Skip to main content

TVR 2 şi TVR HD vor transmite Campionatul Mondial de gimnastică artistică de la Doha

 
TVR 2 şi TVR HD vor transmite Campionatul Mondial de gimnastică artistică de la Doha

Campionatul Mondial de gimnastică artistică de la Doha se vede la TVR 2 şi TVR HD în perioada 29 octombrie - 3 noiembrie, de la ora 15:00.

Publicitate

Finalele acestei ediţii ale campionatului mondial de gimnastică artistică reprezintă şi prima etapă de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020. Rezumatul zilnic al evoluţiei sportivilor va putea fi urmărit pe TVR 2 şi TVR HD de marţi, 30 octombrie, până vineri, 2 noiembrie, de la ora 9.30, iar sâmbătă şi duminică de la ora 7.10.

România la CM de gimnastică artistică

Delegaţia tricoloră este compusă din 12 sportivi (10 titulari şi 2 rezerve). Obiectivul celor două echipe conduse de antrenorii Nicolae Forminte (coordonator feminin) şi Marius Urzică (coordonator masculin), este o clasare în primele 24 de echipe, rezultat care ar aduce şi calificarea echipelor pentru Campionatele Mondiale de la Stuttgart din 2019 şi păstrarea şanselor de a ajunge la Tokyo.

Monica Bucur, comentator TVR „În ceea ce îi priveşte pe reprezentanţii României mi-aş dori că lacrimile neputinţei pe care le-am văzut în ochii antrenorilor Marius Urzică şi Nicolae Forminte la naţionalele de la Ploieşti să se transforme în bucurie şi speranţă. Bucuria unui concurs fără accidentări şi fără ratări şi speranţa că anul viitor vor reuşi să obţină calificarea la Tokyo”

Programul Campionatului Mondial de gimnastică 2018

  • Luni, 29 octombrie(15:00-17:35) Finala masculină pe echipe
  • Marţi, 30 octombrie (15:00 – 16:50) Finala feminină pe echipe
  • Miercuri, 31 octombrie (15:00 – 17:35) Finala masculină la individual compus
  • Joi, 01 noiembrie (15:00 – 16:50) Finala feminină la individual compus
  • Vineri, 02 noiembrie (15:00 – 18:00) Finale pe aparate, ziua 1
  • Sâmbătă, 03 noiembrie (15:00 – 18:00) Finale pe aparate, ziua 2

Schimbări în grila TVR 2 în perioada 29 octombrie – 3 noiembrie

TVR 2 îşi modifică grila de programe în perioada 29 octombrie – 3 noiembrie. Astfel, de luni până vineri, pe tronsonul orar al emisiunilor „Chef de vedete” (ora 15.30), al serialului „Cele şase surori” (ora 16.30), dar şi pe spaţiul emisiunii „Toamna amintirilor” (17.30 - în zilele de luni, 29 octombrie, miercuri, 31 octombrie şi vineri, 2 noiembrie) se vor difuza în direct imagini de la Campionatul Mondial de gimnastică. Sâmbătă, 3 noiembrie, imagini din finalele întrecerii mondiale de la Doha se vor transmite pe tronsonul orar al programelor „Cap compas”, „Zile cu stil”, „Memorialul durerii”, „Motor Vlog”, „Primăverii” (reluare) şi „E vremea ta”.

Autor: Andreea Iordache andreea.iordachepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • D D
    Bine ca e si pe "TVR HD". Ora este accesibila.

Trimite un comentariu

sus