Holograf si nu platesti nimic, zici a 2-a zis mama ce misto a fost. Daca vine Holograf in concert la care se plateste bilet si trebuie sa dai sa zicem 50 RON pe bilet, reactia va fi...mama ce hoti sunt astia, cer 50 RON pe bilet cand si asa pot sa ascult muzica lor online. De banii astia mai degraba merg la un film...
    Cam asa s-a invatat romanul... sa primeasca gratis.
    Eu unul sunt de parere ca acest canal va avea succes, dat fiind ca e unica alternativa 4K existenta momentan pe piata. Numarul abonatilor detinatori de televizoare 4K e in continua crestere si in timp si apetitul pentru continut de calitate va creste. Insa cine nu vrea nu plateste, se uita in continuare la HD.
  • 1) Mai bine îl punea fără contra-cost. Așa nu are nicio audiență, fiindcă nu toată lumea are tv 4k.
    2) Trebuia să lanseze un nou receiver Kaon, 4k

    Este bine că se lansează. Dar faza cu pay-tv este un "start greșit"
  • Eu zic ca lumea cu siguranta va da bani pentru continut 4k, eu cred ca nu va costa o avere, nu mai mult decat HBO sau altele.
    Super tare, bravi Digi, ati spart gheata!
  • Daca-i pe bani, puteti sa ii "puneti cruce" inca din fasa. Cine credeti ca o sa dea bani sa vada ceva ce poate vedea si HD... Asta doar "4k" sa se bata cu caramida in piept ca ei au fost primii...

Trimite un comentariu