Skip to main content

VIDEO. Poveşti cu Tolontan şi Mircea Badea. Au făcut acelaşi liceu, dar au descoperit după mulţi ani. Tolo: El se mira că ştiu să joc fotbal mai bine decât el

 
VIDEO. Poveşti cu Tolontan şi Mircea Badea. Au făcut acelaşi liceu, dar au descoperit după mulţi ani. Tolo: El se mira că ştiu să joc fotbal mai bine decât el

10 ani. VIDEO. Poveşti de weekend, din seria 10 ani de Paginademedia. Poveşti cu Mircea Badea şi Cătălin Tolontan, relatate de jurnalistul Gazeta Sporturilor într-un interviu video acordat Paginademedia.ro acum aproape 10 ani, la început de 2009.

Publicitate

Cătălin Tolontan povestea:

"Noi am făcut acelaşi liceu, dar nu ne-am cunoscut atunci, am descoperit asta, cel puţin eu, acum un an de zile (în anul 2008, nota redacţiei), când am organizat împreună cu Gazeta un meci în Liceul de informatică din Bucureşti.

L-am găsit pe Mircea Badea acolo. El se mira că eu ştiu să joc fotbal mai bine decât el. Eu mă miram că el, totuşi, joacă fotbal."

Acum aproape 10 ani, Mircea Badea şi Tolontan erau "colegi de trust". Tolo era des în vizorul realizatorului de la În gura presei.

Tolontan:

"La una dintre şedinţele de management ale grupului, Dan Voiculescu a făcut o scenă. El nu face scene, este un om extrem de calm, aproape până la placiditate în anumite situaţii.

A dat cu pumnul în masă şi a spus Nu vă mai certaţi între voi. Mircea nu era acolo, pentru că este om de content în primul rând.

Am spus "Ştiţi ceva? Mă voi bate până la capăt pentru a-l lăsa pe Mircea Badea să mă înjure sau să contraargumenteze, dacă el crede lucrul ăsta. Nu mă deranjează absolut deloc atacurile lui. Retorica lui are o anumită violenţă, asta este treaba Antenei 3 şi a politicii editoriale de la Antena 3."

Ce spunea acum 10 ani Cătălin Tolontan despre moguli? Dar despre Ringier, compania care a preluat în acest an Gazeta sporturilor?

VIDEO. Cătălin Tolontan, acum aproape 10 ani, despre Mircea Badea:

Tolo, în 2009: La Ringier lipseşte dedicaţia pentru talentul uman

O exclusivitate în interviul de acum zece ani: în 2008, Sorin Ovidiu Vîntu a făcut o ofertă consistentă pentru a cumpăra Evenimentul zilei de la Ringier. Vîntu a fost refuzat.

Tolontan încerca să explice decizia elveţienilor:

"Pentru că probabil Ringier crede, într-un fel sau altul, în continuarea istoriei de succes. Ringier a făcut profit important în România, meritându-şi pe deplin acest profit."

"Eu nu cred că Ringier are în plan să renunţe la operaţiunile din România", spunea atunci Tolontan. Azi, Gazeta sporturilor a fost preluată de Ringier, iar Tolontan este coordonator editorial pentru cele mai importante produse editoriale ale elveţienilor în România: Libertatea şi Gazeta sporturilor.

Ce spunea atunci despre Ringier, în contextul în care Evenimentul zilei se confrunta cu plecări importante:

"Ceea ce mi se pare mie că îi lipseşte lui Ringier, şi nu acum, în ultimii cinci ani, cel puţin, este dedicaţia pentru talentul uman. Ringier nu a preţuit talentul uman şi suferă din acest motiv.

Şi e posibil, dacă informaţiile mele sunt corecte, ca Ringier să mai piardă oameni şi să semnături importante din Evenimentul zilei în perioada imediat următoare."

VIDEO. Cătălin Tolontan, despre Ringier

Tolo: La Dan Voiculescu ai foarte multă libertate, câtă vrei să îţi iei. Adrian Sârbu îmi spunea "tătarul"

Libertatea pe care o ai la Dan Voiculescu dacă faci profit este cea mai mare. Presiunile pe care le ai la Dan Voiculescu când nu faci profit sunt, de asemenea, cele mai mari, spunea Cătălin Tolontan.

Ce este presa pentru Dan Voiculescu, după Tolontan? O afacere. Pentru Sorin Ovidiu Vîntu: un mijloc de credibilizare. Pentru Dinu Patriciu: o jucărie. Despre Adrian Sârbu: este, fără discuţie, un vizionar.

VIDEO. Tolontan, despre moguli şi despre ce înseamnă să fi taliban

VEZI interviul VIDEO cu jurnalistul Cătălin Tolontan din 2009, dar şi transcrierea, AICI

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus